Piesele din a doua semifinală Eurovision 2018, în care cântă şi reprezentanţii României. Alexander Rybak, câştigătorul din 2009, revine în concurs VIDEO

Piesele din a doua semifinală Eurovision 2018, în care cântă şi reprezentanţii României. Alexander Rybak, câştigătorul din 2009, revine în concurs VIDEO

Alexander Rybak a câştigat trofeul Eurovision în 2009, cu piesa „Fairytale“

Câştigătorul Eurovision 2018 va fi decis în mai, la Lisabona, însă reprezentanţii ţărilor înscrise în concurs trebuie să treacă mai întâi de seminfinale. Vă prezetăm piesele concurenţilor din a doua semifinală, în care va urca pe scenă şi reprezentanţii României, trupa The Humans.

Ştiri pe aceeaşi temă

La Eurovision 2018 participă 43 de ţări, dintre care 19 concurează în prima semifinală, cea din 8 mai, 18 ţări luptă în cea de-a doua semifinală, pe 10 mai, iar în finala de pe 12 mai sunt calificate direc ţările din grupul celor cinci mari plătitoare (big five) – Franţa, Germania, Spania, Marea Britanie şi Italia –, alături de ţara gazdă, Portugalia, după ce Salvador Sobral a câştigat anul trecut cu piesa „Amar Pelos Dois“.
 
Potrivit tragerilor la sorţi, reprezentanţii României la Eurovision 2018, trupa The Humans, vor urca pe scenă pentru a cânta „Goodbye“ în prima parte a show-ului din a doua semifinală a concursului. Ordinea intrării ţărilor în concurs va fi stabilită ulterior, de organizatori. Reprezentanţii României luptă pentru un loc în finala Eurovision 2018 cu vecini noştri, Moldova, Rusia, Ucraina şi Ungaria, dar şi cu Norvegia, reprezentată de Alexander Rybak, artistul care a mai câştigat concursul în 2009. 
 
Vă invităm să ascultaţi piesele împotriva cărora luptă românii pentru a accede în finala Eurovision 2018:
 
Muntenegru: Vanja Radovanović – „Inje“
 
   
Suedia: Benjamin Ingrosso – „Dance You Off“


Rusia: Julia Samoylova – „I Won’t Break“


Ungaria: AWS – „Viszlát Nyár“


Malta: Christabelle – „Taboo“


Letonia: Laura Rizzotto – „Funny Girl“


Serbia: Sanja Ilić & Balkanika – „Nova Deca“


Danemarca: Rasmussen – „Higher Ground“


Georgia: Iriao – „For You“


România: The Humans – „Goodbye“


Australia: Jessica Mauboy – „We Got Love“


Polonia: Gromee featuring Lukas Meijer – „Light Me Up“


Slovenia: Lea Sirk – „Hvala, ne!“


Norvegia: Alexander Rybak – „That’s How You Write a Song“


Ucraina: Melovin – „Under the Ladder“


Moldova: DoReDos – „My Lucky Day“


San Marino: Jessika feat. Jenifer Brening – „Who We Are“


Olanda: Waylon – „Outlaw In ‘Em“
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: