Ce spune şi ce nu spune raportul QX al ministrului David. Teoria ca teoria, dar practica ne omoară...

A apărut Raportul QX al ministrului David, privind analiza şi propuneri de îmbunătăţire a sistemului nostru de învăţământ. Spune multe lucruri, pe altele, la fel de importante, le ignoră.

FOTO Freepik.com

Mă voi ocupa în cele ce urmează de capitolul privind învăţământul preuniversitar, domeniu în care am o experienţă de 35 de ani.

Misiunea învăţământului preuniversitar este corect descrisă de Raport:

Învățământul preuniversitar obligatoriu – preșcolar-primar-gimnazial-liceal – trebuie să transfere prin educație cele opt competențe cheie, prin care absolvenții să devină (1) buni specialiști, (2) buni cetățeni și (3) oameni cu o calitate bună a vieții/satisfăcuți de propria viață.

Cele opt (8) competențe cheie sunt: (1) competențe de limbă/comunicare (alfabetizare); (2) competențe multilingvistice; (3) competențe STEM (știință, tehnologie, inginerie și matematică); (4) competențe digitale, (5) competențe de viață (personale/sociale/de a învăța să învățăm); (6) competențe civice; (7) competențe antreprenoriale; (8) competențe de expresie și sensibilitate culturală.

Problema este dacă propunerile ministrului David de îmbunătăţire a învăţământului ţin cont de misiunea propusă.

Situaţia actuală a învăţământului preuniversitar, dincolo de mistificare şi autoamăgire, este dată de evaluări internaţionale de tipul PISA, TIMSS şi altele.

Iată ce constată raportul QX

- Analfabetismul funcțional la matematică (numerație) crește de la 25% la clasele primare, la 36% la clasele gimnaziale și ajunge până la 46% la nivel de liceu.

-La nivelul competențelor adulților (de la 15 ani+), zona de analfabetism funcțional în literație se află la 20,1% din populație (la nivel internațional, media este de 8,9%), iar în zona de abilități numerice se află la 27,5% din populație (la nivel internațional, media este de 8,6%); dacă adăugăm și zona de risc (nivel 1), procentele ajung la 37,1% în literație și 38,4% în numerație.

- Testele PISA arată că elevii români (la 15 ani) au probleme să înțeleagă ceea ce citesc (aprox. 42%), să facă conexiuni matematice (aprox. 49%) și să înțeleagă corect și științific fenomene familiare (44%), în general, aflându-ne pe penultimul loc în Uniunea Europeană.

Toate aceste evaluări se ştiu de ani de zile, dar niciun ministru, guvern, parlament nu au ştiut sau nu au vrut să ia măsurile necesare pentru a îndrepta situaţia educaţiei în România.

Raportul menţionează corect  cauzele potenţiale ale acestei stări de fapt:

1. Curriculum prea încărcat, cu materii, ore și conținuturi.
2. Manuale neatractive.
3. Metode de predate-învățare ineficiente (inclusiv teme ineficiente).
4. Sistemul de evaluare și concursurile de tip „olimpiade” nu favorizează toate competențele cheie.
5. Meditațiile particulare pot afecta nepermis de mult procesul de învățământ. 
6.  Copiii cu cerințe educaționale speciale (CES) nu sunt eficient integrați în sistemul de învățământ.
7. Abandonul școlar crescut

Cine a oprit liota de miniștri de la Educaţie, din ultimii 35 de ani, să ia măsurile necesare adoptării unui curriculum adecvat epocii pe care o traversăm?

O şcoală nu este bună sau rea în sine. Este bună când răspunde cerinţelor şi nevoilor societăţii la o anumită etapă a evoluţiei sale. Să stai încremenit în curriculumul de acum 50 de ani nu este doar o prostie, este un atac la securitatea naţională.

Provocările la care trebuie să răspundă şcoală astăzi sunt: globalizarea, mobilitatea oamenilor- ideilor- mărfurilor, explozia tehnologiilor, digitalizarea, inovarea în mai toate domeniile. În niciun caz un curriculum vechi de 50 de ani nu poate servi societatea să facă faţă la aceste provocări.

Un alt principiu al educaţiei moderne ignorat de învăţământul românesc: şcoala trebuie să se plieze pe înclinaţiile, talentele, aspiraţiile elevilor, nu invers. Acum şcoala românească este un Pat al lui Procust, un malaxor, în care intră toţi elevii şi scapă cine poate. Se tot spune că în centrul educației stă elevul, dar nicio autoritatea politică nu a înţeles şi nu a încercat să schimbe această realitate cruntă, in care nu elevul este in centrul educației.

Scoala trebuie să funcţioneze având drept scop: a învăţa să ştii, să faci, să fii, să trăim împreună. Iar curriculumul ar trebui să cuprindă patru dimensiuni: conceptual-teoretică, aplicativ-practică, transdisciplinară, generatoare de învăţare continuă.

Gimnaziul, extins eventual până la clasa a IX-a inclusiv, trebuie să asigure elevilor un minim de cultură generală de supravieţuire socială, iar liceul, clasele X-XII, să fie o etapă de preprofesionalizare, în profesia aleasă pentru etapa post-scolară.

Spune Raportul:

Absolvenții trebuie să se poată integra eficient pe piața muncii (nivelul 3 de calificare după clasa a XI-a , respectiv nivelul 4 după absolvirea liceului) și/sau să-și continue studiile la nivel postliceal și/său universitar.

E foarte bine spus, dar cum va schimba ministrul organizarea, curricula şcolară, pregătirea profesorilor, pentru atingerea acestui obiectiv? Majoritatea elevilor care termină acum  liceul,  dar nu vor sau nu pot sa meargă la facultate,  nu se pot angaja, pentru ca nu au competențele cerute de angajatori.  Nu se ştie cum se va schimba această stare de lucruri, Raportul nu spune nimic în acest sens.

Dar faptul că în Legea Învăţământului Preuniversitar, actualmente în vigoare, nu se mai face distincţie între Şcoala Profesională şi Filiera Tehnologică liceală, este bine sau rău? Ce opinie are ministrul David faţă de această situaţie absurdă?

Aceste principii şi altele nu sunt cuprinse în Raportul QX al ministrului David. De aceea sunt sceptic că se va schimba ceva în învăţământul românesc, după 35 de ani de inacţiune în care am ajuns la coada Europei cu educaţia.

Soluţiile propuse de Raportul QX

Reforma curriculară. Trebuie să se țintească, inițial, prin planurile-cadru, modificarea numărului de discipline/ore, având ca reper limitele europene (de preferat în jurul valorilor medii europene).

Aşteptăm de 2-3 ani noi planuri cadru care să repare învăţământul românesc. Niciun ministru nu a ajuns să promoveze noi planuri cadru pentru că intrau în coliziune interesele elevilor, cu interesele profesorilor şi sindicatelor. Aceştia din urmă voiau să nu se schimbe nimic, pentru a nu-şi pierde numărul de ore şi norme, şi pentru a nu fi obligaţi să se adapteze la un nou curriculum, ceea ce presupune un efort. Aşa am ajuns ca la clasa a 7-a gimnaziu să avem 34 de ore pe săptămână, iar la clasele cu predare în limbile naţionalităţilor, 36 de ore pe saptamana. Adică 7 ore pe zi!

Se aude, dar nu se ştie, că noul plan cadru va conţine 20 de ore pe săptămână la primar, 25 la gimnaziu şi 30 la liceu. Ar fi mai bine, dar de ce nu apar noile planuri cadru? Se amână iarăşi viitorului guvern această sarcină importantă? Dacă rămâne ministrul al Educaţiei Daniel David, vom vedea dacă pune în prim plan interesele elevilor, sau pe cele ale profesorilor!

Mai prevede Raportul QX

Conținuturile programelor trebuie apoi focalizate pe conținuturi relevante pentru învățare și viitorul absolventului, fără ingerințe ideologice, ieșind din logica clasică „ora și lecția”. Un procent de 25% din timpul alocat fiecărei discipline trebuie utilizat pentru consolidare, activități remediale și aplicabilitatea competențelor dobândite la viața cotidiană.

Este foarte bună propunerea. În curriculele din ţări occidentale 80% din aplicaţii, probleme, exerciţii au legătură cu viaţa reală, cu evenimente trăite de elevi în fiecare zi. La noi nu este aşa, se ignoră dimensiunea aplicativ-practică şi transdisciplinară, aproape toată curricula este conceptual-teoretică. Va reuşi ministrul David o astfel de transformare curriculară?

Cadrele didactice trebuie pregătite, astfel încât să utilizeze metode moderne de predareînvățare cât mai personalizată, activate și dublate de noi dezvoltări tehnologice, care se dovedesc eficiente și sigure pentru copii.

Problema este că profesorii refuză, în general, eforturile suplimentare de adaptare, iar sindicatele le joacă în strună, îi apără.

Soluţia constă în legarea salarizării de performanţa didactică, evaluată prin măsurarea progresului şcolar al elevilor.

Despre aceste aspecte într-un viitor articol.