Deepfake-uri, fraude, propagandă: ce trebuie să știe un licean în era AI?

Europol anunța de curând rezultatul unei operațiuni desfășurate împreună cu autorități din 16 țări: au identificat peste 9.000 de linkuri către conținut extremist violent și terorist, care puteau fi accesate pe 47 de platforme sociale și de gaming.

Foto: shutterstock

De data asta nu vorbim despre colțuri întunecate ale internetului, ci despre strada mare, despre bulevardul principal al lumii digitale. S-a vorbit despre comunități digitale în care simbolurile, narațiunile și chiar atacuri faimoase ale unor organizații teroriste erau transformate în experiențe de tip role-playing. Jocul poate deveni, deci, un vehicul pentru propagandă, în timp ce rețelele sunt un mediu eficient de propagare, radicalizare și, în cele din urmă, pentru recrutarea unor noi membri, mai ales tineri și minori.

Incidentul oglindește o imagine destul de exactă a lumii digitale în care cresc adolescenții de astăzi. Un copil poate trece în jumătate de oră de la un joc la un clip amuzant, de la un influencer la o reclamă, de la o ofertă aparent avantajoasă la un mesaj politic sau ideologic. Poate ajunge, uneori, într-o comunitate nocivă, dar care îi promite apartenență, validare sau statut. Granițele dintre divertisment, publicitate, persuasiune, manipulare și recrutare sunt din ce în ce mai greu de sesizat, mai ales că aceleași mecanisme sunt folosite pentru scopuri cu totul diferite. Ca orice altă afacere, grupările mizează și ele pe limbaj familiar, pe meme, provocări, recompense și, mai ales, pe sentimentul de apartenență. Europol avertizează că rețelele criminale folosesc deja tehnici de „gamificare” pentru recrutare și că au un limbaj inspirat de influenceri pentru a atrage minori în activități ilegale.

E timpul, deci, să mai vorbim o dată despre capacitatea unui adolescent de a se orienta într-un mediu în care informația, persuasiunea, comerțul, propaganda și conținutul sintetic coexistă și se amestecă permanent. Una dintre veștile importante ale zilelor trecute a fost că, din anul școlar 2027–2028, liceele din România vor putea introduce disciplina opțională „Inteligența artificială și cetățenia digitală”. Avem, în sfârșit, un cadru în care elevii să poată discuta despre câteva dintre urgențele lumii contemporane, cum ar fi protecția datelor, deepfake-uri, discriminare algoritmică, drepturi de autor, verificarea răspunsurilor generate de AI sau, în general, despre responsabilitatea cu care folosim aceste noi instrumente. Nevoia e imperativă, având în vedere că, în doar câțiva ani, lumea a trecut printr-o schimbare semnificativă: vechiul concept de cetățenie digitală, inventat o dată cu extinderea Internetului, capătă sensuri aproape proprii și ar fi complet naiv să ne imaginăm că fenomenul ar mai putea fi guvernat de vechile reguli simple, cum ar fi „nu da parola nimănui” și „verifică sursa”. Ecosistemul virtual a devenit un sat global înghesuit, zgomotos și, pe alocuri, marcat de pericole. Acum e necesar să înțelegi ce se poate întâmpla cu fotografia ta, cu vocea ta, cu datele tale, cu urmele digitale pe care le lași și, nu în ultimul rând, cu valorile și cu credințele tale. 

Tehnologia își accelerează expansiunea și aproape că ne simțim ca în Black Mirror, episodul în care Joan ajunge acasă după o zi tensionată la serviciu și descoperă că platforma de streaming Streamberry difuza un serial care îi reproduce aproape în timp real evenimentele de viață. Nu suntem încă în Black Mirror, deși vedem câte un episod și la școală: în februarie 2026, UNICEF constata, în urma unui studiu realizat  în 11 țări împreună cu ECPAT și INTERPOL, că cel puțin 1,2 milioane de copii spuneau că fotografiile lor fuseseră transformate în deepfake-uri cu conotații sexuale în anul precedent. În unele țări, proporția ajungea la un copil din 25, ceea ce ar înseamna aproximativ un copil într-o clasă obișnuită. 

Pe măsură ce distanțele dintre oameni se topesc, oportunitățile de fraudă se multiplică. În 2025, aproape 30% dintre persoanele care au raportat pierderi financiare prin fraude în Statele Unite spuneau că înșelătoria începuse pe rețelele sociale. Iar pierderile raportate erau uriașe, un total de 2,1 miliarde de dolari. Autoritățile americane avertizează că escrocii folosesc aceleași mecanisme de targetare pe care le folosesc afacerile legitime: publicitate plătită în funcție de vârstă, interese, comportament online.

La celălalt capăt al spectrului, tehnicile sunt aceleași: aici nu se vând produse, ci idei și apartenențe. Europol și structurile europene care monitorizează radicalizarea descriu felul în care propaganda extremistă circulă prin rețele sociale, platforme video, aplicații de mesagerie și chiar comunități de gaming. Securitatea parolei e o intrigă veche în universul digital. Copilul trebuie să învețe azi să recunoască intenția din spatele unui mesaj: cine încearcă să-i vândă ceva, cine încearcă să-i obțină datele, cine încearcă să-i câștige încrederea, cine încearcă să-i inducă o anumită interpretare a lumii și cine încearcă, pur și simplu, să-l transforme în instrument de propagare.

Poate școala să stea în afara acestei conversații? Greu de imaginat! Ați putea crede că alfabetizarea AI înseamnă să știi ce buton să apeși ca să obții instant o soluție. De fapt, înseamnă să înțelegi ce putere îi dai unei tehnologii și ce putere păstrezi tu. În 2004, unul dintre primele cadre educaționale consacrate pentru cetățenia digitală vorbea despre comportament, acces, drepturi, siguranță și securitate. În 2026, aceeași conversație trebuie extinsă spre cum îți protejezi identitatea, valorile, imaginea, vocea și datele într-o lume în care AI poate reproduce sau falsifica aproape orice element al identității noastre digitale. Mai mult decât oricând, e important să înțelegi care sunt conținuturile realizate cu AI, care este gradul lor de credibilitate, care e intenția celor care le realizează și care sunt consecințele dacă le dai curs. E greu și pentru mulți dintre adulți, darămite pentru un tânăr care, în același feed, va vedea o pereche de pantofi sport la un preț imposibil de bun, o ofertă de investiții care promite câștiguri rapide, un videoclip falsificat impecabil, o teorie conspiraționistă sau un mesaj politic special construit pentru a-i provoca furie, teamă ori sentimentul că aparține unei tabere.

Este aceasta responsabilitatea școlii? Desigur! Au trecut doar câțiva ani de când râdeam de stângăciile primelor modele de inteligență artificială generativă. Între timp, au devenit atât de performante încât cu greu se poate face diferența. Schimbarea s-a produs atât de repede încât ideea poate încă surprinde. Poate că mulți încă mai cred că alfabetizarea AI e o specializare rezervată viitorilor informaticieni. Decizia României, însă, este aliniată realităților contemporane și unei mișcări internaționale care începe deja să o trateze ca pe o competență de bază a cetățeanului contemporan. Care devine curriculară în multe țări. Franța o face obligatorie pentru anumite categorii de vârstă, China construiește un traseu sistemic, cu o programă clară de la ciclul primar și până la universitate, New York le impune module specifice tuturor liceenilor. 

Țările care merg cel mai departe cu acest tip de alfabetizare nu se limitează la elev. Investesc masiv în profesor. Estonia este, de pildă, una dintre țările care încep explicit cu profesorii. Anglia formează inclusiv directorii. Franța are rețele de formatori și comunități profesionale. China vorbește chiar despre includerea competențelor AI în procesul de certificare a cadrelor didactice. 

Programa din România încearcă explicit să transforme elevul din consumator pasiv de tehnologie într-un cetățean digital capabil să judece critic ceea ce primește de la ea. Și, dacă miza este atât de importantă, de ce cursul  este opțional?

Poate că, pentru început, opționalul este formula cea mai prudentă. Ne permite să testăm, să formăm profesori, să vedem ce funcționează și să corectăm. Pe termen lung, va trebui să dăm răspunsuri credibile unei întrebări incomode: dacă protecția identității digitale, recunoașterea unui deepfake, înțelegerea modului în care suntem targetați, protejarea datelor și capacitatea de a evalua critic ceea ce produce inteligența artificială sunt competențe de bază ale cetățeanului contemporan, ne putem permite să rămână opționale? 

Ați putea crede că nu avem nevoie ca fiecare elev să urmeze obligatoriu o disciplină școlară numită „Inteligența artificială”. În mod cert, însă, avem nevoie ca fiecare elev să dobândească aceste competențe. Diferența este esențială. O disciplină poate fi opțională. Cetățenia digitală, însă, nu prea mai poate fi.