Fiica lui Heinrich Himmler păstrează idealurile tatălui său: ajută foşti nazişti să scape de justiţie

Gudrun Burwitz, supranumită şi „prinţesa nazismului“, păstrează neştirbite idealurile Holocaustului încercând să ajute alţi nazişti să scape de justiţie. Fostă Himmler, Gudrun ia apărarea tatălui său, Heinrich Himmler, de la a cărui moarte s-au împlinit anul acesta 70 de ani: „Tatăl meu, Heinrich Himmler, nu a fost un monstru“, insistă „prinţesa nazismului“.

Ar putea fi bunica blândă, făcând cu mâna nepoţilor care au vizitat-o. Însă braţul ridicat al lui Gudrun Burwitz mai poate fi văzut şi într-o lumină mai sinistră, notează „The Mirror“, despre fiica lui Heinrich Himmler. În inima ei, Gurdrun a rămas tot Himmler, iubita fiica a nazistului Heinrich, unul dintre liderii celui de-al Treilea Reich, cel care a condus Gestapoul, SS şi întregul program de exterminare care a fost responsabil pentru uciderea a şase milioane de evrei.

Pe 23 aprilie s-au împlinit 70 de ani de când tatăl ei s-a sinucis cu o pastilă de cianură ascunsă în gură, după ce a fost capturat de trupele britanice. 

„Ajutorul tăcut“ dat foştilor nazişti

Mulţi dintre copiii monştrilor nazişti, Rudolf Hess, Hans Frank sau Martin Bormann, au întors spatele învăţăturilor părinteşti atunci când au ajuns la maturitate şi au devenit conştienţi de crimele acestora. Însă Gudrun este diferită. Ea a păstrat neatinsă amintirea despre tatăl ei, crezând şi acum că a fost un om bun, demn.

Gudrun avea 14 ani când Heinrich Himmler a murit şi acum, a rămas la fel de devotată lui pe cât era el de devotat lui Adolf Hitler. În casa sa de pe o stradă din Munchen, este plin de manuscrise închinate memoriei tatălui. Acestea „demontează minciunile“ pe care forţele aliate le-ar fi spus despre tatăl ei, după război. În mod deloc surprinzător, aceste manuscrise n-au fost publicate niciodată.

Mai mult, în timp ce-şi aminteşte cu drag de tatăl său, Gudrun munceşte şi astăzi, în ciuda vârstei înaintate, ajutând supravieţuitorii nazismului să scape de urmările legii, cu ajutorul grupării „Stille Hilfe“ (Ajutor tăcut). 

De exemplu, în 2010, organizaţia lui Gudrun a plătit pentru apărarea lui Samuel Kunz, un ofiţer SS acuzat de complicitate la uciderea a 437.000 de evrei din lagărul de exterminarea Belzec, din Polonia. Cu doi ani înainte de a muri în propriul pat, Gudrun a venit şi în apărarea lui Klaas Carel Faber, 90 de ani, un olandez care a lucrat în SS din Olanda, pentru a evita extrădarea lui din Germania, unde trăia în linişte şi pace.

Deşi legală, organizaţia pe care o conduce Gudrun operează într-o zonă gri a moralităţii, notează „The Mirror“. Are doar 40 de membri, dar este finanţată de industriaşii bogaţi apropiaţi cauzei naziste, dar şi de un număr de aproximativ 1.000 de europeni din extrema-dreaptă.

„Prinţesa nazismului“

Gudrun Burwitz locuieşte într-o suburbie a Munchenului, Furstenried, cu soţul ei Wolf-Dieter, şi este la fel de reticentă ca atunci când a devenit „prinţesa nazismului“, după cum a denumit-o un istoric. „Nu vorbesc niciodată de munca mea. Fac ce pot, când pot“, a declarat femeia în faţa casei sale. Soţul ei a fost mai direct: „Plecaţi, nu sunteţi bineveniţi aici!“, a transmis el reporterilor.

Gudrun, 85 de ani, locuieşte la doar 25 de kilometri de primul lagăr de concentrare de la Dachau, unde au fost ucişi 36.000 de oameni în timpul celor 12 ani ai celui de-al Treilea Reich. Femeia cunoaşte foarte bine drumul, pentru că vizita lagărul împreună cu tatăl său, atunci când era copil.

   Gudrun, împreună cu tatăl său, Heinrich Himmler FOTO The Mirror

Lumea ei a luat o turnură groaznică atunci când Heinrich Himmler s-a sinucis în centrul de interogare al aliaţilor, localizat lângă Luneburg, pe 23 mai 1945. Ea crede că englezii l-au ucis şi şi-a dedicat întreaga viaţă să-i ajute camarazii.

Gruparea ei este monitorizată de Biroul pentru Protejarea Constituţiei, serviciile secrete interne al Germaniei. Potrivit unui oficial al biroului, Gudrun „are peste 80 de ani, dar este foarte lucidă. Îi place când e considerată un fel de Doamna Doubtfire, dar nu este cazul ei. Iubeşte cu adevărat bărbaţii şi femeile care au slujit cele mai rele filiale ale regimului nazist, între 1933 şi până în 1945. Este foarte devotată şi, ca toţi zeloţii, este foarte periculoasă“.

Gudrun a devenit bunica grupărilor de femei de extremă-dreapta. Ele se infiltrează în grădiniţe, şcoli sau alte organizaţii. De exemplu, în landul Mecklenburg există un program de monitorizare care încearcă să le împiedice să lucreze în creşe.

„Nu cred că tata s-a sinucis“

Însă, în ciuda muncii sale din prezent, trecutul îi aduce cea mai mare alinare, atunci când îşi aminteşte de tatăl multiubit. „Pe 24 decembrie, în fiecare an, obişnuiam să merg cu tata să-l văd pe Hitler, în Munchen, şi să-i urez Crăciun Fericit!“, povestea Gudrun. „Atunci când eram mică, Hitler îmi dăruia păpuşi, când am crescut îmi dădea mereu o cutie de ciocolată“.

După sinuciderea tatălui ei, soldaţii aliaţi care au capturat-o pe Gudrun şi pe mama ei, Margarete, nu ştiau ce să facă cu ele. Ei i-au spus lui Gudrun să-şi schimbe numele, dar ea a refuzat pur şi simplu.

A avut tot felul de slujbe în Germania de după război, dar le pierdea imediat când oamenii aflau cine era. Odată, pe când lucra într-un hotel, un oaspete evreu a strigat: „Soţia mea a murit la Auschwitz, iar voi o angajaţi pe EA?“. A fost concediată în aceeaşi zi.

Gudrun a vorbit în anii '50 despre intenţiile ei de a călători în SUA, în locul „unde sunt documentele“ care i-ar reabilita tatăl. E de înţeles că n-a ajuns niciodată acolo, mai ales dacă luăm în considerare că americanii nu ar fi acordat viză fiicei omului care a creat Auschwitzul. „Nu cred că a înghiţit pastila aceea otrăvită. Mama şi cu mine nu am primit niciodată vreo notificare oficială privind moartea lui. Pentru mine, fotografia care îl arată mort este o poză retuşată, de când era încă în viaţă“, explica ea.