VIDEO Robert Turcescu despre Eurovision: „Nu sunt un personaj născut în televizor, nu le fac pe plac celor care vor să mă vadă sobru în permanenţă“

Interviu cu Robert Turcescu despre Eurovision

Realizatorul TV spune că participarea la Eurovision, alături de trupa casa Presei, i-a arătat adevărata faţă a societăţii româneşti. Pe de altă parte, Robert Turcescu este mulţumit că a avut parte de susţinerea publicului

Ştiri pe aceeaşi temă

Pentru Robert Turcescu, muzica nu mai e doar un hobby. E o pasiune concretizată în trupa Casa Presei, proiect care există deja de doi ani şi în care mai activează George Vila, Gabriel Basarabescu, Radu Cartianu, Alina Crişan şi Alexandru Dăscăloiu. Şi-au „testat“ piesele în sala de repetiţii, în concerte, iar acum testează marea „grădină“ a Eurovisionului. Fără patimi şi fără a face din câştigarea concursului o miză, după cum mărturiseşte jurnalistul, care nu se mai teme să expună, prin muzică sa, o latură ludică pe care publicul o cunoaşte mai puţin.

 

„Adevărul“: Aţi ajuns în finala Selecţiei Naţionale. Vă aşteptaţi?

Robert Turcescu: Ne-am dorit, evident, să ajungem în finală. La un moment dat ne-am gândit ce-am fi făcut dacă nu am fi trecut de preselecţie, Atunci ar fi fost un mare semn de întrebare pentru noi. Dar totul a decurs bine. Proiectul este unul aşezat – Casa Presei există deja de doi ani de zile – aşa că ne-am comportat firesc. N-am venit cu o piesă compusă special pentru Eurovision, melodia „Un  refren“ face parte din repertoriul nostru. Calificarea în finală ne-a surprins în mod foarte plăcut, în primul rând pentru că am văzut o mare susţinere din partea publicului.

Aşa este, aţi stat foarte bine la televoting.

Da, am avut cam şase mii de voturi. Însă rezultatele oficiale vor fi făcute publice după finală. Nu ne venea să credem, a fost o emoţie extrem de intensă. Eu am avut şi o satisfacţie personală. Am fost însoţit de fetiţa mea la semifinală şi eram foarte atent la stările ei. Pentru un părinte e un moment de graţie atunci când copilul lui e martor la o astfel de victorie.

Credeţi că susţinerea publicului, votul acesta masiv, va pune presiune asupra pestaţiei din finală?

Suntem destul de relaxaţi, dar nu în sensul că am fi indiferenţi. La noi e o pasiune dusă dincole de hobby, fiecare studiază acasă, facem game, compunem, repetăm. Dar nu avem o miză în câştigarea Eurovisionului. N-o să spunem că dacă nu câştigăm Eurovisionul, gata, s-a terminat. Fiecare dintre noi are o meserie, nu suntem dependenţi, în vreun fel, de această parte muzicală. Ea ne completează existenţa într-un mod cât se poate de fericit

Dar v-aţi gândit totuşi, cum ar fi dacă aţi câştiga...

Facem glume adeseori în legătură cu acest lucru. Geo, unul dintre colegii mei din trupă, nu zboară cu avionul. Îi spunem: ce-o să faci, o să pleci cu trenul la Malmo? Apoi ne gândim ce vom face dacă ajungem acolo. Eu ştiu că există o reţetă pentru piesele care câştigă la Eurovision. Dar nu mă duce gândul că am putea să câştigăm concursul, dacă am ajunge să reprezentăm România la Eurovision. Lucrurile ar deveni extrem de complicate. Dar, indiferent de ce loc vom ocupa în finală, m-aş bucura foarte mult să văd din nou această dovadă de simpatie a publicului.

 

 

 

 

Faptul că realizaţi o emisiune TV şi sunteţi o figură cunoscută a contribuit la rezultatul televotingului?

Contează, sigur. Nu puteam să apar în acest proiect muzical cu o mască pe faţă, să nu ştie lumea că sunt Turcescu. Notorietatea pe care o dobândeşti când apari la televizor – lucru pe care eu nu mi l-am dorit în cariera mea de jurnalist – poţi s-o foloseşti fie pentru a încerca să aduci în faţa publicului o altă parte din tine, cum se întâmplă în cazul nostru, fie s-o exploatezi în sens negativ.

Mircea Badea v-a atacat de câteva ori în legătură cu această participare la Eurovision. Credeţi că, într-un fel, v-a ajutat? Şi publicitatea negativă e tot publicitate...

Da, poate să fie, dacă ştii s-o transformi într-un avantaj pentru tine. Dacă voi avea timp în următoarea perioadă, o să scriu câteva zeci de pagini care s-ar putea intitula „«Un refren», povestea unui cântec“. Am avut ocazia, odată cu această exerienţă, să trag câteva concluzii foarte interesante în legătură cu lumea românească. Am colecţionat mesajele primite pe email şi Facebook, articolele care s-au scris şi chiar m-am uitat la înregistrările unor emisiuni pe care le-a făcut personajul amintit mai devreme. Este interesant să constaţi cât de ipocrită este lumea românească. Cei care sunt de cealaltă parte a baricadei politice se activează şi profită de moment fără să încerce să disocieze lucrurile şi spun: „Piesa lui Turcescu este proastă, Turcescu cântă execrabil, trupa lui Turcescu este un nimic“. Poate unii dintre ei nici n-au ascultat melodia. Şi chiar dacă le-ar plăcea sunt convins că le-ar fi foarte greu să recunoască faptul că am o piesă bună. E un exerciţiu de maturitate intelectuală şi sufletească. Deci spuneam că am tras concluzia că lumea românească e ipocrită, că există o furie teribilă în spaţiul public românesc. Americanii l-au avut preşedinte pe Bill Clinton, care cânta la saxofon. Nu cred că republicanii au strigat că Bill Clinton cânta prost la saxofon doar pentru că acesta era democrat.

Dar nu v-aţi aştepta la acest lucru de la început? Aceste comentarii erau inevitabile.

Ba da. Încă de dinainte de Eurovision au mai fost articole răutăcioase, de genul „S-a apucat Turcescu de cântat“. Ceea ce e deranjant este că oamenii nu admit că pot să cânţi, sau să colecţionezi timbre, sau să joci tenis şi să fii în acelaşi timp şi jurnalist.

Cât de mult aţi studiat fenomenul Eurovision? Vă întreb asta pentru că, la un moment dat, aţi declarat că aţi văzut filmul „The Wall“ de câteva zeci de ori. E o diferenţă între Pink Floyd si Eurovision...

Eu am crescut cu muzică. În adolescenţă, la începutul anilor ’90, am prins o perioadă în care se ducea o bătălie între rockeri şi depeşişti. Am trăit perioada aceea, în care îmi spuneam că, în afară de rock, nu merită să asculţi altceva. În timp, am descoperit multe alte genuri muzicale. În ultimii ani, m-am uitat şi eu la Eurovision. Contează foarte mult scena, cum arată show-ul, piesa, felul în care transmite interpretul. Unele piese au fost foarte interesante, am văzut artişti care cântau piese bune, dar mai puţin comerciale. Dar sunt convins că într-un astfel de concurs contează foarte mult show-ul. I-am văzut pe Zdob şi Zdub cu un show foarte interesant. E un concurs desfăşurat în faţa a zeci de miii de oameni şi milioane de telespectatori, ai nevoie de o adevărată nebunie pe scenă. N-o să putem vreodată să punem aceste elemente în piesa „Un refren“. Însă, mai spun o dată: noi n-am creat o piesă după reţeta Eurovision.

 

Trupa CasaPresei, în semifinala Selecţiei Naţionale Eurovision

Care e povestea piesei?

Am scris melodia pornind de la nişte armonii cu care a venit la sala de repetiţii colegul nostru, Gabi Basarabescu. Iar versurile nu sunt neapărat aliniate la ritmul melodiei, ci transmit o stare. Atunci când am scris versurile, m-am gândit la doi îndrăgostiţi care iau o decizie bruscă şi pleacă la mare. El este cel care organizează totul. M-am gândit la un bărbat matur care are parte de o aventură extraordinară, cu o femeie capabilă să-l trimită din nou spre adolescenţă, spre nebunie. Covorul roşu e la scară, o aşteaptă o maşină cu şofer. El are posibilitatea să-i ofere aceste lucruri în schimbul iubirii ei. În toate piesele noastre am vrut să îmbinăm foarte plăcut muzica şi versurile, pentru că e un proiect făcut din suflet, nu unul comercial, din care să trăim.

Nu e risc în lumea asta pragmatică a presei să arătaţi şi partea sensibilă, sentimentală, a lui Robert Turcescu?

Sunt un bărbat care se apropie de 40 de ani. Mă apropii de un moment de echilibru în existenţa mea. Nu mai am teama de a expune şi latura sentimentală. Nu sunt o dihanie, nu sunt un zbir, nu sunt un ascet. Prietenii mei ştiu că sunt un om care zâmbeşte des, care râde în hohote, căruia îi place să guste din toate bucuriile vieţii. Însă societatea românească a ajuns să judece şi actualitatea politică, şi actualitatea socială, şi personajele prin prisma televizorului. Eu nu sunt un personaj născut în televizor, nu înţeleg să fiu un personaj unidimensional, să fac pe plac cuiva, să le fac pe plac celor care s-au obişnuit şi vor să-l vadă pe Turcescu sobru în permanenţă. Una e Turcescu de la televizor, un jurnalist care încearcă să-şi facă meseria cât mai bine, care încearcă să aibă parte de atenţia publicului, alta e Robert Turcescu tată, Robert Turcescu iubit, Robert Turcescu în trupa Casa Presei.

Aţi filmat şi videoclipul melodiei „Un refren“, împreună cu Monica Bârlădeanu. Cum a fost?

O experienţă extraordinară. Dacă n-aş fi fost jurnalist, mi-ar fi plăcut să urmez Facultatea de Teatru. Clipul e regizat de Bobby Păunescu. Când am discutat cu el mi-a spus că vrea să facem ceva simplu, elegant: o filmare alb-negru, într-un spaţiu elegant, în care noi cântăm în faţa Monicăi, ca şi cum am susţine o audiţie. La final, ea are o replică încărcată de umor şi cred că limpezeşte şi povestea asta cu Turcescu, cel care se crede muzician profesionist. Eu şi colegii mei sunt nişte oameni foarte realişti. Nu ne închipuim în momentul de faţă, mai ales după momentul Eurovision, că suntem nişte rock staruri şi cei mai mari muzicieni ai României. Ştim foarte bine unde ne e locul, privim cu calm ceea ce se întâmplă, ne amuzăm suficient de mult şi cam aşa trebuie să rămână proiectul acesta.

Vor fi emoţii în finală? Pregătiţi ceva special?

Păi cum să nu? Dar ştii ce frumos e să ai emoţii? Ştii cât de rău e când nu mai ai emoţii, când trăieşti în rutină? Regulamentul concursului prevede că nu pot fi mai mult de şase persoane pe scenă, iar noi suntem deja şase în trupă. Aşa că nu o să aducem un corp de balet... Nu cred că vor fi multe schimbări în show-ul pe care-l vom prezenta pe 9 martie. Vom încerca unele elemente de coregrafie, dar nici piesa noastră nu e din categoria „Gangnam Style“. Foarte importantă va fi starea pe care vom reuşi s-o trasmitem.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: