Elevii români au ocupat locul al II-lea la Concursul internaţional de limba latină

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Olimpicii României la limba latină, alături de profesorii care i-au pregătit    FOTO edu.ro
Olimpicii României la limba latină, alături de profesorii care i-au pregătit    FOTO edu.ro

Lotul olimpic român de latină, format din şase elevi, a obţinut locul al II-lea pe naţiuni la cea de-a XIV-a ediţie a concursului internaţional de limba latină, Certamen Ovidianum Sulmonense, care a avut loc în perioada 18 - 22 aprilie 2013, în localitatea italiană Sulmona.

Prestigioasa competiţie, destinată liceenilor care studiază limba latină, a reunit 117 concurenţi din 12 ţări europene. ”Elevii români i-au întrecut detaşat pe colegii lor din celelalte state în care această disciplină se studiază în sistemul liceelor clasice (4-5 ore pe săptămână)”, ocupând locul al II-lea, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Educaţiei.

Componenţa echipei României:

Anca Rujan şi Oana Bujor (ambele eleve la Colegiul Naţional „Gheorghe Vrânceanu" din Bacău, clasa a XII-a, respectiv clasa a XI-a, pregătite de prof. Florentina Neculau), Raluca Antonia Vlaicu (clasa a X-a/Colegiul Naţional „Vlaicu Vodă" din Curtea de Argeş, prof. Carmina Bănică), Georgiana Nuţu (clasa a XII-a/Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri" din Bacău, prof. Adrian Ifrim), Emma Mihăescu (clasa a XII-a/Colegiul Naţional „Sf. Sava" din Bucureşti, prof. M. Dună) şi Cristi Georgian Cucu (clasa a XII-a/. „B. P. Hasdeu" din Buzău, prof. Eugenia Hristache).

Rujan Anca a obţinut premiul al II-lea şi un premiu special pentru cea mai bună traducere din concurs.

În cinstea performanţelor realizate de elevii români la ediţiile anterioare, la ceremonia de deschidere a concursului a fost onorată şi o fostă elevă a Colegiului Naţional „Gheorghe Vrânceanu" din Bacău, Olivia Stănoi. Lucrarea sa de excepţie, premiată în urmă cu doi ani, a fost publicată în volumul omagial consacrat ediţiei din 2011 a concursului Certamen Ovidianum Sulmonense, mai spun reprezentanţii ministerului. 

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite