Publicaţie ucraineană: Putin a plănuit un blitzkrieg de două zile. Cercetătoare din Rusia, despre noile opţiuni ale Kremlinului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Unian
FOTO Unian

Armata rusă a plănuit să cucerească oraşele cheie ale Ucrainei, între care Kiev, Harkiv şi Herson, într-o „operaţiune specială” de două zile, dar blitzkrieg-ul a eşuat lamentabil, relatează agenţia de presă Unian, care citează surse din serviciile secrete ucrainene.

Preşedintele rus Vladimir Putin a eşuat în blitzkrieg-ul său deoarece serviciile sale secrete i-au furnizat informaţii nerealiste despre capacităţile armatei ucrainene, scrie Unian.

În opinia fostului ministru ucrainean al Apărării Andrei Zagarodniuk, armata rusă a pierdut deja iniţiativa în acţiunile sale împotriva Ucrainei.

„Pot urma noi strategii ale inamicului, dar aceasta nu va schimba situaţia”, a declarat el.

„Este clar că forţele militare ruse nu se apropie de ale noastre în ceea ce priveşte pregătirea. Este clar că şi-au aruncat forţele pe care le-au putut aloca. Şi nu a funcţionat. Principala veste pe care am aflat-o este că le vine foarte greu, încearcă să mobilizeze Belarusul, suntem informaţi. Într-adevăr, Belarusul urmează să fie inclus în ofensiva generală a Rusiei”, a spus Zagarodniuk.

Tatiana Stanovaia, fondatoare a centrului R.Politik, scrie că Putin şi-a dorit un blitzkrieg precum cel pus în aplicare în cazul anexării peninsulei Crimeea, în 2014, dar nu a reuşit în acest plan.

Ea crede că liderul de la Kremlin se confruntă pentru prima dată în calitatea sa de conducător cu situaţii pe care nu le-a prevăzut şi acum ar avea trei opţiuni. O primă opţiune ar fi să desfăşoare o operaţiune militară la scară largă privind curăţarea oraşelor, cu sute de mii de victime, care va fi precedată de un ultimatum către autorităţile ucrainene - fie să se predea, fie cu continuarea pierderilor. O a doua opţiune ar fi să aştept o capitulare în timp ce ar continua să ameninţe, iar o treia opţiune ar consta în retragere. Stanovaia scrie că nimeni nu crede în retragerea, dar este opţiunea de luat în considerare pe lângă cea a unor atacuri masive. Cercetătoarea rusă afirmă că retragerea nu ar implica renunţarea la teritoriilor separatiste Doneţk şi Luhansk şi nici la peninsula Crimeea, însă este de luat în calcul prin prisma unor considerente, cum ar fi că războiul a fost luat în calcul doar într-un cerc restrâns al armatei, fără o analiză adecvată. Unii de la Kremlin vorbesc deja despre greşeli strategice şi nevoi de corectare a situaţiei. Stanovaia anunţa, încă înainte de publicarea comunicatului Kremlinului cu privire la condiţiile cerute de Putin pentru a înceta războiul, că o retragere completă ar putea avea loc dacă liderul de la Kremlin ar obţine recunoaşterea Crimeei ca parte a Rusiei, recunoaşterea independenţei teritoriilor separatiste Doneţk şi Luhansk şi garantarea unui „statut neutru” pentru Kiev. Condiţii imposibile pentru Kiev,

Potrivit Unian, Rusia cheltuieşte 20 de miliarde de dolari pe zi pentru războiul din Ucraina.

Însă, potrivit unor experţi citaţi de AFP, după cinci zile de luptă, armata rusă ar putea recurge la lovituri simultane puternice asupra Kievului şi altor oraşe.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite