Unde poţi împinge coşul aşteptând să vină Moşul. Ce program au hipermarketurile şi supermarketurile de Sărbători

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Indiferent de bugetul de care dispun, românii iau cu asalt în fiecare an magazinele în perioada Sărbătorilor de iarnă. Astfel că hipermarketurile şi supermarketurile şi-au adaptat programul pentru „marea invazie“.

Cei mai mulţi dintre retaileri şi-au prelungit programul până la miezul nopţii încă din primele zile ale lunii, iar clienţii pot face cumpărături în acest orar până la 23 decembrie, dar şi în perioada 27-30 decembrie. 

În zilele de 24 şi 31 decembrie, adică în ajunul Crăciunului şi al Revelionului, hipermarketurile îşi închid însă porţile mai devreme, în funcţie de locaţia acestora, la orele 17.00-19.00. În zilele de 25 decembrie şi 1 ianuarie, aproape toate magazinele sunt închise, iar în zilele de 26 decembrie şi 2 ianuarie se deschid mai târziu. 

Auchan, Carrefour, Cora şi Real se încadrează în acest orar, dar există şi excepţii în funcţie de locaţia hipermarketurilor. 

De exemplu, magazinul Real Cotroceni din mallul AFI Palace este singurul deschis în ziua de Crăciun şi în prima zi din 2014, programul fiind 14.00-23.30. Iar în intervalul 12-23 decembrie şi 27-30 decembrie, clienţii sunt aşteptaţi la orice oră, programul fiind non-stop. De asemenea, magazinul Carrefour Unirii din centrul Capitalei este deschis non-stop în perioada 1-23 decembrie şi 27-30 decembrie. 

Cumpărături matinale

Retailerul Metro îşi deschide magazinele în perioada 14-23 decembrie de la ora 6.00 şi până la ora 23.00. La Metro Militari, Voluntari, Berceni şi Pallady din Bucureşti, programul începe chiar mai devreme, la ora 5.00, iar în Băneasa şi Ploieşti, centrele comerciale sunt deschise non-stop. Magazinele Metro sunt închise de Crăciun şi în prima zi din noul an, iar în zilele premergătoare acestor sărbători au program scurt. Programul prelungit este valabil şi în perioada 27-30 decembrie. 

Pentru cei care vor să facă cumpărăturile târziu în ajunul Crăciunului, magazinele Mega Image sunt deschise până la ora 22.00, excepţie făcând doar cele din malluri şi din clădirile de birouri. 

Retailerul german Lidl are închise toate magazinele în zilele de 25 şi 26 decembrie, potrivit unui comunicat al companiei.      


Mai puteţi citi: 

Hipermarketurile şi supermarketurile se mută pe internet: comanzi produsele pe site, iar coşul de cumpărături îţi este livrat la domiciu sau îl ridici din magazin. Marii retaleri din România şi-au lansat site-uri specializate pe care românii îşi pot comanda produsele dorite, iar coşul de cumpărături este livrat la domiciliu sau poate fi ridicat din magazin.

Febra cumpărăturilor de sărbători: unde găseşti cele mai ieftine produse. Cu două săptămâni înainte de Crăciun, Wall-Street.ro a făcut un tur al celor mai importanţi retaileri din piaţă alcătuind un coş format din 14 produse alimentare achiziţionate în special în perioada sărbătorilor de iarnă. Cele mai mari diferenţe de preţ între magazine s-au observat la carnea de porc şi la cafea, în vreme ce apa minerală şi băuturile carbogazoase sunt comercializate la preţuri aproape identice.

Top 10 cele mai importante tendinţe în retail. În cadrul unui eveniment organizat luni de wall-street.ro, în parteneriat cu Carrefour, Cardsimplus.ro, DPD România, Daedalus Millward Brown şi retail.ro, participanţi au oferit răspunsuri la întrebare „Care sunt cele mai importante tendinţe din retail?”

Retailerii au ieftinit pâinea, după reducerea TVA la 9%. Producătorii speră ca măsura să diminueze piaţa neagră. Retailerii s-au conformat şi au ieftinit pâinea după ce a intrat în vigoare ordinul care defineşte produsele cărora li se va aplica o cotă redusă de TVA de 9%, scrie Agerpres.ro

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite