Aproape 10.000 de pensionari au venituri lunare mai mari de 5.000 de lei. Pensiile unora dintre ei ar putea fi impozitate suplimentar

Aproape 10.000 de pensionari au venituri lunare mai mari de 5.000 de lei. Pensiile unora dintre ei ar putea fi impozitate suplimentar

Datele publicate marţi de Casa Naţională de Pensii Publice arată că în luna iulie, numărul pensionarilor cu venituri mai mari de 5.000 de lei a crescut cu 161 de persoane.

Potrivit datelor CNPP, luna trecută numărul pensionarilor cu venituri mai mari de 5.000 de lei a ajuns la 9.978 persoane, din care 9.789 au ieşit la limită de vârstă şi 11 anticipat.
 
Datele din luna precedentă arată că în sistemul public de pensii erau înregistraţi 9.817 pensionari cu pensii mai mari de 5.000 de lei, din care 9.628 la limită de vârstă şi 11 anticipat.
 
 
6.722 dintre aceşti pensionari sunt beneficiari ai pensiilor speciale, cu un venit mediu lunar care depăşeşte suma de 5.000 de lei.
 
Despre impozitarea pensiilor speciale, premierul Viorica Dăncilă a declarat recent că va fi prevăzută într-un proiect de lege adoptat de Guvern şi transmis spre dezbatere Parlamentului.
 
„Eu cred că pentru impozitarea pensiilor speciale este nevoie de o dezbatere şi cred că acest lucru poate fi făcut în Parlament, astfel încât fiecare să vină cu argumente care să justifice această măsură. E o măsură care ştiu că este aşteptată de foarte mulţi oameni, de aceea printr-un proiect de lege vom merge în Parlament şi acolo va fi un vot”, a declarat Viorica Dăncilă.
 
Ministerul Finanţelor va continua în intenţia de a impozita pensiile speciale, chiar dacă măsura nu a fost prevăzută în actualul pachet legislativ ce însoţeşte rectificarea bugetară, care a fost pus în dezbatere publică, a declarat pe 6 august ministrul Finanţelor Eugen Teodorovici.
 
Pensiile speciale urmau să aibă, conform afirmaţiilor ministrului Finanţelor, Eugen Teodorovici, un sistem de impozitare graduală, între 10 şi 50%, la cuantumuri diferite.
 
Astfel, pensiile sub 2.000 de lei nu ar fi fost impozitate, cele între 2.000 şi 7.000 de lei ar fi trebuit să aibă un impozit de 10%, între 7.000 de lei şi 10.000 de lei impozitul trebuia să fie de 30%, iar pentru pensiile speciale care depăşesc 10.000 de lei impozitul ar fi fost de 50%. Impozitul urma să fie aplicat doar pensiilor speciale, nu şi celor din contrbuţii.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: