Expert în energie, despre Legea offshore: Aduce ceva îmbunătăţiri, dar nu suficiente

0
Publicat:
Ultima actualizare:
exxon

La 3 ani de când Exxona dat primele semne că doreşte să renunţe la continuarea exploatării gazelor naturale din zona apelor adânci din Marea Neagră, la 2 ani de când se discută despre un nou proiect de Lege Offshore, acesta a fost prezentat public.

Noul proiect de lege vine cu o serie de îmbunătăţiri evidente pentru investitori, astfel se va taxa venitul suplimentar, dar noua definiţie arată că ”prin venit suplimentar se înţelege diferenţa dintre preţul mediu ponderat al gazelor naturale vândute din producţia internă proprie din perimetrele offshore şi/sau onshore de adâncime, din care se deduc costurile de transport, distribuţie, înmagazinare şi alte costuri logistice în măsura în care sunt suportate de către titularul acordului petrolier, şi preţul de 85 de lei/MWh, înmulţită cu volumele de gaze vândute din producţia internă proprie din perimetrele offshore”. În vechea lege, limita era de 45,71 lei/MWh, care, acum, ajunge la 85 lei/MWh.

O analiză a modificărilor a fost realizată de Dumitru Chisăliţă, preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă, pe care o prezentăm în continuare:

„Totuşi am fost surprins să constat că supraimpozitarea preţului gazelor naturale prezintă acelaşi grafic, ca în legea Offshore realizată în anul 2018. Astăzi preţul gazelor naturale tranzacţionate pe BRM a fost de 542 lei/MWh, iar preţul mediu al gazelor din producţia internă este de cca 254 lei/MWh. Previziunile arată că la fiecare deceniu preţurile cel puţin se vor dubla. Şi atunci de ce să pui într-o lege preţuri la gaze de la 85 – 145 lei/MWh, preţuri care probabil nu vor mai exista niciodată în România. 

A doua surpiză a fost legată de divergenţa, între marea dorinţă a României de reducere a dependenţei de importuri şi faptul că ”Limita maximă a deducerii investiţiilor în segmentul upstream nu poate depăşi 40% din totalul impozitului pe veniturile suplimentare.” Reducerea dependenţei se face prin creşterea investiţiilor în noi capacităţi de producţie şi nu prin blocarea acestora prin impunerea de limite. 

A treia surpriză a fost faptul că ”sumele datorate de titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetrele offshore şi onshore de adâncime ca impozit asupra veniturilor suplimentare” se vor folosi pentru finanţarea ”înfiinţării şi extinderii reţelelor de distribuţie a gazelor naturale şi a racordurilor la sistemul naţional de transport gaze naturale”. Adică nici măcar să finanţăm reţele inteligente de distribuţie gaze. Pur şi simplu construim reţele de gaze ca cele din anul 1914 (atunci când a fost construită primul sistem de distribuţie), construim nişte conducte. Probabil multe din acestea vor sta goale, cum stau deja multe din cele construite în ultimii ani.

Aceste conducte nu doar că vor sta goale, dar vor creşte preţul la gaze deoarece ele aduc cheltuieli, dar nu şi venituri şi atunci trebuie achitate cheltuielile de cei care consumă gaze prin creşterea de tarife. Dacă aceşti bani ar fi adus reducerea pierderilor energetice în casele în care se doreşte să se introducă gaze atunci ar fi fost posibil să discutăm de consum de gaze care să se şi poată achita.

Construcţia de noi reţele de distribuţie trebuie realizată doar după o atentă analiză a fezabilităţii şi o precontractare a gazelor naturale care ar trebui să fie livrate consumatorilor. Priorităţile cheltuirii unui astfel de fond ar trebui să fie îndreptate proritar către investiţii îm eficienţă, creşterea numărului de prosumatori de energie electrică, folosirea unor echipamente regenerabile la nivel individual (pompe de căldură, panouri termosolare etc/) şi coolectiv  (energie geotermală, folsirea energiei termice de a mare adâncime, reţele de biometan şi hidrogen, SMR etc) 

În opinia mea, aşa cum este construită legea, luând în considerare o exploatare în 20 de ani a cca 90 mld mc de gaze din Marea Neagră şi plecând de la prognoza preţului gazelor în această perioadă se desprind câteva concluzii:

- Preţul gazelor naturale la consumatorul final, nu va scădea sub preţul existent în prezent,

- Statul este principalul câştigător din această, lege beneficiind de cca. 78% din câştiguri”.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite