Bună seara, iubito! Noapte bună, Adrian Enescu!

Bună seara, iubito! Noapte bună, Adrian Enescu!

Adrian Enescu (1948-2016)

DESPĂRŢIRE Compozitorul Adrian Enescu a murit vineri, 19 august, după o viaţă dedicată muzicii şi o carieră de 41 de ani. Adrian Enescu rămâne în memoria noastră ca un mare compozitor, unul dintre cei mai importanţi de după război. Pentru publicul larg, el este, în primul rând, cel care a descoperit-o şi lansat-o pe Loredana Groza, producând şi compunând primele două albume ale cântăreţei.

Ştiri pe aceeaşi temă

Este greu de determinat în aceste momente contribuţia lui Adrian Enescu la istoria muzicii româneşti, dar toate vocile care s-au exprimat în aceste zile sunt de acord că este vorba despre unul dintre cei mai importanţi compozitori postbelici. Creativitatea lui Adrian Enescu s-a exprimat în foarte multe genuri şi forme de muzică, cultă sau „populară“, dar contribuţia sa predominantă poate fi considerată cea din domeniul muzicii electronice, unde s-a afirmat ca un pionier al utilizării sintetizatoarelor şi al noilor tehnologii, din ce în ce mai moderne.

A creat-o pe Loredana

Totodată, Adrian Enescu a fost unul dintre cei mai prolifici autori de muzică de teatru şi mai ales de film din ultimii 40 de ani, de referinţă fiind coloanele sonore pe care le-a compus pentru filmele celebrului regizor Dan Piţa, în primul rând în anii ’80, cum ar fi „Concurs“, „Dreptate în lanţuri“ sau „Pas în doi“ (întâmplător sau nu, şi printre cele mai bune titluri ale cineastului).

Adrian Enescu a compus muzică electronică, muzică de jazz, muzică „cultă“, dar şi muzică pop, utilizând însă aceleaşi synthesizer-e şi formule ale muzicii electronice de la acea vreme. Primele cântăreţe cu care-a colaborat Enescu în acest sens au fost cele din legendarul acum duet Stereo, Crina Mardare şi Elena Perianu, cărora le-a compus piesele unui disc Electrecord din 1985 (piesa „Frumoasă-i vecina noastră“, o prelucrare după o melodie folclorică, se află şi pe coloana sonoră de la „Pas în doi“).

Lovitura avea, însă, s-o dea atunci când a descoperit-o şi lansat-o pe adolescenta Loredana Groza, căreia i-a compus şi produs piesele de pe primele două discuri Electrecord, „Bună seara, iubito“ şi „Un buchet de trandafiri“. 1988 este anul în care Electrecord a lansat legendarul album „Bună seara, iubito“ al Loredanei Groza, compus de Adrian Enescu. Puţin mai târziu, la începutul anilor ’90, avea să facă acelaşi lucru şi pentru altă debutantă, Silvia Dumitrescu, la albumul „Cred în tine“.

Muzică pe versuri de Ioan Alexandru

Adrian Enescu s-a născut pe 31 martie 1948 şi a fost un muzician şi un compozitor român cunoscut în special pentru activitatea sa în domeniul muzicii de film, numele său fiind asociat la aproximativ 65 de titluri, printre care multe dintre cele semnate de celebrul regizor Dan Piţa. Ca muzician, Adrian Enescu a fost printre primii artişti de muzică electronică din România, începând cu anii ‘70.

A absolvit Conservatorul de Muzică „Ciprian Porumbescu“ din Bucureşti, la secţiunea de compoziţie dirijată de Aurel Stroe şi la cea de armonie, unde l-a avut dascăl pe Alexandru Paşcanu. A asistat apoi la cursurile facultăţii de muzică electronică a Universităţii Stanford din California, în anii 1985 şi 1986. A fost membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România.

Adrian Enescu a compus muzică foarte diversificată din punct de vedere stilistic, de la muzică electro-acustică şi până la muzică simfonică şi jazz. Prima apariţie a sa pe disc a avut loc în anul 1975. Primul său LP solo, „Basorelief“, pe versuri de Ioan Alexandru, construit pe structura muzicală a unei misse, este una dintre primele încercări de pop simfonic din muzica românească.

Trupul neînsufleţit al compozitorului va fi depus mâine, 23 august, la Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România, unde cei dornici pot veni să-i aducă un ultim omagiu regretatului artist.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările