100 de ani. Nepăsarea naşte monştri: cum a preluat PCR frâiele cu ajutorul politicienilor de la putere

100 de ani. Nepăsarea naşte monştri: cum a preluat PCR frâiele cu ajutorul politicienilor de la putere

Lenin, creatorul celor "21 de condiţii". FOTO: Profimedia

În 1921, nimeni nu dădea vreo şansă comunismului în România. Partidul Comunist Român era ignorat de oamenii de la conducerea statului şi era ţinta ironiilor în ziare. După aproape 25 de ani de la înfiinţare, PCR avea să devină numele celei mai negre perioade din istoria ţării.

Ştiri pe aceeaşi temă

Ramura de stânga a politicii şi-a făcut timid apariţia în România la sfârşitul secolului al XIX-lea. Pe atunci, o mână de socialişti au încercat sa preia ideile utopice al lui Marx despre noul muncitor al fabricilor şi să le aplice în lumea ţăranilor români. Motivul era simplu: acesta era peisajul unei Românii care abia îşi obţinuse independenţa – valul de dezvoltare industrială din Europa de Vest abia ce începuse să mijească şi la noi. Orişicât, Partidul Social-Democrat Român (PSDR) era puternic influenţat de deciziile socialiste de peste graniţă. Astfel, la puţin timp după începutul Primului Război Mondial, un grup socialist român se alătură celui mai vocal personaj la acea vreme: Vladimir Lenin. În septembrie 1915, viitorii comunişti români făceau cunoştinţă cu cel care avea să le fie lider. Delegaţia, condusă de Cristian Racovski, a mers la Zimmerwald, un orăşel elveţian, unde au dat mâna cu Lenin, unindu-se împotriva războiului, pentru o nouă revoluţie mondială.

Acţiunile socialiste, în primii ani ai războiului, s-au jucat după reguli – nimeni nu a deranjat pe nimeni. Lucrurile s-au schimbat în momentul în care România a simţit ce înseamnă cu adevărat frontul – sărăcia, boala, foamea şi moartea erau argumentele care susţineau răspândirea ideilor revoluţionare ale lui Lenin. Ai noştri au tras un semnal de alarmă abia când bolşevicii preluaseră puterea în Rusia – în 1917, ţarii erau morţi şi revoluţia roşie triumfase. Acest parfum de putere începuse să le ia minţile şi soldaţilor ruşi, aflaţi încă pe teritoriul nostru. „Pace, Pământ şi Pâine!“ era sloganul leninist – şi, la urma urmei, cine nu i-ar fi cedat într-o asemenea perioadă? Soldaţii aliaţi împrăştiau prin satele României noile idei, iar intelectualii români socialişti îşi dau seama că acesta este momentul afirmării.

„Puterea socialistă este numai o umbră“

Pentru autorităţile române, lucrurile se complică odată cu Marea Unire: fostele teritorii ale Imperiului Austro-Ungar aduc un număr considerabil de muncitori, de industriaşi – profilul perfect al viitorului comunist. La toate acestea se mai adaugă economia precară şi politicienii nepregătiţi, care ştiu cum să gestioneze noua ţară. „Mizeria războiului continuă şi acum. Cei întorşi de pe front, schilozi, bolnavi, îmbătrâniţi înainte de vreme, au găsit părinţii, soţiile, copiii pe drumuri, goi şi flămânzi. Mantaua ciuruită a viteazului soldat n-a putut astupa gura ce cerea pâine. Iată ce este România Mare! Lux şi desfrâu de o parte, de partea acelora ce stăpânesc ţara aceasta“, reda Constantin Argetoianu, în memoriile sale, manifestele comuniste de la acea vreme din România.

Un asemenea congres cu rezoluţiile lui ar fi departe de realitate ca cerul de pământ fiindcă poliţia şi parchetul nu se vor fi amestecat, fiindcă divina libertate ar fi funcţionat din nou pentru trei zile în România, totul se va fi sfârşit cu acelaşi zgomot şi cu aceeaşi importanţă ca şi cum un muc de ţigară ar fi căzut în Dunăre“.

Ziarul "Adevărul", 12 mai 1921

Cu toate astea, presa nu credea în idealurile socialiste – iată ce scria, de pildă, Constantin Mille în editorialul „Greşeala socialiştilor“ din ziarul „Adevărul“: „Nefiind industrie, puterea socialistă este numai o umbră. Încolo există marea majoritate a ţăranilor inculţi şi având interese potrivnice socialiştilor. Neavând pe ţărani cu ei, nu au nici armata, care este la ordinul absolut al guvernanţilor. Revoluţia rusească a tulburat nu numai la noi minţile unora din mişcarea socialistă“.

Nu după mult timp aveau să apară şi grevele. Anii 1919 şi 1920 au fost marcaţi de evenimente de acest fel – problemele ieşeau tot mai mult în relief şi, din ce în ce mai clar, pentru mulţi, singura soluţie părea a fi comunismul – impus printr-o revoluţie asemenea celei din Rusia. Gravitatea acţiunilor părea că escaladează din ce în ce mai mult, ajungându-se până la intenţii de crimă şi terorism – atentatul cu bombă din Senatul României, în ziua de 8 decembrie 1920.

Cum s-a bătut palma la Moscova

Idealiştii comunişti din România erau hotărâţi să facă voia lui Lenin. Aşa că, în toamna lui 1920 au închegat o delegaţie, care avea bilet către Moscova: Gheorghe Cristescu, Alexandru Dobrogeanu-Gherea, David Fabian, Eugen Rozvani, Constantin Popovici şi Ioan Flueraş. Deşi iniţial trebuia să fie o simplă călătorie de cunoaştere a viitorilor posibili parteneri, s-a dovedit că a a fost, de fapt, naşterea partidului comunist român. Era eveniment mare la Moscova, al II-lea Congres al Cominternului. Lui Cristescu şi grupului său i s-au pus în faţă cele „21 de condiţii“ ale lui Lenin, la care se putea răspunde numai cu „da“ sau „nu“. Ce-şi doreau bolşevicii era aspru – dar regulile erau pentru toată lumea. Dintre toate „a 12-a se anunţa a fi, în perspectivă, mai importantă: toţi membrii (i.e. partidele aderente) Internaţionalei se obligau să poarte acţiuni deschise sau camuflate în vederea servirii scopurilor fixate de Moscova, în această ordine de idei, oricare alt guvern necomunist străin era considerat un inamic direct, singurul aliat, se înţelege, era guvernul bolşevic din Rusia (devenită, în decembrie 1922, prin contopirea Rusiei, Bielorusiei şi Ucrainei, URSS)“, spune Adrian Cioroianu în legătură cu acest moment. 

Pe lângă aceste condiţii – acest numitor comun al partidelor comuniste – socialiştii români prezenţi la Moscova au fost obligaţi să-i excludă din partid pe Jumanca şi Fluieraş. Aşadar, vrând-nevrând, socialiştii români au semnat, iar la scurt timp, liderul lor, Gheorghe Cristescu, a devenit primul Secretar General al PCR. Întorşi în ţară, ei erau zei: stătuseră la aceeaşi masă cu Lenin şi Troţski. Şi asta era tot ce conta.

Importanţa PCR, cât a unui „muc de ţigară căzut în Dunăre“

Începutul anului 1921 a fost definitoriu pentru socialismul românesc. Cei care se închinaseră lui Lenin îşi câştigau din ce în ce mai mult public – nu doar în rândurile partidului, ci şi în stradă. Lucrurile se doreau a fi clare: între 30 ianuarie şi 4 februarie 1921 a avut loc o şedinţă a Consiliului General al Partidului Socialist. La masa socialistă se cânta pe trei voci: conservatorii – care voiau să se dezică de bolşevici; socialiştii cu pretenţii – care se voiau comunişti, dar nu voiau să danseze pe muzica lui Lenin; şi grupul format în jurul lui Cristescu. S-a votat democratic – să subliniem, aşadar, ironia – şi revoluţia bolşevică a învins.

Câştigătorii au stabilit data de 8 mai 1921 pentru începerea Congresului Partidului Socialist, în cadrul căruia aveau să-i jure credinţă veşnică lui Lenin, prin aderarea la Internaţionala a III-a Comunistă şi transformarea partidului într-unul comunist. În acel moment, partidul socialist număra în jur de 45.000 de membri, fără a mai lua în calcul oamenii activi în sindicate. Iată cum între 8 şi 11 mai 1921, Bucureştiul ajunsese capitala comunismului. Dar asta nu era pentru nimeni vreun motiv de spaimă. Politicienii încă nu îi luau prea în serios pe comunişti, iar ziarele nu dădeau doi bani pe ei. Iată ce scria „Adevărul“ pe 12 mai 1921: „Un asemenea congres cu rezoluţiile lui ar fi departe de realitate ca cerul de pământ fiindcă poliţia şi parchetul nu se vor fi amestecat, fiindcă divina libertate ar fi funcţionat din nou pentru trei zile în România, totul se va fi sfârşit cu acelaşi zgomot şi cu aceeaşi importanţă ca şi cum un muc de ţigară ar fi căzut în Dunăre“.

Argetoianu: „S-a terminat cu comunismul în România!“

Singurul care a luat vreo măsură împotriva comuniştilor adunaţi la Bucureşti a fost ministrul de Interne, Constantin Argetoianu – arestările ordonate de acesta fiind catalogate de mulţi colegi de-ai săi drept scandaloase – aşa că, fireşte, congresul a înaintat cu forţă până la capăt şi obiectivele au fost îndeplinite: s-a votat afilierea la Internaţionala a III-a şi, automat, înfiinţarea Partidului Comunist Român. Doctrina era clară: „Partidul Comunist din România este unicul partid care luptă pentru adevărata eliberare naţională. Lozinca principală a partidului, care mobilizează masele populare cele mai largi, este lozinca leninistă de luptă pentru dreptul naţiunilor asuprite la autodeterminarea până la despărţirea de statul român“.

Politicienii români trăiau în beznă: în mai 1921, pentru comunism, era abia începutul unui imperiu al terorii. După întreaga defilare de forţe a Corpului de Vânători, Argetoianu, primul bastion anti-comunist spunea: „Domnilor – şi cu un zâmbet m-am uitat la Averescu –, domnilor, discuţiile dumneavoastră sunt inutile, totul s-a terminat. Toţi conducătorii comunişti şi terorişti sunt la Văcăreşti sau la Jilava! S-au supus ca nişte miei! Nici o picătură de sânge nu s-a vărsat! Pot să vă dau plăcuta asigurare că s-a terminat cu comunismul în România!“. Aproape 25 de ani mai târziu el avea să moară în închisoarea de la Sighet, iar comunismul avea să domine liniştit realitatea românească.

După ilegalitate, puterea

Gheorghe Cristescu, primul Secretar General al PCR, dă mâna cu dictatorul Nicolae Ceauşescu. Sursă: Fototeca online a comunismului românesc

Partidul Comunist Român a fost interzis în 1924 – fiind acuzat de acţiuni anti-româneşti – mai întâi printr-o ordonanţă militară dată de comandantul Corpului II de Armată din Basarabia, apoi în decembrie prin Legea „Mârzescu“. Această decizie a împins şi mai mult PCR către sovietici care, prin intermediul Cominternului, şi-au arogat dreptul de a alege conducătorii partidului român şi de a hotărî politica acestora. Perioada de ilegalitate s-a terminat în 1944, odată cu intrarea Armatei Roşii în România.

De la comunismul lui Stalin, la cel individual

1921 a fost anul comunismului. Întreaga Europă a fost vrăjită de vorbele lui Lenin, intelectualul rus care, aflat în exil la Zurich, la declanşarea Marelui Război, dorea o revoluţie mondială. A pus cap la cap 21 de condiţii – o listă ca o picătură de otravă, ce a dus la scindarea tuturor partidelor socialiste care, unite în Internaţionala a III-a comunistă, porneau într-o cruciadă a proletariatului.

Comunismul însă, nu a continuat pe ideologia comună din 1921. După cel de-al Doilea Război Mondial, majoritatea statelor au intrat o perioadă sub influenţa Uniunii Sovietice, fiind victimele unui proces dur de stalinizare. Apoi, începând cu anii ’50-’60, pe rând, majoritatea au ieşit din sfera sovietică, dezvoltând un comunism individual, bazat în principal pe naţionalism exacerbat. Aproape 40 de ţări au avut pecetea comunistă în perioada postbelică. Astăzi, dintre ele au mai rămas, oficial, doar patru, cea mai puternică fiind China, al cărui partid de la putere a fost înfiinţat în iulie 1921.

Nostalgici după comunism. „Nicolae Ceauşescu a fost cel mai mare patriot al României“

Comemorare la împlinirea a 101 ani de la naşterea lui Nicolae Ceauşescu. Captură foto reportaj "Adevărul"

Astăzi, în România, comunismul nu mai are nicio putere, după ce democraţia a învins în decembrie 1989. Totuşi, nostalgici rămân mereu în urmă, chiar şi după o Revoluţie în care au murit sute de oameni. În fiecare an, pe 26 ianuarie, câţiva cetăţeni se adună la mormântul lui Nicolae Ceauşescu şi depun flori, aduc colivă şi plâng după vremurile când – spun ei , era mai bine. „Libertatea e altceva, n-o înţelege lumea: să ai un serviciu, să poţi să te duci cu soţia, duminica, la o cârciumă, cum te duceai cu Nicolae Ceauşescu, de mâncai şi tu o fripturică, beai un pahar de vin, dansai... Acum unde să te duci?“, aşa explica, în urmă cu doi ani, un bătrân venit să-l omagieze pe dictatorul comunist, reporterilor „Adevărul“.

Cermonialul de omagiere continuă în faţa câtorva portrete cu chipul dictatorului aduse la faţa locului. Nostalgici de toate vârstele recită apoi texte de toate felurile. În 2019, la împlinirea a 101 ani de la naşterea liderului comunist, un tânăr spunea pentru „Adevărul“: „Sunt student, da, şi am venit aici pentru că m-am documentat şi m-am interesat cum a fost în perioada aceea şi văd ce se întâmplă în ţara asta. Văd că patriotismul dispare. Nicolae Ceauşescu a fost cel mai mare patriot al României“.

Cei mai pătimaşi dintre cetăţenii care se declară şi astăzi comunişti sărbătoresc toate datele importante de la acea vreme: 23 August, dar şi 9 mai, aşa cum se obişnuia în Uniunea Sovietică – Ziua Victoriei împotriva fascismului.

Ilegalitatea, o istorie?

În legea nr. 51/ 1991 privind securitatea naţională a României, la articolul 3, litera h, se specifică faptul că snt interzise: „Iniţierea, organizarea, săvârşirea sau sprijinirea în orice mod a acţiunilor totalitariste sau extremiste de sorginte comunistă, fascistă, legionară sau de orice altă natură, rasiste, antisemite, revizioniste, separatiste care pot pune în pericol sub orice formă unitatea şi integritatea teritorială a României, precum şi incitarea la fapte ce pot periclita ordinea statului de drept“. Degeaba însă. Sub pretextul liberei exprimări, doctrinele extremiste încă îşi fac simţită prezenţa. În ultimii ani, toate partidele care au fost la putere au depus, pe rând, câte un proiect privind sancţionarea chiar cu închisoarea a celor care promovează, spre exemplu, doctrina comunistă. Proiectele au fost respinse de fiecare dată. În schimb, Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 31/2002 prevede interzicerea organizaţiilor, simbolurilor şi faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, încălcarea acesteia ducând la pedepse cu închisoare de la 3 luni la 3 ani şi interzicerea unor drepturi.

Astăzi, conform Tribunalului Bucureşti, sunt înscrise două partide comuniste, ambele din 2016: Partidul Comunist Român – Secolul XXI (PCR – XXI) şi Partidul Comuniştilor. Cel din urmă a participat chiar şi la alegerile parlamentare de anul trecut, obţinând un procent simbolic de 0,01%.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările