Biografia uitată a lui Radu Beligan: „Nu pot să-l înjur pe Ceauşescu, el mi-a dat bani să fac Teatrul Naţional“

Biografia uitată a lui Radu Beligan: „Nu pot să-l înjur pe Ceauşescu, el mi-a dat bani să fac Teatrul Naţional“

Radu Beligan a murit la 97 de ani

În ultimii ani de viaţă, Radu Beligan s-a bucurat de un succes uriaş. O ţară întreagă a fost cuprinsă de admiraţie în faţa unui actor care se apropia de 100 de ani şi continua să urce pe scenă, transformându-se în legendă. Aproape nimeni n-a mai avut curajul să spună că lunga viaţă a lui Radu Beligan a mai însemnat şi altceva în afară de roluri memorabile şi aplauze la scenă deschisă.

Ştiri pe aceeaşi temă

În perioada comunistă, cariera artistică a lui Radu Beligan a mers umăr la umăr cu cariera politică. În 1959, Beligan devenea membru al Partidului Muncitoresc Român (transformat ulterior în Partidul Comunist), faţă de care îşi declara ataşamentul printr-o autocaracterizare plină de zel: „23 august 1944 a însemnat o cotitură decisivă nu numai în viaţa mea, ci şi a teatrului românesc. Perspectivele nebănuite care s-au deschis în faţa artiştilor şi a tuturor intelectualilor din ţara noastră odată cu preluarea puterii de către proletariat m-au făcut să descopăr adevăratul sens al artei noastre, rolul social deosebit de însemnat al artistului în noua orânduire“.

În aceeaşi autocaracterizare (prezentă în dosarul de cadre pe care „Miliţia Spirituală“ l-a făcut public în 2008), Beligan mai vorbea şi despre „măreţele înfăptuiri ale popoarelor care au construit socialismul sub steagul partidului creat de marele Lenin”.

„(Tata) se folosea de poziţia asta ca să ajute teatrul şi oamenii“

În 1961, Radu Beligan ajungea deputat al Marii Adunări Naţionale (organul suprem al puterii de stat în Republica Populară România). În acelaşi an, era instalat în funcţia de director al Teatrului de Comedie din Bucureşti.

În 1969, marele actor făcea încă un salt în carieră: pe plan politic devenea membru al Comitetului Central (organul executiv al Partidului Comunist Român), iar pe plan artistic prelua funcţia de director al Teatrului Naţional din Bucureşti. Avea să păstreze ambele funcţii până în 1989, când comunsimul s-a prăbuşit.

Au fost două decenii în care Radu Beligan nu s-a sfiit să scrie texte elogioase la adresa lui Ceauşescu („cel care ascultă respiraţia ţării”) şi nici să vorbească despre „teatrul epocii noastre socialiste”. „Nu putem face un teatru politic eficient în socialism, cu structurile teatrului burghez. (...) Toate căutările rodnice astăzi în dramă şi regie sunt obsedate de chemarea marilor mase, cărora le trebuie o artă simplă, directă, vizuală. Către un asemenea teatru superior-agitatoric trebuie să se îndrepte, cred eu, teatrul naţional al unei epoci socialiste”, spunea Radu Beligan în 1972, într-un interviu acordat lui Adrian Păunescu.

Marele actor nu s-a dezis niciodată de trecutul comunist. În 2008, declara în „Evenimentul zilei”:

„Nu-mi reneg discursurile de atunci. Ceauşescu mi-a dat bani să fac Teatrul (n.r. – clădirea Teatrului Naţional din Bucureşti, inaugurată în 1973) şi nu pot să-l înjur. Trebuie să-mi cer scuze că am adus bucurie în sufletele românilor? Pe atunci teatrul era bun, nu ca acum“.

Fiica sa, Lamia Beligan, susţine că funcţiile politice pe care tatăl ei le-a ocupat înainte de 1989 nu aduceau nişte avantaje deosebite. “Tatăl meu a acceptat să facă parte din Comitetul Central, dar el nu făcea parte activ din viaţa politică. Mergea când şi când la şedinţe şi se folosea de poziţia asta ca să ajute teatrul şi oamenii. Ştiu foarte mulţi oameni pe care i-a ajutat. Nu ştiu să fi făcut rău cuiva. El nu era un om politic, era un artist care, făcând parte din Comitetul Central, avea nişte avantaje. Puteam, de pildă, să facem comandă la nu -ştiu-ce nes. Lucruri minore. Pe de altă parte, tata avea autoritatea de a permite să fie jucate nişte piese care în mod normal nu s-ar fi jucat. Şi erau piese deloc comode pentru regimul de-atunci”, a explicat Lamia Beligan, în urmă cu doi ani, într-un interviu din “Weekend Adevărul”.

Susţinerea lui Ponta: „Avem nevoie de un preşedinte energic“

Cu tot binele pe care l-a făcut în perioada comunistă, Radu Beligan n-a fost iubit de toţi cei din lumea teatrului. În 1990, la scurt timp după Revoluţie, un grup de actori ai Teatrului Naţional, în frunte cu Gheorghe Dinică, au mers la Ministerul Culturii şi i-au cerut demisia. Andrei Pleşu, ministrul Culturii de la vremea aceea, l-a destituit pe Beligan: “Era, într-adevăr, greu de acceptat ca cineva care în ianuarie 1989 înca se risipea în linguşeli partinice să rămână în continuare şef”.

Beligan n-a rămas complet indiferent faţă de scena politică nici în democraţie. În 2014, cunoscutul actor s-a implicat în campania pentru alegerile prezidenţiale, manifestându-şi susţinerea faţă de candidatul PSD, Victor Ponta. „Îl susţin pe Victor Ponta pentru că această ţară are nevoie de un preşedinte tânăr şi energic”, transmitea Beligan într-o înregistrare video.

Poziţia sa i-a indignat pe o parte a oamenilor de cultură din România, iar Andrei Pleşu i-a adresat lui Radu Beligan o scrisoare deschisă: „Aţi simţit nevoia la vârsta dumneavoastră, la statura dumneavoastră, să vă legaţi numele de un caraghios. Evident, aveţi dreptul să susţineţi şi să alegeţi pe cine vreţi, dar, pe de altă parte, dumneavoastră nu vă exercitaţi pur şi simplu dreptul la opinie, ci vă investiţi imaginea într-o jalnică operaţiune de propagandă, într-un exerciţiu manipulatoriu de un gust îndoielnic”.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările