Este adevărat că ţara care deţine o astfel de poziţie organizează mai multe reuniuni la nivel de miniştri dar şi de experţi, însă a organiza mai multe evenimente culturale la Bruxelles nu înseamnă neapărat ocazia unei mai bune cunoaşteri a României. Din păcate, chiar dacă nici în acest moment nu este cunoscut programul preşedinţiei României, se pare că se încearcă exact această direcţie de promovare. Ar fi mult mai eficient dacă ar exista mai multă grijă pentru conţinutul discuţiilor în format ministerial care vor avea loc în România. Faptul că va avea loc un summit al Consiliului European la Sibiu este o decizie foarte bună, din perspectiva promovării României. Este însă foarte posibil ca o asemenea reuniune să fie boicotată de actualul Guvern din cauza divergenţelor politice cu Preşedintele Klaus Iohannis. Summit-ul organizat de preşedinţia Austriei la Salzburg, dedicat exclusiv Brexit, a fost un dezastru organizatoric. La fel s-a întâmplat cu cele organizate de Slovacia sau Bulgaria. Orice scăpare la nivel de organizare va fi taxată foarte dur de presa europeană.

Problemele organizatorice vor fi însă în plan secund în cazul României, din moment ce aşteptările nu sunt foarte mari: în definitiv, este foarte greu de organizat reuniunile din cadrul unei preşedinţii şi acest aspect este bine cunoscut la Bruxelles. Marea problemă ţine de priorităţile preşedinţiei României. De la bun început, această preşedinţie a fost, este şi va fi una a lipsei de priorităţi. Poate că ar fi fost mai indicat ca acest viciu să fie prezentat ca o virtute („nu avem priorităţi, prioritatea noastră este Europa“), în loc de a formula vag unele priorităţi într-o perfectă limbă de lemn. Malta a avut ca prioritate migraţia din Mediterana şi rezolvarea conflictului din Libia. Bulgaria s-a concentrat pe Balcanii de Vest. România ar fi putut prezenta ca prioritate relaţia UE cu ţările Parteneriatului Estic, punând accent pe Republica Moldova. Ori ar fi putut să îşi asume ca prioritate extinderea UE în Balcanii de Vest. Recenta vizită la Belgrad a ministrului de externe român denotă un pas în această direcţie - şi merită salutată ca atare - dar pare că este mult prea târziu şi fără a exista substanţa necesară (România ar fi trebuit să insiste public pe continuarea extinderii UE şi după alegerile pentru Parlamentul European din 2019 şi pe crearea unei poziţiii distincte pentru acest obiectiv la nivelul Comisiei Europene, ori această poziţionare cheie lipseşte cu desăvârşire din vocabularul diplomatic la Bucureşti). Ȋnsă, înainte de toate, România ar fi putut să fixeze ca prioritate absolută consolidarea mecanismelor democratice, a statului de drept şi a protecţiei drepturilor omului la nivel european. Există multe proiecte în acest sens dar lipseşte tocmai coordonarea de la nivelul UE. A se observa că exact acest aspect lipseşte din bogata lipsă de priorităţi oficiale ale României. Evident, în actualul context în care chiar Guvernul României subminează statul de drept la Bucureşti, este imposibil de imaginat o asemenea ipoteză. Să ne imaginăm însă că un alt guvern ar fi fixat această prioritate, ceea ce nu ar trebui să fie un simplu exerciţiu de imaginaţie.

Ȋn timpul celor 6 luni în care România va deţine preşedinţia Consiliului UE, cea mai importantă problemă cu care se va confrunta UE va fi Brexit.

A nu avea această prioritate face ca situaţia României să fie foarte dificilă pe parcursul celor 6 luni de preşedinţie a Consiliului UE. Situaţia din Ungaria şi Polonia, ţări în legătură cu care aplicarea mecanismului de protecţie a statului de drept este în plină desfăşurare va fi cu siguranţă analizată la nivelul reuniunilor JAI. România nu are o poziţie clară faţă de nerespectarea statului de drept în cele două ţări. Referitor la Ungaria, nu există nicio poziţie - probabil datorită susţinerii necesare a UDMR pentru actuala coaliţie de guvernare, deşi o poziţie mai tranşantă de la Bucureşti pe această temă nu ar fi dus la reacţii extrem de negative din partea acestei formaţiuni. Ȋn legătură cu Polonia, există doar poziţia de principiu exprimată de MAE, dar şi de Preşedintele Iohannis conform căreia nu sunt necesare sancţiuni dar totuşi este bină să se respecte statul de drept. Altfel spus, ar cam trebui sancţiuni, dar mai bine să nu fie deloc. Prin urmare, România nu este pregătită pentru o asemenea discuţie la nivelul reuniunilor JAI dar nici la nivelul Consiliului European.

Ȋn timpul celor 6 luni în care România va deţine preşedinţia Consiliului UE, cea mai importantă problemă cu care se va confrunta UE va fi Brexit. Perspectiva unui no-deal Brexit este din ce în ce mai clară. Marea Britanie nu va putea renegocia bazele unui acord cu UE decât în situaţia în care va accepta perspectiva unui al doilea referendum. Este singura portiţă lăsată întredeschisă la Bruxelles pentru posibile negocieri după data de 29 martie. Summit-ul de la Sibiu va fi crucial în această privinţă: ori se va lua act de no-deal Brexit, ori se va agrea un nou parcurs în cazul în care decizia politică a unui nou referendum va fi deja luată la Londra. Din păcate, România nu are o viziune clară legată de perspectiva unui no-deal Brexit şi nu va putea impulsiona dezbaterile pe această temă.

Ȋn timpul acestor 6 luni vor avea loc şi alegerile parlamentare din Republica Moldova (24 februarie). Deja există un anumit parcurs al reacţiei instituţiilor europene la alegeri din state în care democraţia este în pericol: poziţia iniţială a Comisiei de la Veneţia, o misiune comună de monitorizare a alegerilor OSCE/ODIHR, o rezoluţie în Parlamentul European, reacţii la nivelul Preşedintelui Consiliului European şi a Ȋnaltului Reprezentant pentru PESC. Ȋntrebarea este cum va reacţiona România la previzibila condamnare a alegerilor din Republica Moldova? Premisele sunt foarte proaste: actualul guvern de la Bucureşti susţine oficial puterea de la Chişinău, deţinută de Vladimir Plahotniuc. România va trebui să ceară respectarea principiilor democratice în cazul acestor alegeri dar nu va putea să o facă, date fiind relaţiile strânse între PSD şi regimul oligarhic de la Chişinău. Mergând mai departe cu acest raţionament, ce se va întâmpla în cazul în care UE va decide sancţiuni personale la adresa domului Plahotniuc şi a celor care îl susţin, după modelul sancţiunilor aplicate deja oficialilor ruşi? Ipoteza potrivit căreia, posterior momentului electoral şi a nerespectării recomandărilor Comisiei Europene şi ale Comisiei de la Veneţia, domnului Plahotniuc îi vor fi îngheţate conturile deţinute la bănci din UE nu este deloc hazardată. Problema este că domnul Plahotniuc, cetăţean român printre altele, are suficiente active şi în România. Cum va proceda Guvernul României în cazul în care va fi pusă o asemenea sancţiune pe ordinea de zi a reuniunilor pe care le va prezida?

Problema de fond este dacă România poate dovedi că tratează problemele existente pe agenda UE din perspectivă europeană şi nu strict naţională.

Până la urmă, nici o preşedinţie nu a fost scutită de crize politice şi de dificultatea ţării care o deţine de a se exprima obiectiv pe o anumită temă. Problema cea mai mare a preşedinţiei României este momentul alegerilor pentru Parlamentul European. România ar fi trebuit să aibă o strategie de negociere, deja conturată, pentru ocuparea unor poziţii cheie în instituţiile UE care vor rezulta după aceste alegeri. Cu un partid (PSD) care nici măcar nu-şi ascunde antipatia faţă de candidatura oficială a S&D la şefia Comisiei Europene (Frans Timmermans), cu un alt partid (ALDE) a cărui existenţă în cadrul ALDE european post-alegeri este mereu pusă sub semnul întrebării, cu un comisar european (Corina Creţu) aflat în conflict direct cu guvernul de la Bucureşti, şansele maximizării poziţiei favorabile de a deţine preşedinţia UE într-un astfel de moment sunt foarte reduse. Ar fi fost cel mai bun moment pentru a plasa candidaţi români, bine pregătiţi, în posturi cheie la nivelul instituţiilor UE. Se poate afirma că această şansă a fost deja irosită.

Un alt mare handicap pentru preşedinţia României este felul în care presa occidentală o discută. Simplul fapt de a pune în prim - plan câteva adevăruri, precum că primul - ministru Viorica Dăncilă este marioneta lui Liviu Dragnea care doreşte cu orice preţ să scape de condamnarea la pedeapsa cu închisoarea face ca orice discuţie despre agenda României în timpul preşedinţiei Consiliului UE să devină redundantă. Nicio strategie de comunicare de la Bucureşti nu poate contracara realitatea existentă la nivel politic în ţară.

Singura rază de speranţă pentru preşedinţia României este dată de echipa care o gestionează la nivel tehnic. La Bucureşti există o echipă profesionistă la Ministerul Afacerilor Europene, foarte bine conectată la cea a Ministerului Afacerilor Externe. La Bruxelles, Luminiţa Odobescu este foarte bine apreciată, la fel ca şi mulţi dintre membrii echipei sale. Probabil că dacă această echipă ar fi fost penetrată de factorul politic, situaţia din acest moment ar fi fost dramatică.

Problema nu este dacă România este sau nu pregătită pentru această preşedinţie. Problema de fond este dacă România poate dovedi că tratează problemele existente pe agenda UE din perspectivă europeană şi nu strict naţională şi, de asemenea, dacă poate maximiza toate oportunităţile ce derivă dintr-o astfel de poziţie pentru atingerea unor obiective naţionale. Din această perspectivă, discuţia nici măcar nu a început. Este posibil să nu înceapă niciodată.