Profesoară: „Noul sistem de notare este în avantajul elevului, obligându-l pe profesor să se adapteze cerinţelor de învăţare ale copilului“ | VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
teaser live 11.30

De la 1 septembrie  intră în vigoare noul Regulament de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar, ROFUIP, elaborat de Ministerul Educaţiei.

Invitată la Adevărul Live, Elena Manuela David, profesoară de matematică la Colegiul Naţional “Petru Rareş”din  Suceava şi cu o experienţă în învăţământ de peste 30 de ani, analizează cele mai importante  elemente de noutate din regulament.

În ediţia Adevărul Live - Cum se schimbă şcoala de la 1 septembrie 2022, realizată şi moderată de Antoaneta Banu, profesoara David  arată care sunt efectele pentru elevi şi profesori pe care le vor produce aceste schimbări.

Conform ROFUIP, se modifică sistemul  de notare pentru elevi. Va exista  o singură medie anuală pe disciplină,  notele fiind puse de profesor în funcţie de numărul de ore alocat săptămânal disciplinei. Profesorul va fi cel care  decide câte note acordă elevului pe an, corelat cu numărul de ore prevăzut în planul cadru. Şi tot de la 1 septembrie 2022, tezele devin opţionale.

Profesor David consideră că fiecare cadru didactic este important să se gândească cum va face noua notare, cum se va adapta, astfel încât să ţină pasul şi cu evaluarea standardizată.  „ Nu va fi uşor pentru profesori. Misiunea noastră este, ca prin acest nou sistem de notare să-l ajutăm pe copil să vadă,  în mod concret unde se află,  ce progres a făcut şi cum se situează faţă de ceea ce are de învăţat.  Acest tip de comparaţie elevul o va face cu el însuşi şi nu cu colegii de clasă.  Evaluăm la şcoală ceea ce au învăţat elevii şi îi învăţăm pe elevi să se evalueze. Noul sistem de notare şi evaluare este in avantajul elevului, pentru că mă obligă pe mine, profesor să mă adaptez cerinţelor lui" spune profesorul Elena Manuela David.

Referitor la schimbarea privind tezele care devin opţionale,  profesor David declară că ea nu este pregătită să renunţe la această formă de examinare. Dar ea consideră că noul sistem are şi partea pozitivă,  pentru că devenind opţională,  teza la o anumită materie pe care elevul vrea să o susţină arată competenţele pe care acesta le are,  fiind şi o bună monitorizare pe care însuşi elevul o va avea asupra progresului său educaţional pe un anumit domeniu de care este interesat. Practic, elevul va decide la ce materii va susţine o teză in funcţie de preocupările lui.

„ Acest tip de evaluare personalizată îl va ajuta pe copil să îşi  descopere talentul pe care îl are. Şi va face ca familia să vadă mult mai clar şi să înţeleagă materiile la care copilul învaţă cu plăcere.  Practic pune accentul pe educaţia timpurie" spune profesorul Elena Manuela David, la Adevărul Live.

O altă schimbare pe care o aduce noul regulament se referă la planul individualizat de învăţare de care va beneficia fiecare elev.  Acesta va fi elaborat pe baza evaluărilor susţinute şi pe  interpretarea rezultatelor pe care o va face cadrul didactic.

„ Elevii cu cerinţe educaţionale speciale sunt şi cei cu performanţe,  dar şi cei care au un decalaj intre ceea ce te aştepţi tu ca el să ştie,  şi ceea ce ştie el, în mod real. Acest plan personalizat de învăţare este centrat pe elev şi este foarte bun, în ambele cazuri. De fapt, profesorul prin acest plan personalizat îi stabileşte un traseu de dezvoltare, îi planifică timpul, îi identifică problemele şi îi găseşte metodele specifice lui de evaluare, care vor fi diferite de cele ale colegilor de clasă.  Planul acesta individualizat de învăţare pentru elevi este util şi în comunicarea profesorului cu familia acestuia, arătându-i ce se întâmplă cu copilul” spune Elena Manuela David pentru Adevăr Live.

Profesorul consideră că acest nou sistem de notare şi evaluare este una dintre cele mai mari şi importante schimbări de până acum şi foarte aşteptată în sistemul de educaţie.

Urmăreşte ediţia integral din Adevărul Live  in care primeşti  explicaţiile despre noul sistem de notare şi evaluare şi vei afla ce îl aşteaptă pe copilul tău in anul şcolar 2022-2023.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite