Mărţişor muzical româno-spaniol la Madrid

0
0
a

De 1 Martie, la Madrid, venirea primăverii a fost sărbătorită printr-un concert de muzică clasică de inspiraţie tradiţională română şi spaniolă. Concertul a fost susţinut de Clara Cernat, vioară şi Thierry Huillet, pian.

În program au fost piese semnate de Manuel de Falla, Suită populară spaniolă şi Isaac Albéniz, Asturias. Muzica românească contemporană a fost reprezentată de Dumitru Capoianu, cu compoziţia Motto perpetuo. De asemenea, au fost interpretate două piese muzicale româneşti clasice, Balada lui George Porumbescu şi Arii româneşti de George Enescu.

Acest frumos program a fost completat de două compoziţii ale lui Thierry Huillet, Voyage Rhapsody şi Valahia Rhapsody, în care se regăsesc teme muzicale folclorice scrise de Dimitrie Cantemir, Maria Tănase, Grigoraş Dincu sau Costică Pompieru.

Un amestec foarte bine dozat de tradiţie şi elegantă clasică, o călătorie prin universul muzical românesc care a entuziasmat publicul din capitala spaniolă. Compozitorul francez este un pasionat al muzicii româneşti şi un foarte bun vorbitor al limbii române.  

Martisor

Concertul a beneficiat de un cadru excepţional, o sala foarte elegantă a Palatului Academiei de arte frumoase San Fernando.

Programul de concert a avut un mărţişor, iar în cuprinsul sau publicul spaniol a putut află semnificaţia acestei sărbători româneşti.

Un mod minunat de a începe primăvară culturală, în regatul Spaniei. o sărbătoare a frumuseţii şi armoniei.

Concertul a fost organizat de către Institutul Cultural Român din Madrid.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite