Basistul Simon Gallup a anunţat că părăseşte trupa The Cure

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Simon Gallup Wikipedia
Simon Gallup Wikipedia

Instrumentistul englez Simon Gallup, care a fost basistul The Cure în ultimele patru decenii, a anunţat că părăseşte trupa pentru că este „sătul de trădare”.

Gallup, în vârstă de 61 de ani, a făcut anunţul pe Facebook: „Cu inima îndurerată puţin, nu mai sunt membru al The Cure! Mult noroc lor, tuturor...”. Întrebat dacă este bine, el a răspuns: „Sunt OK... doar că m-am săturat de trădare”.

În afara solistului Robert Smith, liderul trupei, Gallup este cel mai longeviv membru al trupei. El s-a alăturat The Cure în 1979, a părăsit trupa în 1982, după o neînţelegere cu Smith, şi, după ce s-au împăcat, a revenit în 1984. În 1992, din cauza unor probleme de sănătate, el a lipsit o perioadă din lineup.

Gallup este basist pe 11 dintre cele 13 albume lansate de grup până în prezent. El a fost şi claviaturist pentru trupă de-a lungul anilor.

În luna iunie, Smith a declarat pentru The Sunday Times că următorul disc al trupei, primul de la „4:13 Dream”, apărut în 2008, ar putea fi ultimul al The Cure.

„Are zece ani de viaţă distilaţi în două ore de chestii intense. Nu mă pot gândi că vom mai face altceva”, a spus el.

Liderul şi trupa nu au comentat legat de plecarea lui Gallup.

Muzică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite