Obiceiuri ciudate în satele româneşti de acum 100 de ani. Ce purtau în căciulă sătenii care voiau să ajungă primar

Ciobani la masă FOTO: Adolphe A. Chevallier, 1930

La începutul secolului al XX-lea, de credinţele populare ale românilor erau interesaţi inclusiv englezii de la British Museum.

În anul 1901, N.W. Thomas, bibliotecar la British Museum din Londra şi cercetător de folclor i-a trimis lui Artur Gorovei, directorul revistei de folclor „Şezătoarea“ un chestionar cu 25 de întrebări prin care dorea să afle care sunt credinţele românilor despre animalele din gospodărie, dar şi cele sălbatice. 

„Pentru un studiu amănunţit asupra acestei chestiuni, Dl. Thomas voia să cunoască şi credinţele poporului nostru“, spune folcloristul Artur Gorovei. 

Acesta a trimis întrebările, traduse în limba română mai multor persoane cunoscute, colaboratori ai revistei, majoritatea învăţători şi profesori în judeţele din zona Moldovei (Suceava, Iaşi, Roman - Neamţ, Tutova - Vaslui, Covurlui - Galaţi), dar şi din alte zone ale ţării (Oltenia). Pe parcursul a doi ani, au venit şi răspunsurile la întrebările din chestionar, unele obţinute de la elevii acestor dascăli. 

Explicaţiile adunate de la oamenii din popor privind credinţele despre animale au fost reproduse ulterior în numărul 7-8 din 1903 al publicaţiei de folclor „Şezătoarea“.

Între întrebările la care s-au primit răspunsuri era şi una referitoare la practicile din medicina populară în satele din Moldova la început de secol XX.   

„De cari animale se servesc în medicina populară şi în fărmăcătorie şi în ce scop? Se crede că influenţa magică variază după anotimpul în care a fost ucis animalul?“, era a 13-a întrebare din chestionar.  

Fiertura de şarpe viu, leac pentru răni 

Răspunsurile, extrem de interesante, arată bogăţia credinţelor populare în relaţia dintre om şi fiinţele din lumea animală. Am selectat câteva din acestea, aşa cum au fost preluate şi publicate în revista de folclor amintită:

„Broasca de zemnic, pisată şi amestecată cu lapte, usturoiu şi păcură, e bună pentru vite bolnave, iar zama de broască ţîstoasă e leac pentru boale de stomac (Bosia, jud. Iaşi)“

„Unul de lemn în care s-a ţinut o şopîrlă, e bun pentru gîlci. (Perieni - Tutova)“

„Guşterului i se taie capul în luna lui Mart (Martie, n.n.), cu o monedă de argint, şi se întrebuinţează la boale de gât (Scăeşti, jud. Dolj)“ 

„Ariciul şi bursucul, fiert în untdelemn, e bun pentru reumatism; broaştele tăiate în două, pentru boale de gît; pielea de iepure, pentru junghiuri – judeţele Bacău, Roman şi Suceava“

„Porumbeii tăiaţi în două sunt buni pentru tifos - Iaşi“          

„Pielea de nevăstuică, uscată, e bună pentru friguri – Roman“

„În ştiucă se găseşte un peşte mic, pe care de-l mănînci uscat, scapi de friguri – Roman“

„Puiul negru dacă mănînci în luna lui Mart, ţi se vindecă ori ce rană. – Roman“

„Fierea de porc e bună pentru friguri – Roman“

„În Tătăruşi, jud. Suceava, se spintecă de vii căţeii, şi se pun la frînturi de oase, iar în Cîrligi, jud. Neamţ, cine are vre o rană la picior, spintecă un căţel fără ochi, cum îl fată căţaua, şi-l pune la rană. Şi tot aici, pentru a vindeca rănile, se ferbe un şerpe de viu, în oală acoperită, şi zama se toarnă peste rană“

Farmece de dragoste cu pene de cuc

Artur Gorovei spune că în popor, o serie de animale se întrebuinţau cu predilecţie de femeile din sate care se ocupau cu făcutul farmecelor. 

„Ariciul, broasca, pielea de şarpe, gîtlejul de lup, liliacul, etc, se pun adeseori la contribuţie de vrăjitoarele satelor“

„În Bosia, jud. Iaşi, se întrebuinţează picioarele, limba şi penele cucului în farmece de dragoste“

„În Paşcani, jud. Suceava, se alungă piatra (grindina) cu pielea unei broaşte prinsă în beciu, jupuită de vie, şi aninată într-un capăt de arin“

„Prin unele părţi din Moldova, cine vrea să ajungă la vre o demnitate, de pildă să fie ales Primar, poartă, în căciulă, cap de piţigoiu“