Câştigătorii premiilor Grammy 2015 pentru muzica clasică

Poate mai puţin vizibile mediatic, premiile Grammy se acordă şi pentru muzica clasică. Premiul pentru cea mai bună interpretare orchestrală a revenit Orchestrei Simfonice din St Louis, dirijor David Robertson, pentru “City Noir” de John Adams; cea mai bună înregistrare de operă a fost considerată “Coborârea lui Orfeu în infern” de Gustave Charpentier, o producţie a Festivalului de Muzică Veche din Boston. Cel mai bun album coral este “The Sacred Spirit of Russia”, cu ansamblul Conspirare condus de Craig Hella Johnson, iar cel mai bun album cameral – “Cele 27 bisuri ale violonistei Hilary Hahn”. Premiul Grammy pentru cea mai bună interpretare instrumentală solo a revenit chitaristului Jason Vieaux, cel mai bun album cu voce solo – “Douce France” semnat de mezzosoprana suedeză Anne Sofie von Otter, cel mai bun album-compediu de muzică clasică – “Plectra & Percussion Dances” semnat de compozitorul Harry Partch; cea mai bună creaţie contemporană: “Become Ocean” de John Luther Adams.

O înşirare de nume mai puţin familiare românilor şi europenilor în general, cred, în această listă. De altfel, constatam amuzată astăzi că pe contul de Facebook al violonistei Hilary Hahn, cineva scria: “În sfârşit ia un premiu Grammy un artist pe care-l ştiu!”.

Hilary Hahn, o violonistă -vedetă

Da, şi noi cei din România o ştim pe Hilary Hahn, măcar cei care am fost la Ateneul Român în 25 septembrie 2013, când a cântat în cadrul Festivalului Enescu la Bucureşti (sau poate am ascultat la radio sau am văzut la televizor). O violonistă – minune: are 35 ani, dar ieri nu a obţinut primul Grammy din cariera ei; primul a venit în 2002 pentru un album cu concerte de Brahms şi Stravinsky, al doilea, în 2008, pentru concerte de Schonberg şi Sibelius.

Iar al treilea, în 2015, pentru un album cu totul neobişnuit cuprinzând 27 de piese scurte, 27 de piese de bis interpretate în compania pianistului Corey Smythe.

Aş putea spune că Hilary Hahn este una dintre violonistele contemporane pe care le admir foarte mult. Are totul: o tehnică perfectă, o sensibilitate perfect dozată între extreme, un sunet strălucitor şi mai ales, o inteligenţă ieşită din comun, care este probabil, în primul rând, cheia succesului ei. Înaltă, subţire, părând foarte tânără, Hilary Hahn ştie să fie un star al viorii, dar în acelaşi timp, să fie şi foarte apropiată de public – poate părea paradoxal, dar este o adevărată artă să poţi să fii percepută ca o divă şi să frapezi prin modestie.

Şi dincolo de toate acestea, rămân proiectele ei. A înregistrat majoritatea repertoriului standard al marilor violonişti şi găseşte mereu resurse să fie inovativă şi interesantă. Aşa s-a născut şi albumul care tocmai a primit un Grammy: Hilary Hahn a comandat 26 de piese scurte unor compozitori contemporani; pentru a 27-a a organizat un concurs şi a primit nu mai puţin de 400 de partituri. Ea a ales-o pe cea a unui compozitor stabilit în Hawai, Jeff Myers.

Cele 27 de bisuri ale lui Hilary Hahn

Este o lume sonoră extrem de diversă în aceste 27 de piese care compun albumul lui Hilary Hahn: de la surse de inspiraţie diverse – din muzica tradiţională americană sau cea indiană, de pildă, la stări diverse pe care le trezesc ascultătorilor. Hilary Hahn consideră că cea mai mare reuşită ar fi ca aceste piese să fie preluate de alţi violonişti în repertoriul lor, construind astfel punţi între public şi muzica contemporană.

Dacă ar fi să aleg, m-aş opri la două piese de pe acest album: “Blue Curve of the Earth” de Tina Davidson şi “Mercy” de Max Richter care au toate şansele de a deveni hituri ale muzicii clasice contemporane.

“Cele 27 bisuri ale lui Hilary Hahn” este un album-experienţă care nu trebuie ratat, în care ne regăsim, noi, cei de astăzi, cu toate cele bune şi rele ale noastre. Discul a apărut sub sigla casei Deutsche Grammophon şi poate fi achiziţionat de pe www.emag.ro sau www.getmusic.ro. Selecţiuni au fost difuzate şi de Radio România Muzical şi pot fi reascultate, online, aici