Nicolae Botgros, dirijor: „La noi nu se uită nimeni din Guvern“. Ce ar face artistul dacă ar fi ministrul Culturii

Nicolae Botgros, dirijor: „La noi nu se uită nimeni din Guvern“. Ce ar face artistul dacă ar fi ministrul Culturii

Nicolae Botgros, dirijor al orchestrei Lăutarii

Violonist şi dirijor al Orchestrei Naţionale de Muzică Populară „Lăutarii“, Nicolae Botgros (66 de ani), care va concerta la Bucureşti pe 23 februarie, a oferit un interviu în exclusivitate pentru „Adevărul“. Artistul vorbeşte, printre altele, despre ce ar schimba dacă ar fi ministrul Culturii.

Nicolae Botgros are povestea unui băiat simplu dintr-un sat moldovenesc: „De pe la şapte anişori am plecat împreună cu tatăl meu şi fratele Vasile să cânt pe la nunţi. Fiind o familie numeroasă, eram nevoiţi să muncim din greu. Eu, tata şi fratele Vasile am ţinut casa.
 
Prima orchestră dirijată de Nicolae Botgros a fost „Ciocârlia“ de la Edineţ. În 1978 a devenit director artistic şi prim-violonist la „Lăutarii“. Printre cei mai de seamă artişti ai muzicii populare care au cântat cel puţin o dată cu Orchestra „Lăutarii“, condusă de maestrul Botgros, se numără Maria Ciobanu (81 de ani), Sofia Vicoveanca (77 de ani), Irina Loghin (79 de ani), Dinu Iancu Sălăjanu (49 de ani), Ştefan Bănică Jr. (51 de ani).
 
Nicolae Botgros va concerta, în ajun de Dragobete, la Sala Palatului, alături de Paula Seling (40 de ani), Monica Anghel (47 de ani) şi Marcel Pavel (59 de ani). 
 
Maestrul a oferit un interviu, în exclusivitate pentru „Adevărul“, în care vorbeşte despre marele vis al vieţii lui, de a deveni director al orchestrei „Lăutarii“, ce înseamnă pentru el orchestra, despre sensul în care se îndreaptă domeniul muzicii româneşti, dar şi despre ce ar schimba urgent dacă ar fi ministrul Culturii.
 
Să facem un exerciţiu de imaginaţie. Închipuiţi-vă că sunteţi ministrul Culturii. Ce-aţi schimba urgent, aici şi acum?
Nicolae Botgros: Sunt foarte multe de schimbat şi la modul serios. În primul rând, aş face curăţenie în muzică. Să fie clar care e muzica populară, care e muzica uşoară, care e de petrecere, care sunt manele şi aşa mai departe. În rest, îmi pare rău că la noi, la oamenii de artă, la muzicieni mai ales, nu se uită nimeni din guvern. Nu înţeleg de ce nu se investeşte mai mult în cultură, aşa cum se investeşte, spre exemplu, în sport. Gândiţi-vă că se transferă fotbalişti pe zeci de mii poate chiar sute de mii de euro, iar un concert de-al lui Botgros costă cinci mii, poate şase mii de euro. Oare numai atât să valorăm noi? Aş vrea ca oamenii de sus să se uite la noi şi cu o altă faţă. Noi valorăm mult mai mult de-atât. Şi dacă sunt stimulaţi, artiştii devin mai productivi, mai creativi… Nu ar mai alerga pe la evenimente private în fel de fel de locuri şi ar sta unde le este locul: pe scenă. Pentru că scena este altarul artistului si acolo este locul lui.
 
Nu mai faceţi naveta Chişinău-Bucureşti ca în ultimii ani, dar cu toate astea sunteţi extrem de ocupat. Ce mai face Nicolae Botgros?
Ocupat sunt, aşa cum aţi spus, chiar dacă nu mai fac naveta la emisiunea „O dată-n viaţă“. Acum naveta o facem la alte spectacole. Sunt şi evenimente private, şi altfel de întâlniri. Recent am fost la Revelionul Chinezesc, am mai avut ceva treburi prin Bucureşti. Tot ce e legat de activitatea noastră e legat de navetă, de drum. Drumurile îl hrănesc pe om, aşa se spune. Noi suntem cei care am făcut naveta mult la Bucureşti, încă din 1990 am venit la Bucureşti cu trenul şi am plecat înapoi pe un cal alb. 
 
Aş vrea să vorbim despre concertul de la Sala Palatului din 23 februarie. De ce Lăutarii Altfel? Ce e altfel?
Altfel este pentru că nicio orchestră de muzică populară, până la noi, n-a încercat să facă ceea ce vom face noi la Sala Palatului. Ştim că toate orchestrele de muzică populară au mai încercat să cânte cel mult café concert, dar noi, de data asta, ne vom transforma într-o orchestră aproape simfonică, adică am adus violoncele, viori, suflători, cornuri, trombon. Am făcut o orchestră aproape simfonică cu aproape 60 de muzicanţi. Iar repertoriul este altfel şi el: avem piese de muzica uşoară, inclusiv jazz, rock, café concert, classic, promenada, până la muzică populară. Iar alături de noi vin cântăreţi precum Petrică Mâţu Stoian, Ionel Paladi, Nicuşor Iordan, Tatiana Jacota, Ana Dabija, Iulia Roşca. Acesta e accentul pe muzica populară. Dar inedit este că mari artişti precum Corina Chiriac, Paula Seling, Monica Anghel, Marcel Pavel, Natalia Barbu vor cânta pentru prima dată cu orchestra „Lăutarii“.
 
Deci în spectacol vor performa atât intepreti de muzica populară, cât şi nume cunoscute din muzica uşoară. Care au fost criteriile de selecţie a acestor invitaţi?
În primul şi în primul rând am ţinut cont de ceea ce face şi ceea ce poate orchestra, pentru că eu întotdeauna mi-am ales artiştii cu care am cântat după capacitatea orchestrei. Şi bineînţeles că orchestra face nişte performanţe, dar un cântăreţ ca Marcel Pavel, spre exemplu, care cântă de la classic până la lăutară, nu prea se găseşte în România. Avem nişte cântăreţi foarte buni în ţară. Ştim foarte bine cine este Corina Chiriac: o cântăreaţă care a făcut istorie în Romania şi care continuă s-o scrie. Nu mai vorbesc de vocea Monicăi Anghel care de multe ori ne-a încântat în toate genurile muzicale: uşoară, populară şi chiar lăutărească. Iar Paula Seling cred că la ora actuală e ca o privighetoare.
 
Cum vedeţi evoluţia muzicii populare la noi? Sunt mulţi tineri care cântă muzică populară, dar cât de populari pot deveni ei?
Cântă mulţi, dar muzică populară mai puţini. Eu am rămas surprins în anii '90, atunci când am venit aici pentru prima dată şi am văzut că muzica populară era plină de artişti talentaţi. Iar acum, toţi interpreţii de muzică uşoară tind să cânte muzică populară. E un lucru mare, iar la asta îmi place să spun că am luat parte şi noi, orchestra „Lăutarii“. Pot spune că am scos un pic la viaţă muzica asta. I-am dat o culoare bună, am şters-o de praf, am pus-o la locul ei, iar astăzi muzica populară este icoana vieţii noastre, este un altar frumos.
 
Dumneavoastră pe cine iubiţi şi pe cine admiraţi? 
Să ştiţi că aici îmi este greu. Eu sunt un om şi un artist sensibil la orice lucru bun şi frumos. Pe mine m-a încantat foarte tare Ovidiu Bartes. Este violinist, muzician desăvârşit, dar şi un copil extrem de educat. Eu când l-am auzit cântând, nu m-am mai oprit luni întregi din a-l asculta. Este un om cu un mare simţ muzical. Nu mai spun de Ionică Minune, un mare acordeonist de o inestimabilă valoare. Ion Drăgoi, alt mare muzicant, violinist din Bacău. Toni Iordache, ţambalagiu de excepţie, îmi este tare aproape de suflet. Cântăreţi sunt foarte mulţi, însă instrumentiştii sunt pentru mine mai presus de tot.
 
În adolescenţă i-aţi văzut pentru prima dată pe „Lăutari“. Acum conduceţi orchestra. Cum e să-ţi îndeplineşti visul vieţii?
Niciodată nu am crezut că asta se va întâmpla. Într-adevăr, a fost marele meu vis. Dar uite că Dumnezeu e la fel de mare. Drumul a fost lung, dar nu am abandonat niciodată. Nici prin cap nu îmi trecea că într-un final am să-mi fac orchestra mea de muzică populară. Bineînţeles că mi-a fost cam greu să las totul în urmă, dar am încercat şi am făcut un lucru bun. M-am lăsat ghidat de intuiţie şi de dragostea mea pentru muzica populară şi uite aşa am făcut lucruri frumoase.
 
Exista şi dorinţe neîmplinite?
Aş vrea să iau toată formaţia „Lăutarii“ şi să meargă cu mine într-un turneu profesionist în America, Japonia şi toată Asia. Noi acum am fost în Statele Unite şi la spectacolele noastre au venit nu numai români, ci şi foarte mulţi oameni de-ai locului. Ei au venit la spectacol cu o mare admiraţie şi, mai în glumă-mai în serios, unii dintre ei spuneau că au fost fani de-ai lui Michael Jackson, dar că de acum sunt fani Nicolae Botgros şi „Lăutarii“. Poate suna ciudat, dar e cât se poate de real.
 
Era o perioada în care aproape că vă stabiliserăţi în România. Vreau să îmi răspundeţi sincer: România e doar casă sau acasă?
România dintotdeauna a fost casa mea. România a fost mereu tot ce am mai scump pe lumea asta. M-am născut în România, am cântat româneşte, am vorbit româneşte, am avut părinţi români şi toate rudele mele sunt români. România e acasă.
 
La anul, orchestra „Lăutarii“ împlineşte 50 de ani. Care e secretul longevităţii?
Mă mai întrebase cineva acum ceva vreme prin ce se deosebeşte orchestra „Lăutarii“ de celelalte orchestre. Am încercat să îi explic că aşa cum există în industria maşinilor Mercedes şi alte maşini, aşa există „Lăutarii“ şi celelalte orchestre. Probabil că noi avem un dar, un har al lui Dumnezeu pe care nu îl conştientizăm, dar îl simţim. Şi mai ştiu că muncim foarte mult şi serios. Munca şi consecvenţa sunt secretul longevităţii.
 
Care sunt cele mai mari realizări personale ale lui Nicolae Botgos?
Băiatul meu Cornel, soţia şi nepoţelul Cristi, de care sunt mândru că a îmbrăţişat vioara. Era cât pe ce să se facă fotbalist. A rămas ca bunicul, cu vioara. Şi niciodată n-am să pun alături, dar nici deoparte „Lăutarii“. Profesional am realizat multe materiale audio, multe spectacole de neegalat. Să faci un spectacol cu maestrul Zamfir, cu Sofia Vicoveanca, cu Ion Dolănescu, cu Ionuţ Dolănescu, Maria Ciobanu, Irina Loghin e o mare realizare. Am multe filmări, imprimări, spectacole cu cei mai mari muzicieni de la noi. Astea sunt nişte realizări nemaipomenite şi care au scris istorie.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: