Autorităţile din Atena interzic protestele în timpul unei reuniuni a miniştrilor de finanţe din Uniunea Europeană

Autorităţile din Atena interzic protestele în timpul unei reuniuni a miniştrilor de finanţe din Uniunea Europeană

Autorităţile din Atena interzic protestele în timpul unei reuniuni a miniştrilor de finanţe din Uniunea Europeană FOTO Reuters

Autorităţile din Atena au decis recent să interzică desfăşurarea manifestaţilor sau a protestelor stradale în timpul unei reuniuni oficiale a miniştrilor de finanţe din Uniunea Europeană în capitala Greciei, informează BBC.

Ştiri pe aceeaşi temă

Orice fel de demonstraţii vor fi interzise în mai multe spaţii publice din Atena, inclusiv în Piaţa Syntagma, locul celor mai recente proteste anti-austeritate.

Miniştrii de finanţe ai Uniunii Europene reuniţi în Grecia ar urma să semneze acordul privind următoarea tranşă a împrumutului acordat acestei ţări.

În pofida unor probleme financiare grave ce includ datorii majore precum şi un somaj ridicat, Grecia deţine în prezent preşedinţia Uniunii Europene.

Principalele puncte de discuţie aflate pe agenda miniştrilor de finante reuniti marţi şi miercuri la Atena vor viza programul de austeritate al Greciei, precum şi reformele necesare în conformitate cu termenii contractului de ajutor economic.

Oficialii din Uniunea Europeană sunt aşteptati să se pronunţe asupra deblocarii unei noi tranşe de circa 8 miliarde de dolari din cadrul ultimului împrumut oferit de zona euro. Fondul Monetar Internaţional a anunţat că va continua să plăteasca ratele acestui împrumut pentru câteva luni.

Miniştrii de finanţe europeni văd cu ochi buni economia Greciei şi prevăd că în acest an guvernul de la Atena va reuşi să iasă din recesiune după şase ani de creştere negativă.

Totuşi, în acest context, sindicatele şi mai multe grupuri de stânga au făcut apel la proteste marţi şi miercuri pentru a sublinia faptul că în Grecia oamenii încă suferă din cauza măsurilor de austeritate.

Şomajul în Grecia este situat la circa 27%, în timp ce media la nivelul Uniunii Europene este de 12,1%.


Citeşte şi:

Pe ce mai aruncă banii autorităţile din Grecia: trabucuri cubaneze, petreceri, înmormântări de lux

O agenţie de control din Grecia a descoperit în urma verificărilor cheltuieli nejustificate ale autorităţilor elene, printre care achiziţia de trabucuri cubaneze de către ministere, petreceri şi înmormântări de lux sau facturi uriaşe la electricitate pentru clădiri nefolosite.

Marile bănci greceşti ar avea nevoie de 20 de miliarde de euro, motiv pentru noi tensiuni cu FMI, CE şi BCE

Sistemul financiar elen are nevoie de capital suplimentar de aproape 20 de miliarde de euro, potrivit unor estimări ale Fondului Monetar Internaţional (FMI) obţinute de Financial Times, în timp ce Banca Greciei consideră că sunt necesare fonduri de mai puţin de 6 miliarde de euro.

Diplomaţi din Grecia, acuzaţi de folosirea abuzivă a circa 9 milioane de euro pentru un ONG

Opt persoane, inclusiv trei diplomaţi din Grecia, au fost acuzaţi de către procurorii din Atena de cheltuirea ilegală a mai multor fonduri publice pentru o organizaţie non-guvernamentală, informează BBC.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările