Sursele atacurilor românofobe din Republica Moldova

Republica Moldova este un stat care are spaţiul public în afara controlului autorităţilor naţionale. Potrivit datelor furnizate de către Consiliul de Coordonare al Audiovizualului, 80% din ştirile, informaţiile şi comentariile vehiculate în spaţiul public, în orice limbă, sunt produse în Federaţia Rusă.

Fake news, false news şi război informaţional din Republica Moldova asupra întregului spaţiu românesc

La nivelul instrumentelor mass media din Republica Moldova, circa 80% din piaţă – pe datele furnizate astăzi de instituţia care se ocupă de audienţe – aparţine trustului condus de Vladimir Plahotniuc. E adevărat, şi compania de măsurare, şi principalele companii de publicitate au de a face cu acelaşi cvasi-monopol, o afacere bănoasă potrivit criteriilor din Republica Moldova, dar a cărei situaţia e mai relevantă prin faptul că exclude intrarea pe piaţă a oricărui terţ, care ar încerca o competiţie şi finanţare pe baza vizibilităţii şi audienţelor, ca mass media electronică.

E adevărat că s-au adoptat câteva legi menite să ducă la reglementarea generală a domeniului mass media pe această dimensiune. Mai întâi, este vorba despre legea care presupune descentralizarea şi deconcentrarea proprietăţii în mass media, însă aceasta acţionează pe rând, pas cu pas, în funcţie de încheierea acţiunii licenţelor curente, când un proprietar trebuie să decidă ce păstrează şi ce vinde din posturile şi acţiunile majoritare pe care le deţine la mai multe posturi de televiziune. Va mai dura între trei şi cinci ani situaţia curentă, până la descentralizarea şi deconcentrarea pieţii.

Tot pe linia combaterii războiului informaţional, la 1 octombrie a intrat în vigoare legea care presupune producţia proprie, locală a posturilor de televiziune şi radio din Republica Moldova, care ar trebui să propună în prime time minimum 6-8 ore de programe produse în Republica Moldova. Nu e un panaceu, dar e un pas înainte, pentru televiziunile care nu respectă legea europeană a televiziunii transfrontaliere (cu precădere, deci, pentru cele de limbă rusă). Vom vedea cum se aplică această prevedere şi mai ales impactul asupra pieţei media electronice, dar impactul real îl vom putea evalua într-o perioadă de 6-9 luni de aplicare, mai ales odată ce Consiliul Coordonator al Audiovizualului va evalua piaţa şi va propune primele sancţiuni

Pe aceeaşi linie, CCA are o componentă interesantă de monitorizare a încălcării legii pe dimensiunea fake news şi propagandă şi a reuşit să elimine deja din peisajul din Republica Moldova unele posturi. Pe baza monitorizării repetate, posturile de televiziune care produc jurnale şi emisiuni de dezbateri ce nu se înscriu în regulile jurnalistice riscă sancţiuni ce merg până la suspendarea licenţei pe anumite intervale de timp. De remarcat că televiziunile ruse care sunt retransmise în Republica Moldova sunt proprietatea unor oameni de afaceri şi politici aparţinând diferitelor partide, nu numai Partidului Socialiştilor, declarat pro-rus, susţinător al reorientării politice a Republicii Moldova, sau Preşedintelui Igor Dodon şi familiei.

În general, instrumentele media care intră sub incidenţa războiului informaţional în Republica Moldova, cu coordonare estică, din Federaţia Rusă, sunt şi instrumentele media esenţiale pentru atacurile la adresa României.

Dacă în ceea ce priveşte spaţiul public şi mass media din Republica Moldova lucrurile sunt într-o formă nuanţată de reacţie în raport cu falsul şi propaganda, elemente ale războiului informaţional, o structură propriu-zisă de combatere a acestei propagande sau a războiului informaţional nu există în Republica Moldova. Funcţionează un site „Stop fals“, după modelul ucrainean „Stop fake“. Centrul de Informare şi Documentare (CID) NATO are programe de conştientizare şi informare în legătură cu instrumentarul războiului informaţional, în timp ce Centrul pentru Jurnalism Independent emite rapoarte curente în ceea ce priveşte profilul instrumentelor mass media principale din Republica Moldova şi modul de raportare la regulile jurnalistice, cu relevanţă şi în privinţa echidistanţei faţă de diferiţii actori politici, deci nu calibrată pe fake/false news sau război informaţional neapărat. Calitatea, echilibrul şi eficienţa evaluărilor sunt mai degrabă pozitive, deşi există contestări şi discuţii şi în această direcţie.

În general, instrumentele media care intră sub incidenţa războiului informaţional în Republica Moldova, cu coordonare estică, din Federaţia Rusă, sunt şi instrumentele media esenţiale pentru atacurile la adresa României. Ele alterează întreg spaţiul public de limbă română în mod direct, prin publicaţiile de specialitate în limba română sau în format bilingv, dar şi indirect, prin preluarea prin traducere a ştirilor şi relatărilor din limba rusă de către site-uri şi purtători de cuvânt terţi, bloggeri şi troli de limba română, fiind difuzate electronic la nivelul internetului şi social media. Un rol deosebit de important îl au agenţiile de ştiri din Republica Moldova, inclusiv cele cu conţinut video şi audio, care sunt sursa principală de multiplicare în mass media de main stream, pe site-urile publicaţiilor consacrate şi în mass media audio, video şi scrisă de limba română, care se răsfrâng ca impact asupra întregului spaţiul românesc.

Convergenţa lingvistică face ca influenţa informaţiilor din Republica Moldova sau provenind din spaţiul post-sovietic să se răspândească şi să aibă impact major şi asupra publicului din România care are interese, rădăcini, relaţii de rudenie sau pur şi simplu e curios de ceea ce se întâmplă în Republica Moldova şi care nu obţine informaţiile din mass media din România – săracă în informaţie din stânga Prutului – ci o ia exclusiv din surse electronice de provenienţă Republica Moldova.

O observaţie aparte pentru sursele mass media care tratează surse externe şi care traduc direct presa rusă, agenţiile de ştiri din limba rusă sau interpretările ce provin din spaţiul media rus. Aici transpunerea în limba română cu referinţe strict la instrumente mass media ruse vin cu tot cu încărcătura de interpretare şi elementele de război informaţional ce reflectă scopul iniţial, respectiv devin multiplicatori pe tot spaţiul românesc al acestei propagande şi agresiunilor informaţionale premeditate din spaţiul rus. În mod particular, toate aceste reflectări mediatice ale României, relaţiilor sale cu Republica Moldova, relaţiilor sale cu terţe state, inclusiv despre situaţia internă din România suferă de la selecţie, interpretare, la mod de prezentare şi comentare de către analişti ruşi sau selectaţi şi consacraţi de presa rusă şi de propaganda rusă, fiind purtătoare ale acţiunilor antiromâneşti şi românofobe emise de către Moscova.

Context intern în Republica Moldova cu impact asupra acţiunilor anti-româneşti şi discriminării elementului românesc din Republica Moldova

Există evenimente obiective care au generat senzaţia şi percepţia de escaladare a elementelor vizibile de antiromânism şi românofobie de la Chişinău, cu impact asupra întregului spaţiu românesc. Dacă adoptarea unor legi relevante subliniate mai sus au reuşit să calmeze sau să tempereze acest trend, al cărui impact îl vom vedea însă după perioada monitorizată, accentuarea acestor porniri împotriva imaginii României, românilor, limbii române şi a istoriei României sunt naturale şi vin din contexte politice şi evoluţii anterioare, de unde şi percepţia de discriminare a românilor în Republica Moldova, dar şi existenţa unor fapte efective de discriminare înregistrate la nivel izolat.

De remarcat că percepţia aferentă acestui fenomen este una izolată, la niveluri individuale, deşi tot mai numeroase, însă nu există, sociologic, statistic, o asemenea percepţie la nivelul populaţiei Republicii Moldova, un lucru foarte bun, pentru că permite ca măsurile luate deja şi cele de reechilibrare pe care le sugerăm după consultarea prezentului material, să intre în acţiune şi să evite consacrarea existenţei unui asemenea trend incompatibil cu opţiunea europeană a Republicii Moldova, cu aspiraţiile sale democratice, cu bunele relaţii bilaterale, cu alocarea fondurilor bugetare româneşti nerambursabile şi a împrumutului special al statului român, cu numeroasele eforturi de sprijin politic şi financiar, inclusiv direct din partea statului român către Republica Moldova.

Situaţia internă şi evoluţiile politice care au afectat şi au stat la baza elementelor de percepţie a unui trend anti-românesc sunt: ieşirea de la Guvernare a PLDM, arestarea fostului premier şi preşedinte al PLDM, Vlad Filat (foto dreapta), elemente care au dus la eliminarea din spaţiul public al unui număr mare de etnici români, cei auto-identificaţi drept români, sau a cetăţenilor români care aveau slujbe legate de prezenţa la guvernare a PLDM, ulterior de prezenţa în Parlamentul Republicii Moldova a unui puternic grup PLDM. Pe măsură ce efectele obiective ale ieşirii de la Guvernare şi ale împuţinării grupului PLDM s-au produs, elementele româneşti au dispărut sau s-au împuţinat din administraţie. Totuşi acest fenomen a avut loc în timp, a fost legat de o evoluţie democratică naturală sau de efectul aplicării legii şi întăririi statului de drept şi a avut un curs rampant, fără excese majore sau efecte de impact imediat.

Următorul eveniment obiectiv a fost sosirea în calitate de preşedinte al Republicii Moldova a lui Igor Dodon. Extrem de vizibil, de vocal, voluntar şi apărător al valorilor pro-ruse şi moldoveniste, Igor Dodon a reuşit să imprime mai întâi spaţiului public din Republica Moldova un ton extrem de virulent anti-românesc, apoi un crescendo anti-românesc la nivelul administraţiei. Tendinţa de a-i oferi spaţiu să se erodeze fără a fi tamponat de către o guvernare şi o majoritate nesigură şi cu o susţinere publică redusă a făcut ca spaţiul de mişcare a lui Igor Dodon să fie mare. Dacă abordările sale anti-europene au mai primit replici, în special din partea Premierului şi a Preşedintelui Parlamentului Republicii Moldova, tiradele sale anti-NATO, anti-americane şi anti-româneşti nu au avut nici un fel de replică publică la nivel relevant politic, singurele reacţii, firave totuşi, venind de la puţine elemente ale societăţii civile şi de la câteva instrumente mass media care şi-au păstrat şi asumat postura de critici ale acestor tirade. În timp, mai ales după începutul verii, au început reacţii tot mai vizibile din partea purtătorilor de cuvânt ai majorităţii, inclusiv la nivelul premierului şi Preşedintelui Parlamentului, al membrilor coaliţiei de guvernare. Scuze directe au fost formulate public pe temele unor atacuri de nivel josnic anti-româneşti, mai ales odată cu începutul toamnei, elemente care au echilibrat spectrul presiunilor la adresa celor ce se autoidentifică români şi vorbitori de limba română.

Un alt fenomen obiectiv negativ, cu impact asupra elementului autoidentificat românesc în Republica Moldova l-a constituit arestarea ministrului Transporturilor, Chirinciuc, arestarea la domiciliu şi suspendarea Primarului Chirtoacă şi a multor reprezentanţi ai administraţiei PL din Primăria capitalei precum şi retragerea PL de la Guvernare. Suma acestor acţiuni s-a soldat cu retragerea unui număr important de cetăţeni ai Republicii Moldova auto-identificaţi drept români din administraţia locală şi centrală, cu consecinţe relevante asupra resurselor la dispoziţia acestor grupuri şi modificarea substanţială, la nivelul administraţiei, a opţiunilor pe medie care au migrat către opţiunile moldoveniste de sorginte sovietică şi către cele pro-ruse, introduse cu precădere prin impunerea în zona funcţionărească a socialiştilor pro-ruşi ai lui Igor Dodon şi prin presiunea sa asupra spaţiului public pe linie anti-românească, cu impact major la adresa securităţii societale a Republicii Moldova şi a echilibrului de reprezentare la nivelul structurilor statale şi de conducere ale statului a elementului românesc. Această evoluţie a avut impact rapid, cataclismic, iar suprapunerea cu alegerea lui Igor Dodon şi hiper-vizibilitatea sa în spaţiul public a determinat deteriorarea rapidă a condiţiei medii a românilor în Republica Moldova.

Peste toate a intervenit coabitarea majorităţii condusă de PDM - Vladimir Plahotniuc (foto dreapta) cu Preşedintele Igor Dodon, cu efecte directe asupra tipului de numiri la toate nivelurile aparatului public, de la judecători, procurori, funcţionari publici, ambasadori, militari. Dacă la nivelul Guvernului, prin Hotărârea Curţii Constituţionale, s-a reuşit o formulă de poziţionare pentru evitarea veto-ului Preşedintelui pe numirile majorităţii şi evitarea blocajelor, nu acelaşi lucru s-a întâmplat cu cei care se aflau la final de mandat sau cu orice numire ce implica semnătura Preşedintelui. Astfel, formulele negociate au dus la eliminarea programatică a românilor din administraţie şi înlocuirea lor cu pro-ruşi sau, câteodată, cu moldovenişti independentişti, rareori pro-europeni. Impactul substanţial s-a resimţit în Justiţie, Armată şi, mai nou, în diplomaţie şi în cadrul Ministerului de Interne. Nu putem estima impactul în alte instituţii de forţă precum SIS şi Ministerul de Interne. Şi aici schimbările au fost bruşte, vizibile, de impact, iar procesul de restructurare a guvernului şi a aparatului funcţionăresc din instituţii nu anunţă formule de reechilibrare a situaţiei majorităţii româneşti şi a celor ce se autoidentifică drept români.

Mai putem adăuga aici două fenomene complementare: efectele bunelor relaţii şi ale susţinerii Guvernului şi a majorităţii din Republica Moldova de către România, pe baza relaţiilor interstatale şi ca efect al preluării funcţiei de preşedinte de către Igor Dodon a dus la considerarea de către opoziţia pro-europeană a unor formule de cooperare pe linia partidelor europene ale Socialiştilor şi Democraţilor, între PSD (România) şi PDM, şi o susţinere de către România a puterii în raport cu opoziţia. O asemenea pornire a determinat nemulţumiri majore ale opoziţiei pro-europene din stradă, care, şi în mod individual şi intrinsec, prin reprezentanţii de prim plan, fie ca efect al reacţiei la o asemenea percepţie, au considerat că România ca actor este împotriva opoziţiei şi i-au asociat imaginea negativă a oligarhului Vladimir Plahotniuc.

Neînţelegerea voită sau dirijată a modului în care funcţionează relaţiile între state şi respectul faţă de majorităţi declarat pro-europene au determinat reacţii tacite, implicite, uneori chiar publice, ale unor asemenea reprezentanţi, respingerea elementelor româneşti şi detaşarea nu rareori de tot ceea ce e românesc, atât de către opoziţia pro-europeană politică din stradă, cât şi de către societatea civilă care o susţine. Rezultatul a fost o altă sursă de afectare a imaginii României, care s-a suprapus peste celelalte fenomene, dar şi o presiune crescândă şi o respingere a elementului românesc la nivelul Republicii Moldova, cu precădere la nivelul instrumentelor media ce reprezintă această orientare politică pro-europeană.

În partea pozitivă putem să includem apariţia unui curent unionist credibil, condus de Anatol Şalaru şi Traian Băsescu, care, dincolo de efectele secundare de oferire a unui cal de bătaie Preşedintelui Dodon şi socialiştilor pro-ruşi, a reuşit să ocupe un spaţiu al PL-PLDM şi să redea elemente de speranţă românilor din Republica Moldova. Însă efectele secundare au fost şi ele vizibile, curentul unionist fiind considerat generator de reacţii anti-româneşti la nivelul conducerii Prezidenţiale.

Un al doilea element remarcabil pe această direcţie, cu impact major asupra renaşterii speranţei şi a mândriei elementului românesc din Republica Moldova, dar şi pe întreg spaţiul românesc, a fost Hotărârea Curţii Constituţionale faţă de iniţiativa PLDM şi altor grupuri politice – PPEM, grupul popular, PL, Independenţi – privind modificarea Constituţiei prin includerea, pe lângă orientarea pro-europeană (iniţiativă PDM), a limbii române ca limbă de stat în articolul 13 al Constituţiei, în locul formulării actuale „limba moldovenească cu grafie latină“. Este vorba, practic, despre aplicarea Hotărârii Curţii Constituţionale privind denumirea limbii de stat a Republicii Moldova.

Trebuie, de asemenea, remarcat faptul că, pe linia orientării strategice a Republicii Moldova către Uniunea Europeană şi Occident s-au făcut paşi importanţi prin iniţiativa actualei majorităţi.

E adevărat că majoritatea parlamentară în întregimea sa, respectiv PDM, nu s-a pronunţat încă pe acest subiect şi nu e sigur dacă există o majoritate calificată, constituţională, pentru acest deziderat. S-au înregistrat reacţiile negative ale Preşedintelui Igor Dodon, a socialiştilor şi a lui Dmitri Rogozin (copreşedinte al Comisiei Mixte interguvernamentale Rusia-Republica Moldova şi trimis special al Preşedintelui Vladimir Putin pentru conflictul din Transnistria, declarat persona non grata în Republica Moldova), dar este un pas înainte şi, probabil, cum atingerea următoarei situaţii în care să funcţioneze o majoritate constituţională de această factură nu se va repeta curând, e o oportunitate unică în pragul anului Centenar al Statului Naţional Unitar Român, în 2018, pentru a consacra acest element în Constituţia Republicii Moldova.

Trebuie, de asemenea, remarcat faptul că, pe linia orientării strategice a Republicii Moldova către Uniunea Europeană şi Occident s-au făcut paşi importanţi prin iniţiativa actualei majorităţi, inclusiv prin iniţiativa de a dezbate în cadrul Adunării generale a ONU situaţia retragerii trupelor ruse şi a muniţiilor din Republica Moldova. Ar fi vorba despre un act care să consfinţească la zi, printr-un document politic la nivelul forumului mondial, nevoia de retragere a trupelor ruse şi a muniţiei din Republica Moldova, staţionate ilegal, fără acordul statului gazdă, care ar valida prevederile Actului final al Summitului OSCE de la Istanbul, 1999, privind validarea Tratatului Forţelor Convenţionale în Europa, revizuit, şi a consacrării angajamentului Federaţiei Ruse de retragere a trupelor ruse din flanc, respectiv de pe teritoriul Georgiei şi Republicii Moldova. În cazul Georgiei, ocupaţia rusă e totală, după evenimentele din cadrul războiului ruso-georgian din august 2008. În cazul Republicii Moldova, reconsacrarea subiectului e în măsură să consolideze poziţia Chişinăului. Deşi nu e o poziţie explicită în favoarea majorităţii româneşti din Republica Moldova şi a celor ce se autoidentifică români, e un element de sprijin important în ecuaţia actuală politică din Republica Moldova.

Igor Dodon, preşedintele Republicii Moldova FOTO presedinte.md

Atac împotriva României. Comunicarea românofobă în spaţiul public al Republicii Moldova

Proiectul nostru a evidenţiat clar elemente privind situaţia războiului informaţional împotriva României din spaţiul public al Republicii Moldova. O întreprindere care vizează strict anul 2017 şi ceea ce se întâmplă la nivelul mass mediei electronice, a celei scrise, fără a lua în discuţie şi grupurile virtuale şi considerând doar marginal războiul de troli, respectiv comentariile care alimentează în mod tradiţional articolele în format electronic şi care provin de la comentatori plătiţi, cu obiective clare şi ţinte specifice solicitate de către finanţatori. Rezultatul a fost pe cât de neaşteptat, pe atât de surprinzător.

România ca stat, românii, istoria românilor, limba română, instituţiile statului român, opţiunea unionistă ca atentat la statalitatea Republicii Moldova şi etichete negative la adresa statului român pe seama opţiunii unor cetăţeni pentru unionism, asocierea elementelor de imagine negative de România, toate aceste direcţii au fost identificate în cadrul proiectului de monitorizare, care a vizat atât presa de limbă română, cât şi pe cea de limbă rusă sau instrumentele media bilingve. Spuneam că rezultatul a fost unul surprinzător nu pentru că nu ne aşteptam ca, după schimbarea la Preşedinţia Republicii Moldova prin alegerea lui Igor Dodon, socialist, pro-rus, moldovenist declarat, nu am avea un purtător de mesaje extrem de vizibil care să accentueze atacurile la adresa României, ci pentru că impactul său e mult mai important, el s-a realizat cu activizarea centrelor de război informaţional din afara şi din interiorul Republicii Moldova, instituţiile media ruse cu sedii la Chişinău sau în Republica Moldova şi impact asupra întregului spaţiu public, aparţinătorii fiind nu numai socialişti pro-ruşi, ci şi de alte orientări politice. Practic, sursele sunt atât de diverse încât acoperă tot spectrul politic de la Chişinău, fără excepţie.

Pentru un stat ai cărui contribuabili alocă Republicii Moldova, în mod nediscriminatoriu, 100 mln euro în proiecte ajutor nerambursabil, apoi încă 100 de milioane de euro împrumut la dobânda la care se împrumută România, apoi sprijin politic în spaţiul occidental, nemăsurat şi fără limite, pe drumul integrării europene, să constate că acţiunile şi luările de poziţie antiromâneşti până la românofobe se manifestă pe deplin la Chişinău, la toate nivelurile, e o surpriză. Şi o nemulţumire profundă totodată. Şi, dacă la nivelul Preşedinţiei sau al socialiştilor de la Chişinău, sau al instrumentelor ruse amplasate pe teritoriul Republicii Moldova lucrurile erau de aşteptat, când atacurile vin de la putere, din opoziţia pro-europeană din stradă de la grupuri civice diverse şi de la diverşi profitori individuali, în diferite momente, pe seama României, este un lucru şocant.

De reţinut este că Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, este unul dintre vectorii de mesaje negative la adresa României, mai ales la începutul de an.

Nu vorbim aici despre opinii individuale, normale, despre opinii critice, la fel de normale, dacă sunt argumentate. Opiniile individuale sunt libere. Când însă vorbim despre campanii, despre poziţii a unor persoane oficiale sau despre efecte care depăşesc zona privată şi creează impact asupra României şi românilor ca un tot, lucrurile se schimbă substanţial.

De reţinut este că Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, este unul dintre vectorii de mesaje negative la adresa României, mai ales la începutul de an. După vară, nivelul de impact a scăzut şi numărul mesajelor s-a diminuat, au apărut semnale diverse de relativă deschidere sau măcar neofensive direct împotriva României, lucrurile s-au temperat ca intensitate, dar cu periodice manifestări publice şi luări de poziţie anti-româneşti calibrate programatic.

E opţiunea Preşedintelui Republicii Moldova să se manifeste cum crede de cuviinţă, suportând consecinţele şi asumându-şi responsabilitatea. Însă a cere, prin mesaj pe canale oficiale şi prin postare pe Facebook, întâlnire cu Preşedintele României, peste rând (vizita la rând e la Bucureşti, când partea română invită) şi asta fără a parcurge paşii necesari unui asemenea demers, este o impunitate. Trebuie să te uiţi doar la propriile declaraţii de pe site-ul Preşedinţiei. Şi să realizezi ca un stat solid e o instituţie serioasă, cu memorie instituţională profundă, unde se regăsesc nu numai acuzaţiile, limbajul a la lejere şi atacurile la adresa României de azi, ci şi afirmaţiile istorice, dintotdeauna, dacă eşti om de prim-plan şi implicat în decizie şi viaţa de zi cu zi.

A scuipa în obrazul vecinului tău e simplu. Probează doar tipul de caracter şi nivelul de educaţie. Însă a cere vecinului să mai şi ignore cele ce-au fost şi să discute cu tine, e deja prea mult. Nici măcar în viaţa de zi cu zi nu poţi să te împaci, să fii iertat fără să ceri iertare, să faci gesturile care să demonstreze că ai înţeles ce ai greşit, să arăţi că te-ai corectat şi că nu o vei mai face pe viitor, nu-ţi vei obrăzui vecinul în cauză. Mai mult, ca regulă generală, trebuie să treacă un timp de penitenţă şi ispăşirea celor făcute deja. În plus, dacă deja ai mai fost pe aici, te-ai mai manifestat nepotrivit, e mai greu ca cineva să te creadă că ai învăţat ceva. E drum lung şi trebuie elemente de probă şi paşi concreţi pentru a reconstrui o relaţie dărâmată.

Dar dacă e să ne mutăm în alt spectru, cel guvernamental, lucrurile stau mai complicat. Principalii beneficiari ai sprijinului direct al României sunt cetăţenii, Republica Moldova ca stat – nu un politician sau altul – dar, fireşte, sunt elemente de imagine de care profită reprezentanţii majorităţii şi ai Guvernului. Că doresc sau nu doresc donatorii. Or, responsabilitatea pentru anti-românismul mergând până la românofobie din spaţiul public le revine cu asupra de măsură. O dată, pentru ceea ce se petrece cu oficiali sau reprezentanţi ai acestei majorităţi, apoi pentru vicierea din spaţiul public produsă de alţii – Dodon, socialişti, pro-ruşi – care trece fără nicio sancţiune sau banală observaţie din partea majorităţii, în fine, prin efectele de antrenare pe care permisiunea de acţiune în spaţiul public, pe linii anti-româneşti, poate impinge la discriminări generale asupra celor care se declară etnici români, se autoidentifică români, vorbind limba română, sau sunt cetăţeni români. Aceste fenomene au drept responsabili direcţi şi pe reprezentaţii majorităţii parlamentare şi ai Guvernului Republicii Moldova.

Vor exista formule de discutare măcar, dacă nu de evaluare în concret a perspectivelor ce vizează impactul de imagine asupra României, valorificarea războiului informaţional asupra statului vecin, în spaţiul public al Republicii Moldova?

Dar să trecem şi la opoziţia pro-europeană din stradă. Şi aici costurile se menţin, e adevărat pentru propriile greşeli, cu pronunţări anti-româneşti, dar şi pentru lipsa de reacţii la asemenea manifestări în spaţiul public. Responsabilitatea, chiar şi a opoziţiei din stradă, reclamă şi interesul faţă de politica externă şi mai ales faţă de relaţiile cu vecinii. Aşa demonstrezi că ai viziune şi chiar te pregăteşti să guvernezi ţara. Că vrei să ai toate opţiunile deschise. Fireşte, că asta nu înseamnă să fii nenuanţat şi prea deferent în faţa vreunui partener sau alt stat. Sancţionarea propriilor membri care sar calul fără bază argumentativă reală este, de asemenea, de salutat.

Vor exista formule de discutare măcar, dacă nu de evaluare în concret a perspectivelor ce vizează impactul de imagine asupra României, valorificarea războiului informaţional asupra statului vecin, în spaţiul public al Republicii Moldova? Rămâne de văzut. Cred că, cel puţin la fel de important, e să se poată face un studiu de impact al unor asemenea manifestări publice şi studierea măsurii în care se poate vorbi despre manifestări de discriminare a elementului românesc în Republica Moldova – ca să nu mai vorbim despre forme de epurare în masă a unor funcţionari publici, categorii de personal reprezentativ, în prag de Centenar. Elemente ce nu pot fi nici echilibrate, nici contrabalansate cu avantaje de altă natură, cu precădere economice. În loc să-ţi ceri scuze, să plăteşti, ceva, eventual, pentru a compensa este inacceptabil.

Iar pentru cei care-şi pun încă întrebări, pot verifica cine şi-a cerut, totuşi, scuze pentru acţiunile nepotrivite anti-româneşti ale terţilor. E instructiv!