Depolitizarea sau profesionalizarea educației?
0Zilele trecute am avut o știre din Educație: o numire a unei doamne în Ministerul Educației, într-una dintre funcțiile de Secretar de Stat.
Ce trebuie să facă un Secretar de Stat știm. Ce poate face o doamnă fără legătură cu domeniul, asta a enunțat Ministrul. Nu aș face de pe acum un proces de intenție doamnei, posibil să fie extrem de bine intenționată și competentă, iar funcția să i se potrivească mănușă. Ce cred însă e că, dacă acestea vor exista, insuccesele ei vor fi mereu legate de apartenența la un partid politic, nu de incompetență sau lipsă de experiență.
Ne-am făcut o mantră națională din „depolitizarea” unui domeniu sau altuia. Cel mai mult, eu aud despre educație, firesc, oarecum. E cel mai mare aparat de stat.
Voi face întâi ceva simplu: un calcul. Pentru a avea ceva sens, un partid politic are nevoie de reprezentare locală. Nu cred că poate exista partid fără măcar 10.000 de membri și/sau simpatizanți în fiecare județ. Vorbim de medii aici. Asta ne-ar conduce la o medie de măcar 400.000 de membri și simpatizanți. De partid. Politic. Înmulțit cu numărul partidelor care au reprezentare în parlament, aceasta ar însemna aproape 3 milioane de membri sau simpatizanți activi ai partidelor. Politice :).
Avem vreo 9 milioane de adulți în țară, cei cu studii care să permită înrolarea în învățământ probabil ca sunt undeva la 5 milioane. Să crezi că e posibil un sistem de educație de aproape un sfert de milion de angajați fără ca în el să ai membri sau simpatizanți de partid e-o copilărie. Și-o utopie aproape la fel de mare cum sunt doctrinele formațiunilor care-și spun azi partide politice.
Sunt liberală de-o viață. Liberală, nu membră a partidului care-și zice liberal. Când, în varii joburi, mi-am putut selecta colaboratorii, am preferat să selectez oameni cu care am mai lucrat sau cu care, într-un fel sau altul, am rezonat. Nu i-am ales după credințe politice, dar cumva, așa s-au adunat: aveam un acord decent pe subiecte politice cu cei din jurul meu. Dacă locurile în care am lucrat de-a lungul timpului ar fi fost în vreun aparat de stat, aș putea fi acuzată de nepotism și de angajare pe criterii politice? Posibil că da.
Cred cu sinceritate că implicarea politică a oamenilor deștepți e ceva de care trebuie să ținem cu dinții dacă vrem să avem ceva decizii coerente luate în locuri înalte. Cred că, într-un inventar de plusuri și minusuri, nu calitatea de individ implicat politic e vreun minus (sau vreun plus, că tot vorbim despre asta) ce poate fi opozabil unui om. Ci incompetența, caracterul discutabil, prestația lamentabilă, legitimarea de la o doctrină mai degrabă decât de la un grup profesional de succes. Nimeni nu va respinge un membru de partid competent și cu rezultate. Ce respingem de fapt când spunem că vrem ”depolitizare” e faptul că avem o lungă istorie de înrolare politică a loazelor și incompetenților utili.
În celebra problemă a depolitizării educației, aș pleda pentru educație, omenie și competență în sistem, în vârful partidelor și oriunde. De-prostirea, dez-încremenirea, dez-părerismul educației mi se par mai importante.
Și, în numele zeilor pe care-i tot invocăm, competența bună în locul incompetenței cu pile și proptele, de oriunde vin pilele și proptelele.
Se încarcă comentariile...
