Profesorul Vlad Ciurea, în conferinţă la Teatrul Naţional, despre neuroanatomia ascunsă din picturile lui Michelangelo de la Capela Sixtină

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Există o legătură între picturile lui Michelangelo din Capela Sixtină şi structura anatomică a omului? Putea pictorul, în anul 1512, să ştie elemente vizibile abia după apariţia microscopului operator? La aceste întrebări şi la multe altele răspunde prof. dr. Alexandru Vlad Ciurea, în cadrul conferinţei "Neuroanatomia ascunsă în picturile lui Michelangelo. Capela Sixtină", care va avea loc duminică, 24 mai, la Teatrul Naţional din Bucureşti.

„Michelangelo Buonarotti (1475-1564) a fost un geniu al artelor. Artist renascentist, de un talent inegalabil, Michelangelo a fost preocupat de sculptură, arhitectură, inginerie şi, nu în ultimul rând, de anatomie. Este autorul unei serii de opere de artă nepreţuite, printre care se află şi Pieta din Basilica San Pietro de la Vatican şi statuia lui David din Galeria Academiei din Florenţa.

Cu toate că poziţia de artist al bisericii catolice nu îi permitea să participe la disecţii fără a se supune la riscuri substanţiale, apar din ce în ce mai multe dovezi în legătură cu faptul că Michelangelo era un anatomist desăvârşit. Printre acestea se află şi mulţimea incredibilă de detalii de neuro-anatomie prezente în frescele sale de pe Capela Sixtină. 

Între anii 1508 şi 1512. Michelangelo şi-a etalat măiestria pictând, la ordinul papal al lui Iulius al II-lea, tavanul Capelei Sixtine din Roma. Frescele, care acoperă o suprafaţă de aproximativ 1000 m2, au fost incluse, datorită frumuseţii şi expresivităţii lor, în patrimoniul mondial al artelor.

Realizate doar din pensulă şi vopsea, picturile lui Michelangelo surprind structuri de o fineţe extraordinară, precum trunchiul cerebral şi cisternele bazale, elemente care au putut fi analizate temeinic abia după apariţia microscopului operator.

image

În urma unei analize independente a frescei „Separarea luminii de întuneric”, Prof. Dr. Alexandru Vlad Ciurea propune ideea temerară că întregul corp al lui Dumnezeu din această pictură este realizat prin transfigurarea artistică a unei serii numeroase de detalii de neuro-anatomie umană. 

Astfel, în fresca lui Michelangelo este surprinsă imaginea pe secţiune a unui ventricul IV cerebral, a întregului etaj diencefalic, a nucleilor thalamici, a sulcusului lui Monro, care se întinde de la ceea ce pare a fi un Apeduct Silvius până la o structură pe care noi am identificat-o a fi foramenul interventricular al lui Monro. 

De asemenea, în pictura lui Michelangelo este evocată silueta unui Corp Calos, element neuroanatomic de maximă importanţă, şi nu în ultimul rând prezenţa lamei tectale cu cei patru coliculi cvadrigemeni alături de corpii geniculaţi şi braţele conjunctivale respective. În centrul acelei structuri, între cei patru coliculi cvadrigemeni se poate observa, conform Prof. Dr. Ciurea, o uşoară depresiune considerată a fi extremitatea cranială a eminenţei cruciforme de pe lama tectală. În opinia autorului, aceasta reprezintă patul epifizei (glanda pineală). 

Prin aceste idei, conferinţa susţinută de Prof. Dr. Alexandru Vlad Ciurea vine în contradictoriu cu ideile formulate de predecesorii cercetători, şi evidenţiază cunoştinţele formidabile de neuro-anatomie pe care Michelangelo le-ar fi putut deţine. Totodată, conferinţa vine să completeze interpretarea detaliilor anatomice „ascunse” în toate frescele lui Michelangelo şi oferă o interpretare a rolului pe care relaţia de subordonare dintre Michelangelo şi Papa Iulius al II-lea l-a avut asupra operei artistului. În final, Prof. Dr. Alexandru Vlad Ciurea pledează pentru importanţa pe care Michelangelo a atribuit-o sistemului nervos central şi funcţiei creative a acestuia în dezvoltarea conştiinţei umane.

Conferinţa "Neuroanatomia ascunsă în picturile lui Michelangelo. Capela Sixtină" va avea loc duminică, 24 iunie, de la ora 11, la Sala Atelier a Teatrului Naţional I.L. Caragiale din Bucureşti.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite