Adi Bărar, fondatorul trupei Cargo, infectat cu COVID-19: „Starea lui de sănătate, mai fragilă decât ne-am fi putut închipui”
0Adrian Bărar, fondatorul trupei Cargo, este în spital, fiind infectat cu SARS-CoV-2. Anunţul a fost făcut joi 25 februarie pe pagina oficială de Facebook a trupei, componenţii săi declarând că sunt îngrijoraţi cu privire la starea sa de sănătate.
Membrii trupei Cargo au postat un scurt anunţ pe Facebook legat de colegul lor: „Azi, ziua de joi, îl găseşte pe Adi Bărar la spital! Suntem îngrijoraţi pentru situaţia în care se află! Starea lui de sănătate, este mai fragilă dacât ne-am fi putut închipui, obişnuiţi fiind cu un Adi cu o constituţie fizică puternică. Toate gândurile noastre sunt acum alături de el, dorindu-ne totodată ca trecerea prin aceste momente să fie făcută cu respect şi decenţă din partea tuturor. Mulţumim! Vă vom ţine la curent!”
Născut pe 15 ianuarie 1960, la Timişoara, Adi Bărar a început să cânte la chitară încă de pe când nici nu împlinise 9 ani. În 1985 a fondat trupa rock Cargo, una dintre cele mai longevive şi mai de succes formaţii de gen din România.
Unul dintre cei mai apreciaţi muzicieni din România, Adi Bărar se confundă cu istoria trupei Cargo, o trupă iubită de sute de mii de fani.