Polonia introduce un „registru medical“, considerat „instrument de reprimare” a femeilor însărcinate care doresc să avorteze

0
Publicat:
Ultima actualizare:
femeie însărcinată

Polonia, ţară în care avortul este interzis, introduce un registru digital medical. Opoziţia acuză guvernul că îl va folosi ca „un nou instrument de reprimare” a femeilor, relatează AFP.

În virtutea unui ordin al ministrului polonez al Sănătăţii Adam Niedzielski, informaţii despre sarcină este obligatoriu să fie înscrise în acest registru, alături de cele despre boli, vizite medicale, tratamente sau grupa sanguină.

Potrivit Ministerului polonez al Sănătăţii, aceste informaţii îi vor permite oricărui medic să-şi ajute pacienţii atât în Polonia, cât şi în străinătate.

Deputata liberală Kamila Gasiuk-Pihowicz, care se opune acestui ordin, declară presei că acest registru a fost înfiinţat ”cu scopul persecutării şi controlului femeilor poloneze, al creării unui nou instrument de reprimare, control şi influenţare politică a statului asupra vieţilor noastre, sănătăţii noastre, familiilor noastre”.

„În alte vremuri, transferul unor astfel de informaţii în sistem nu ar fi provocat îngrijorare, însă în situaţia actuală este vorba, în opinia noastră, despre un semnal fără echivoc al unei noi tentative a statului de a se amesteca în viaţa femeilor”, denunţă preşedinta unei fundaţii care apără drepturile femeilor, Joanna Pietrusiewic, citată de cotidianul Gazeta Wyborcza.

Opoziţia şi experţi subliniază că, în afară de personalul medical, un acces la registrul digital medical poate fi obţinut de către parchet - controlat de către PiS (populişti, naţionalişti, la putere), în vederea unei hotărâri la tribunal, într-o ţară în care instanţe europene au constatat în mai multe rânduri încălcări ale statului de drept.

„De şase ani, tranşă cu tranşă, drepturile la reproducere ale femeilor sunt restrânse” în Polonia, denunţă deputata Katarzyna Lubnauer.

„Mai întâi se introduce contracepţia de urgenţă cu reţetă (...), apoi fecundarea in vitro nu mai este finanţată de la bugetul de stat (...), iar apoi intervine acest verdict brutal al Curţii Constituţionale care interzice, în octombrie 2020, avortul în caz de malformaţie gravă a fătului”, enumeră ea.

În virtutea legii, o femeie care a efectuat o întrerupere voită a sarcinii nu este urmărită în justiţie, spre deosebire de medicul care a efectuat-o sau alte persoane care au ajutat-o.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite