
Versurile unui colind din nordul Moldovei la sfârşitul secolului XIX
Obiceiul mersului cu colindul s-a păstrat nealterat mai ales în zona de est a ţării şi în satele de dincolo de Prut, în Basarabia.
Obiceiul mersului cu colindul s-a păstrat nealterat mai ales în zona de est a ţării şi în satele de dincolo de Prut, în Basarabia.
În paginile revistei de folclor „Şezătoarea”, publicaţie apărută timp de 26 de ani la final de veac XIX şi început de secol XX, o atenţie era acordată vorbirii populare şi bogăţiei lexicale din anumite zone ale ţării.
Primul biograf al lui Ion Creangă a dezvăluit amănunte picante din viaţa povestitorului într-un articol apărut într-o revistă de folclor.
În urmă cu 100 de ani, felurile de mâncare de pe mesele sătenilor erau cu mult diversificate comparativ cu posibilităţile lor materiale.
În tradiţia românească de la sfârşit de secol XIX, aflarea ursitei se făcea după anumite ritualuri practicate de femeile care ştiau formule magice de descântec.
În decursul anilor, limba română a pierdut o serie de cuvinte şi expresii, dar a câştigat altele, împrumutate de la alte popoare. În urmă cu mai bine de un secol, în nordul Moldovei localnicii foloseau unele cuvinte care, în timp, şi-au schimbat înţelesul.
La început de secol XIX, sătenii din nordul Moldovei care locuiau în zona de munte aveau un cult pentru pâine, un aliment mult mai rar folosit decât de cei care locuiau la şes.
În credinţele populare ale românilor, comportamentul animalelor din gospodările ori al păsărilor era un indiciu eficient despre cât de grea urma să fie iarna.
În satele din nordul Moldovei, acum mai bine de 100 de ani circulau anumite credinţe despre existenţa unei fiinţe cu puteri supranaturale denumite spiriduş sau spirituş.
La începutul anilor 1900, în satele din Moldova, familiile care nu aveau copii sau mamele cărora le mureau pruncii apelau la tot felul de metode pentru a avea moştenitori.
La începutul secolului al XX-lea, de credinţele populare ale românilor erau interesaţi inclusiv englezii de la British Museum.
Creaţiile populare în versuri care se spuneau la sfârşitul secolului XIX în satele din Moldova au fost valorificate de diverşi culegători de folclor şi incluse în publicaţiile vremii.
În paginile revistei de folclor „Şezătoarea”, publicaţie apărută timp de 26 de ani la final de veac XIX şi început de secol XX, o atenţie era acordată vorbirii populare şi bogăţiei lexicale din anumite zone ale ţării.
Pentru sătenii din nordul Moldovei, ciupercile (bureţii) erau ingrediente de bază pentru tot felul de mâncăruri, gătite mai ales în zilele de post.
La început de secol XX, sătenii din nordul Moldovei îşi salvau vitele de diverse boli folosind un complex de leacuri, metode şi descântece.
Multe din superstiţiile românilor care circulau în urmă cu 100 de ani sunt legate de frica de moarte şi de comportamentul în faţa morţii.
O legendă care circula în urmă cu 100 de ani în satele din nordul Moldovei spune că felina s-a făcut remarcată în perioada potopului biblic,
În tradiţia de la sfârşit de secol XIX din satele din nordul Moldovei, aflarea ursitei se făcea după o serie de ritualuri care aveau loc în preajma sărbătorilor de iarnă sau de Sânziene.
În medicina populară din nordul Moldovei secolului al XIX-lea, anumite boli nu aveau leac şi nu treceau nici cu descântece. Aceste afecţiuni erau provocate, în cea mai mare parte, de mici vietăţi considerate periculoase.
Cele mai multe legende ale românilor spun că dracii au fost alungaţi din împărăţia lui Dumnezeu. După prigonire, unii au ajuns să trăiască ascunşi în diferite vietăţi pe pământ.
La început de secol XX, în gospodăriile din nordul Moldovei mâncarea se prepara cu ajutorul unor ustensile, astăzi o raritate în satele din zonă.
La începutul anilor 1900, în popor era împământenită o vorbă care spunea că nu toţi cei care sunt harnici şi gospodari au parte de rodul muncii lor. Prin tradiţie, la români, norocul era o virtute fără de care nu puteai reuşi în viaţă.
O legendă populară din Bucovina spune că celebra mănăstire a fost ridicată prin efortul uriaş al unei femei care s-a angajat să asigure materialele necesare. Singura ei dorinţă nu a fost însă respectată.
Cartofii, sau barabulele cum li se spune în Moldoiva, şi bostanii erau ingrediente de bază pentru diferite feluri de mâncăruri în perioadele de resticţii alimentare.
La început de secol XX, locuitorii satelor din zona Moldovei de nord aflau cum va fi vremea după observaţiile din natură.
La început de secol XX, sătenii din nordul Moldovei pescuiau în apele repezi de munte cu ajutorul unor unelte ciudate. Cei care le mai folosesc în zilele noastre riscă pedepse aspre pentru braconaj.
Ghicitorile sau cimiliturile fac parte din zestrea poporului român. Creaţiile în versuri arată ingeniozitatea strămoşilor.
Holera şi ciuma au făcut ravagii secole la rând în Europa şi nici românii nu au scăpat de cumplitele molime care izbucneau din cauza lipsei de igienă.
Trecerea sufletelor în altă lume, după viaţa pământeană, este una din temele des întâlnite în credinţele populare ale românilor.
Dracul este unul din personajele cu cele mai multe referinţe în folclorul popular al românilor. Mare parte a superstiţiilor au legătură cu celebrul personaj, dar el apare şi în poveştile transmise prin viu grai de strămoşi.