De ce se închină colacii naşilor de botez. Cei care nu-şi îndeplinesc obligaţia vor avea parte de suferinţe grele
0
În urmă cu 100 de ani, sătenii din Moldova respectau cu sfinţenie tradiţia care spunea că naşilor de botez sau de cununie trebuia să li se închine colacii, altfel, sufletele finilor erau în mare primejdie.
Obiceiul ca părinţii copilului botezat sau mirii să închine colacii naşilor s-a păstrat în multe locuri din ţară. Ritualul, aşa cum se practica în satele din nordul Moldovei în urmă cu peste 100 de ani a fost prezentat de învăţătorul Mihai Lupescu, din Broşteni, în numărul 2 al revistei de folclor „Şezătoarea“ din aprilie 1892.
„Sătenilor cari botează sau cari cunună, li se duc de către cumătri colacii de botez şi de tineri colacii de nuntă. Ducerea colacilor se sărbătoreşte cu multă curăţenie şi duh plecat de cătră săteni“, arată autorul în publicaţia amintită.
Conform descrierii acestei cutume, colacii au rolul de a deschide vămile văzduhului celor care îi dăruiesc naşilor de cununie sau de botez. În caz, contrar, sufletele sunt greu încercate în drumul de după moarte.
„Cei ce nu dau naşilor colacii de botez, când mor, sufletul lor e oprit la vămile văzduhului, sau pătimeşte cine ştie ce greutăţi în lumea cealaltă. Cam acelaşi lucru se întâmplă şi celor ce nu dau colacii de nuntă. Dacă părinţii unui copil nu pot da cumătrului colacii de botez, aceştia li lasă cu limbă de moarte să-şi dee colacii. Se crede că şi părinţii copiilor ce nu dau colacii de botez sufer pe ceea lume din astă pricină“
Darul finilor pentru naşi
Culegătorul de folclor spune că obiceiul datului colacilor se sărbătorea mai ales sâmbătă seara sau duminica, dar se întâmpla să fie şi în alte zile ale săptămânii.
„Cumătrii sau finii duc cumătrilor ori naşilor cam aceste lucruri: doi, trei colaci mari, sau în locul colacilor se poate duce cîteva ocă de făină de grîu, o bucată de zahar, stafide, smochine, sopon, o păreche ciuboţele femeeşti, o garafă cu vin, o ploscă cu rachiu, o casîncă, ori tulpan ş.a. “
Toate aceste lucruri se aşezau pe o masă şi se acopereau, iar la un moment dat se rosteau anumite cuvinte.
„După ce vorba începe şi găzdaşii îşi minute pregătirile pentru primirea colacaşilor, unul din săteni, descoperind colacii, cheamă pe cumătri ori pe naşi şi le închină colacii zicînd:
Bună vremea, bună vremea
cumătre Ioane!
Iacă se închină finii dumneavoastre
cu nişte colăcei de grîu frumoşi
ca faţa lui Hristos
şi c-o buticică de vin,
să vă fie cheful deplin;
Da-ţi primi şi de holercă (rachiu)
să nu vă fie rău nimică.
Şi o băsmăluţă de matasă
pentru faţa dumneavoastră aleasă.
Colăceii îs cam mici,
Dar voea li e mare
asupra feţei dumneavoastră,
să roagă să-i primiţi
şi să nu bănuiţi
că de vor trăi
colacii vor mări.
În dosul colacilor
este funia vacilor
şi căpăstrul cailor.
În dosul colăceilor
stă funicica viţeilor
şi coşaraşul meilor.
De nu credeţi,
puneţi mîna şi vedeţi
că eu drept nu spun
decăt odată în an“
Petrecere cu holercă în loc de vin
Răsplata naşilor pentru cinstea de a li se fi închinat colacii era pe măsură, iar petrecerea era stropită cu rachiu (holercă, hurelcă), o licoare care îl făcea mai repede cu chef, decât vinul.
„Cumătri ori naşii, primind colacii mulţămesc finilor şi tuturor colacarilor şi li făgăduesc în faţa tuturor ori o juncă, ori două-trei oi şi altele. În urmă, toţi sătenii se pun la masă şi încep a îndruga la verzi şi uscate; glumele încep a curge, pîcîlelele te fac să rîzi de te ţii de pîntece şi petrecerea creşte din ce în ce: plosca cu holercă se goleşte şi altele îi iau locul. La aseminea petreceri vin nu se prea trece, căci săteanul de munte numai rar cînd cinsteşte sîngele Domnului; el cu hurelca bate, căci mai îngrabă îl face cu chef şi hazliu“
Învăţătorul M. Lupescu spunea că de la petrecere toată lumea pleca mulţumită: finii, că nu vor avea oprelişti în drumul de pe lumea cealaltă, iar părinţii spirituali că au fini cu semne de buni gospodari:
„După masă şi după ce mesenii s-au chefăluit, colacarii părăsesc pe gazdaşi ducînd fiecare cu sine veselia şi un car cu minciuni. Cumătrilor şi naşilor le pare bine de finii ce au, dacă au semne de buni gospodari, iar finii duc cu ei mîngîerea sufletească că la vămile văzduhului şi pe ceea lume nu vor fi puşi la munci, ori opriţi în drumul lumei fericite de colacii de botez ori de nuntă“.
Se încarcă comentariile...
