Reformarea Acordului Schengen. Primul pas spre sfârşitul liberei circulaţii?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Spaţiul Schengen  ar putea deveni  în curând un spaţiu  cu frontiere temporare

Comisia Europeană (CE) a reuşit la finalul săptămânii trecute să obţină sprijinul Parlamentului European pentru reformarea Acordului Schengen, urmând ca noua formă să intre în vigoare în septembrie 2014. Astăzi, CE a prezentat şi raportul bianual privind libera circulaţie în UE, destinat a fi o imagine de ansamblu a funcţionării sistemului Schengen.

Încă din 2011 se poartă negocieri pentru crearea unui sistem consolidat privind libera circulaţie. În alte cuvinte, se doreşte reformarea Acordului Schengen pentru adaptarea sa la provocările întâlnite de statele membre, cu accent deosebit pe problema imigraţiei din ţările non-UE.

Noile propuneri legislative prevăd un sistem mai solid de evaluare şi monitorizare la nivelul UE pentru verificarea şi asigurarea aplicării normelor Schengen, precum şi un mecanism decizional european mai structurat, care ar putea permite, în situaţii cu totul excepţionale, reintroducerea temporară a controalelor la frontierele interne în caz de ameninţare gravă la adresa ordinii publice sau a securităţii interne” , este explicaţia oficială pe care o oferă Comisia Europeană în ultimul raport prezentat.

În ultimele şase luni, controalele la frontierele interne au fost reintroduse o singură dată, de Norvegia, cu ocazia ceremoniei de decernare a Premiului Nobel la Oslo (10 decembrie 2012). În perioada cuprinsă între 3 şi 12 decembrie 2012 au fost verificate 3.136 de persoane, dintre care opt au fost reţinute şi 19 au fost întoarse la vamă.

Cel mai delicat aspect al viitoarele reglementări din Acordul Schengen este referinţa la reintroducerea controalelor la frontiere de către orice stat membru Schengen în cazul unor evenimente previzibile (cum ar fi un eveniment sportiv important sau o reuniune politică majoră). Decizia „ar fi luată la nivel european, pe baza unei propuneri din partea Comisiei Europene, susţinută de o «majoritate calificată» a experţilor statelor membre. Motivele în temeiul cărora ar putea fi luată o asemenea decizie vor rămâne aceleaşi ca în prezent, şi anume dacă măsura este necesară în vederea eliminării unei ameninţări grave la adresa ordinii publice şi a securităţii interne. Ca regulă generală, ar putea fi autorizate ulterior controale la frontierele desemnate pentru o perioadă de 30 de zile, care poate fi reînnoită.”

Diferenţa faţă de viitoarele norme constă în faptul că momentan ţările membre Schengen pot introduce numai “în mod excepţional şi temporar, controale la frontiere în cazul unei ameninţări grave la adresa ordinii publice şi a securităţii interne, pentru o perioadă de maximum 5 zile, după expirarea căreia ar fi adoptată o decizie la nivelul UE de autorizare a oricărei prelungiri.”

Comisarul european pentru Afaceri Interne, Cecilia Malmstorm, a dat asigurări că această viitoare opţiune a statelor membre Schengen va fi foarte strict controlată, chiar şi la faţa locului, pentru a elimina posibile abuzuri, care ar dăuna întregului concept de liberă circulaţie, garantat prin Acordul Schengen.

Cu toate acestea, există îngrijorări argumentate venite în principal din partea grupurilor de stânga, care remarcă în aceste reglementări o concesie în faţa discursurilor populiste, de dreapta, tot mai vehemente vizavi de imigraţia în interioriul graniţelor spaţiului european integrat. 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite