Dacă cele de mai sus privesc publicul şi managementul instituţiilor muzicale, artiştii lirici, vocaliştii de toate generaţiile – tineri cântăreţi, solişti aflaţi în plină carieră sau în preajma „pensionării” -, sunt supuşi unor grele încercări. Acelea de a nu mai beneficia de experienţa spectacolului, nevoiţi fiind de a studia individual fără observare directă din partea profesorilor de canto, fără aşa-zisa „ureche de control” care să perceapă în mod nemijlocit emisia sonoră. Rareori o verificare audio-video, oricât de performantă tehnic ar fi, poate să suplinească audiţia directă, neocolită. Este ca şi cum am compara vizionarea unui spectacol în sală cu privitul unui DVD la televizor. Din punctul de vedere al cântăreţilor, totul depinde de seriozitatea lor profesională şi de existenţa convingerii că studiul continuu este singurul care poate asigura menţinerea valabilă a formei şi progresul.

Am urmărit recent pe Internet două postări de la Teatro Massimo din Palermo, care au transmis online recitaluri din locaţii private ale artiştilor, acompaniaţi la pian din alte oraşe sau cântând pe „negative” orchestrale. Electronica face minuni. Diverse arii de operă, operetă, musical, canţonete, cântece de pahar, programe diverse au fost interpretate de nume cunoscute. Ei bine, pe lângă etalarea unor lucruri bune şi apreciabile, aproape toţi cântau neîncălziţi, neglijent, cu vibrato deranjant, cu deficienţe de intonaţie, respiraţii scurte, acute expediate... Foarte limpede, lipsă de antrenament. Şi asta după numai două luni, circa, de inactivitate profesională scenică şi, probabil, studiu superficial.

Peter Gelb

Opera Metropolitan din New York...

... a oferit sâmbătă 25 aprilie, un mega recital-concert online, un maraton de patru ore sub genericul „At-Home Gala”. Managerul general Peter Gelb, 67 de ani, spunea undeva că adunarea celor peste 40 de interpreţi a fost cel mai dificil demers din toţi cei 14 ani de conducere a marelui teatru. Prezentată de acesta direct din locuinţa sa aflată la două cvartale de biroul de la Met şi, de la Montreal, de dirijorul Yannick Nézet-Séguin, 45 de ani, din 2018 director muzical al Operei Metropolitan, gala a avut patina excelenţei de casting, subsumată unor îndemnuri precum „The voice must be heard”, „Keep the hope”, „Stay safe”, „Be careful”, într-o campanie dedicată colectării de fonduri pentru a susţine teatrul – se ştie, nesubvenţionat de stat - şi a-i proteja viitorul.

În afară de transmisiunile succesive online din locaţiile în care se aflau artiştii, performanţa tehnică mi s-a părut preînregistrarea unor formaţii reduse ale Orchestrei şi Corului Operei, a celor aproape 100 de instrumentişti şi corişti, fiecare aflat în locuinţa proprie şi conducerea acestora de către Yannick Nézet-Séguin, de acasă. S-au cântat în acest mod Intermezzo din „Cavalleria rusticana”, Preludiu la actul al III-lea din „Lohengrin” şi corul „Va, pensiero” din „Nabucco”. Asocierea online a favorizat tălmăcirea orchestrală. În memoria violistului Vincent Lionti (1959-2020), secerat de Covid-19, partida de violă a orchestrei şi mezzosoprana Joyce DiDonato au interpretat în spirit funebru Largo „Ombra mai fu” din „Xerxes”.

Voci transmise din Europa

Sigur că gala a fost consacrată în majoritate cântăreţilor, care au oferit clipe de autentică încântare. I-am revăzut pe mulţi dintre cei cunoscuţi din spectacole, acum izolaţi în ambient personal, în ţinută de casă sau de concert, în repertorii pe care şi le-au ales, acompaniaţi la pian live sau „pe negativ”.

Ceea ce semnalam în prima parte a articolului privitor la unele carenţe a rămas valabil, într-o oarecare măsură.

Dar să derulez în ordine alfabetică filmul galei. Şi fără ierarhii, dar comentat succint.

De la Moscova, Ildar Abdrazakov a oferit specialitatea casei, romanţa „Apele primăverii” de Rahmaninov, cântată cu căldură şi uşurinţă a notelor înalte. Aflaţi în localitatea franceză Le Raincy, soţii Roberto Alagna şi Aleksandra Kurzak s-au simţit bine, excesiv de bine, în duetul Adina-Nemorino din „Elixirul dragostei”, el – expansiv şi jucăuş, cu unele sunete „deschise”, ea, delicioasă. Dintr-o cochetă vilă de vacanţă din Zabnica, Polonia, Piotr Beczala a cântat aria „Recondita armonia” din „Tosca”, începută cu sunete mai largi, dar finalizată concentrat şi în care linia vocală şi poetica au fost remarcabile.

O paranteză. Cântul cu acompaniament de pian, fără baghetă. a avut o limită. Aceea că tempourile nu au mai fost impulsionate de către un dirijor, în sens dramaturgic pentru economia unui spectacol, ci au fost alese de interpreţi. Aşa încât unele au apărut prea lente. Aşa a fost cu această arie din „Tosca” şi aveam s-o constat şi la altele, aria din „Boema” (cu Nadine Sierra) sau la cea din „Rusalka” (cu Sonya Yoncheva). Revin.

Dacă am mers în Mellieha, Malta, l-am văzut pe Joseph Calleja pentru aria „Ah! lève-toi, soleil” din „Romeo şi Julieta”, cu oarece manierisme de pronunţie în limba franceză, sunete emise „în spate” sau nazal, dar cu pasiune în interpretare. De la Zürich, Javier Camarena a oferit o arie mai puţin cunoscută, „Nel furror delle tempeste” din „Piratul” de Bellini, în care a demonstrat uşurinţa atacării supra-acutelor (Re natural) şi tehnica în aceeaşi zonă de registru (Si bemol filat). De la Paris a sosit un duet din „Thais”, cu Nicole Car şi Etienne Dupuis. Acompaniatorul a fost baritonul. Tot din Franţa, dar de la Orange, Diana Damrau şi soţul ei Nicolas Testé au cântat duetul „Là ci darem la mano” din „Don Giovanni”, în care un foarte bun Don Giovanni n-a avut prea mult de luptat cu „ţărăncuţa” Zerlina, gata emancipată. Preînregistrat la Viena într-o sală de concert goală, Yusif Eyvazov cu siluetă de june prim a propus aria „Che gelida manina” din „Boema”. A interpretat-o cu potrivite intenţii expresive, dar fără omogenitate în emisie.

Cu look de Hollywood, cu kilograme lăsate la „sală”, Elīna Garanča a fost, de la Riga, o Carmen rău prevestitoare în Habanera, cu „negativ” de pian. Basul cu rezonanţă neagră de voce Günther Groissböck şi-a înfăţişat darul de mare pedalist în „Wie schön ist doch die Musik” din „Die schweigsame Frau” de Richard Strauss. Se afla la Lugano. În schimb, alt cântăreţ german, Jonas Kaufmann, a fost acompaniat la München de renumitul Helmut Deutsch şi a cântat aria „Rachel, quand du Seigneur” din „Ebreea” de Halévy. O tălmăcire reflexivă, cu aplecare asupra frazării fluide şi moi, impregnată cu mezzevoci, către finalul dinamic. Singurul italian din gală, Ambrogio Maestri, a cântat din Lugano în acompaniamentul pianistic al vecinului său, reputatul şef de orchestră Marco Armiliato. Ambii au ales o arie diferită de repertoriul în care Maestri excelează, monologul „Nemico della patria” din „Andrea Chénier într-o lectură mai puţin adâncită din punctul de vedere al expresiei.

Anna Netrebko

Acompaniat la acordeon, Peter Mattei, aflat în vila sa de pe o insulă a Arhipelagului Stockholm, într-un salon cu perspectivă marină, a cântat cu opacitate de sunet serenada lui Don Giovanni din opera mozartiană. Într-o înregistrare făcută anterior la Viena cu sala goală, anunţată – de către Peter Gelb – drept marea vedetă a galei, Anna Netrebko a adus tuşă dramatică romanţei „Nu cânta, frumoaso, cu mine” de Rahmaninov. De la Dresda, expunându-şi glasul de bas profund René Pape a cântat destul de liniar, pe „negativ” de pian, aria „In diesen heil'gen Hallen” din „Flautul fermecat”. Cu consistenţă vocală, vibraţie, dar şi cu unele sunete aflate sub tonul just, Anita Rachvelishvili a transmis din Tbilisi mesajul ariei „Mon coeur s'ouvre à ta voix” din „Samson şi Dalila”. Pe pianul din salon, simpatic, stătea scris „No autographs, please”.

De undeva din Bavaria, Golda Schulz a afişat pianissime acute frumoase şi o citire expresivă a ariei „Ch'il bel sogno di Doretta” din „La Rondine” de Puccini. Cu „negativ” de pian. Într-un ambient valencian în care dominau plantele de interior, Nadine Sierra, cu prospeţime de glas şi dăruire, a cântat aria „Si. Mi chiamano Mimì” din „Boema”. De prin locurile natale din Wales, Bryn Terfel, acompaniat la harpă de soţia sa Hannah Stone, a fost convingător în piesa cu intonaţii de jazz „If I can help somebody” de Alma Bazel Androzzo, obişnuită în repertoriul Mahaliei Jackson. Trimiterile către actuala stare sanitară au fost evidente. „Heimwee” („Dor de casă”) de compozitorul sud-african Stephanus Le Roux Marais a fost mesajul pe care Elsa van den Heever l-a comunicat a cappella, cu limpezime de voce, din Montpellier.

Plină de atmosferă vibrantă a fost aria lui Wolfram din „Tannhäuser” închinată Luceafărului de Michael Volle de la Berlin. Sonya Yoncheva şi-a făcut o apariţie elegantă, stilată, din Geneva, pentru interpretarea calm-imploratoare către Lună a ariei Rusalkăi din opera omonimă de Dvořák.

Voci transmise din America

Mezzosoprana Jamie Barton a dezamăgit în aria „O don fatale” din „Don Carlos”. A cântat de la Atlanta, Georgia, a părut că doreşte o interpretare demonstrativă a dificilei pagini. A ieşit ceva dezlânat, cu apăsare exagerată asupra gravelor „de piept” şi stridenţă a notelor înalte. Din Alpine, New Jersey, Angel Blue a oferit o lectură concretă a ariei „Depuis le jour” din „Louise”. Cu supra-acutele atât de necesare funcţionând în aria „A te o cara” din „Puritanii”, Lawrence Brownlee s-a aflat la Niceville, Florida.

Un interludiu instrumental a revenit unuia dintre concertmaeştrii orchestrei, David Chan care, în însoţirea pianistică a lui Yannick Nézet-Séguin, a preînregistrat Meditaţia din opera „Thaïs” de Massenet. Violonistul s-a aflat în Closter, New Jersey.

Lamento-ul mai puţin cunoscut „Penna tiranna” din „Amadigi di Gaula” de Haendel a găsit la New York în interpretarea contratenorului Anthony Roth Costanzo un artist ale eărui modelări de frază au constituit comandamentul suprem. Tot din New York, Stephen Costello a cântat inspirator aria lui Faust din opera lui Gounod, cu susţinerea solo-ului instrumental de către soţia sa, violonista Yoon Kwon Costello şi în acompaniamentul unui „negativ” de pian. La Bonita Springs, Florida s-a aflat Michael Fabiano, un Lenski de cuceritor lirism, poetic şi pasional pentru cunoscuta arie din „Evgheni Oneghin”.

Renee Fleming        

Mângâieri de sunet, sensibilitate şi acute plutitoare au venit din Virginia, din locuinţa aflată în mijlocul unui parc a sopranei Renée Fleming, minunată artistă la 61 de ani, care a dedicat „Ave Maria” din „Otello” de Verdi greu încercatei Italii.

De la Toronto, Quinn Kelsey, posesorul  unei voci solide, a cântat, mai mult decât a interpretat, aria „Per me giunto” din „Don Carlos”. Rafinamentele i-au lipsit. Cu calitate timbrală de violoncel, Isabel Leonard, aflată la New York, a derulat în omogenitate, a cappella, desenele melodiei „Somewhere” din musicalul „West Side Story”. Pirotehnica arie „Chacum le sait” din „Fiica regimentului” a revenit sopranei Erin Morley, aflată în New Haven, Connecticut. Excelenta Lisette Oropesa a expus de la Baton Rouge, Louisiana timbrul său catifelat, ca şi accesibilitatea lejerităţilor acute prin aria „En vain j'espère” din „Robert le Diable” de Meyerbeer. Ailyn Pérez şi Soloman Howard au abordat de la Chicago „A brani, a brani, o perfido” din „Luisa Miller”, ce a vădit interesul sopranei pentru viitoare roluri verdiene spinte. În fine, încheind lunga panoramare, îl amintesc pe tenorul Matthew Polenzani care de la Pelham, New York s-a autoacompaniat în „Londonderry Air” (Anonim) pentru o tălmăcire expresivă pe care a denumit-o „despre dragoste, pierdere şi devotament”.

A fost într-adevăr o Gală cu „G mare”, o reunire de artişti cum rareori se poate întâlni, demnă de puterile unui teatru precum Metropolitan Opera. Păcat că motivaţia a fost atât de tragică. Oricum, Peter Gelb a mai promis uin show similar într-un viitor apropiat. Până una-alta, merită felicitări pentru realizare.