11 artişti americani expun la Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Joi, de la ora 17.00, la Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi, are loc vernisajul expoziţiei „O selecţie de gravori americani contemporani” care prezintă 34 de lucrări de gravură a 11 artişti americani: James Reed, Alexandra Eckhardt. Joel Beckwith, Ann Cernow, Andre Junget, Ben Ferguson, Dale Bradley, Joanna Dickey, Lyell Castonguay, Naomi Silverman şi Andrew Murdoch. Curatorii expoziţiei sunt Silvia Suciu şi Barbara Sussman.

Expoziţia are loc ca urmare a unui schimb cultural româno-american, între Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi şi Blue Hill Art & Cultural Center, după cum informează un comunicat de presă emis de organizatori. 

Tehnicile contemporane de gravură le oferă artiştilor nebănuite posibilităţi de a folosi materialele şi procesele de gravură, de la cele tradiţionale şi până la gravura digitală şi la imaginile realizate pe computer. Lucrările artiştilor americani aduc în atenţia publicului diferite tehnici de gravură, precum xilogravura, litografia şi acvaforte.

 Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi este singura instituţie culturală cu acest specific din România şi printre puţinele din lume. Muzeul deţine o colecţie de peste 750 de hărţi vechi şi gravuri ce reprezintă în principal regiunile române, dar şi ţările Europei şi alte continente; cea mai veche hartă din colecţie este o xilogravură din anul 1525 ce reprezintă Europa Centrală, cu regiunile Ungariei, Prusiei, Rusiei, Valahiei şi Poloniei. Nucleul central al colecţiei îl constituie donaţia familiei Adrian şi Daniela Năstase din anul 2003, an în care a fost inaugurat Muzeul.

gravori

Gravură de Naomi Silverman 

Blue Hill Art & Cultural Center este un centru expoziţional important situat în Rockland County, Pearl River, New York. Din 1984, când a fost înfiinţat, Blue Hill Art & Cultural Center a găzduit expoziţii ale unor artişti americani şi internaţionali de renume, printre care Henry Moore, Francisco Zúñiga, Henry Varnum Poor, Sidney Simon, Spencer Baird Nichols, Hobart Nichols etc. Pe lângă expoziţii, Centrul oferă publicului posibilitatea să ia parte la conferinţe şi colocvii care aduc în discuţie diverse problematici din domeniul cultural, încercând să răspundă unor întrebări precum : De ce iubim arta ? Ce înseamnă o investiţie profitabilă în artă?

 Barbara J. Sussman este curator şi consultant artistic, membru acreditat al Societăţii Americane de Evaluatori de Artă (American Society of Appraisers). New York State Council of the Arts a premiat-o de mai multe ori pentru programele artistice pe care Barbara Sussman le-a elaborate şi pus în practică. În prezent, este Vicepreşedintele Societăţii Americane de Evaluatori de Artă, filiala Hudson Valley.

Silvia Suciu este un curator independent român, cu un portofoliu de peste 100 de expoziţii de gravură, fotografie, pictură, sculptură curatoriate în muzee din România şi în galerii de artă din ţară şi din străinătate (Belgia, Franţa, SUA). Printre expoziţiile curatoriate se numără: „O selecţie de artişti români-Blue Hill Art & Cultural Center, New York (co-curatori: Barbara Sussman, Alexandra Eckhardt, Cristian Ivan, 2017); Daniel Spoerri - Eat Art. Partea din spate a Păsării Paradisului (co-curator: Vasile Radu, Muzeul de Artă din Cluj-Napoca (2017); Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte (Epreuve d’Artiste Gallery, Antwerp, Belgia, 2016).

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite