Articole scrise de Doina Ruști

O poveste veche, rămasă pe o filă de ziar. Un condamnat evadează, iar traseul lui e de povestit. Despre el consemnează un ziarist, se povestește pe străzi.

Pe Elisabeta, aproape de Gambrinus, e bine să iei hotărâri importante.

Întâlnirea mea cu Zavaidoc s-a produs într-o după-amaiză de la începutul verii. Răsfoiam un număr vechi al ziarului Universul, când am dat de un text mic, pentru mine misterios, în care era vorba despre el, iar de aici încolo a început să se întindă povestea.

Septembrie e luna școlii, pe cât de nostalgică, pe atât de amară. Mereu au fost nemulțumiri față de școală, dar și exaltări legate de bucuriile ei.

Un anunț la ziar a pus în mișcare orașul. Era anul 1923, iar Bucureștiul era plin de cititori de ziare. Iar între multele anunțuri din Universul se afla și unul de neratat.

Jean avea un magazin de pantofi, o pasiune și o mică filozofie utilă.

O stradă, o poveste, un cuvânt compromis. A locuit mulți ani pe Șelari, în subsolul unui imobil, care avea la etaj o fabrică de umbrele.

La un moment dat al vieţii, orice om ia parte la o revoltă stupidă, în urma căreia cresc mituri mărunţele şi idealuri de sezon.

Cândva a existat un actor de mare succes, pe nume Achile Popescu. Era pregătit pentru orice rol, iar lumea îl știa de la Național, unde a făcut roluri memorabile în L’habit vert, Magarul lui Buridan, Florăreasa și multe altele.

Zilele trecute a fost descoperită o scrisoare veche. Într-un sertar al Poștei Române s-a găsit un plic datat 1923. Pe el era scris simplu: „domnișoarei Mili, Odeon, vizavi de Biserica Albă”.

Palatul Suțu e o clădire care a rezistat mult timp, având diferiți stăpâni, încât e de mirare că se mai numește așa, după numele primului său proprietar.

Una dintre străzile legendare ale orașului este și strada Fântânii, care și-a luat numele de la Cișmeaua Roșie, aflată pe Calea Victoriei, coborând pe lângă mai multe fântâni largi, cu jgheaburi și bănci de odihnă.

Pe la 1920, trăia la București un parfumier care visa la dragoste. Stătea toată ziua într-un laborator, unde amesteca uleiuri de plante parfumate, varii macerate și alifii ori săpunuri, și visa la acea femeie pe care n-o întâlnise, dar care există în mintea oricărui bărbat.

Vizavi de Cișmigiu e o străduță oarecare, numită a Silfidelor.

I s-a spus multă vreme Răscrucea de la Șerban Vodă, pentru că în fața acestui han se întâlneau, ca și astăzi, mai multe străzi. Într-o parte, pe locul actualei Bănci Naționale, era hanul, clădire falnică, rămasă în scripte și-n amintiri.

Când mă gândesc la autografele colecționate de-a lungul vremii, cel mai des îmi apar în minte cuvintele astea: cu prietenie.

Cifrele, dar mai ales cuvintele, sunt impresionante în visul de noapte. Adeseori visez cuvinte scrise sau rostite de cineva, fraze misterioase ori chiar povești. Odată am visat că eram la teatru.

Nu mi-a plăcut niciodată să scriu scrisori. Cum să suporţi gândul că ceea ce scrii acum ajunge la destinatar într-un viitor care nu mai are nicio legătură cu tine?

Revista Ficțiunea și Asociația Creatorilor de Ficțiune (ACF) anunță nominalizările pe anul trecut pentru Premiile Ficțiunea.

În primăvara anului 1793, străzile Bucureştiului străluceau ca după ploaie, mai ales Pitar Moş, la capătul dinspre Hereasca, unde s-a oprit Luigi Mayer.

În lunga perioadă elenistică (sec. III î.C - III d. C), declanșată de pasiunile Machedonului, lumea s-a tot plimbat dinspre Mesopotamia spre Egipt, cu escală în Creta, aducând fiecare cu sine lucrurile mai prețioase.

În timpuri îndepărtate, prin evul fumuriu, de la sfârșitul Antichtății, se obișnuia adeseori ca preoții să pornească prin orașe în cătarea unui venit onest și sigur.

În general, un cititor este un paznic incoruptibil, care nu-i lasă nici pe cei dinăuntru să iasă fără avizul său, dar nu le permite nici celor din afară să pătrundă fără legitimaţie.

Când mi-am ales ziua de marți ca să scriu în acest blog, nu m-am gândit nicio clipă la arsenalul simbolic al acestei zile, care e într-adevăr una dintre cele mai atent tratate dintre zilele săptămânii.

Totul a început în spatele bisericii Sf. Sava, unde pe-atunci era o grădină de bălării, rămășiță dintr-un vechi cimitir.

Mulți și-au revendicat ziua de 9 martie, care a fost declarată când a mucenicilor, când a bărbatului, dar care în vechime era ziua pisicilor și atât.

Mi-aduc aminte că în urmă cu niște ani eram la Târgul de Carte de la Frankfurt, iar cineva din public m-a întrebat dacă romanul meu, „Fantoma din moară”, oferă soluții care să atenueze efectele comunismului.

Într-un document de la finele secolului al 17-le e consemnată o rețetă de vin, demnă de ținut minte

Ori de câte ori trec pe la pivniţele Hanului Zlătari, mă-ntâlnesc şi cu fantoma unui manaf, dând pinteni ca nebunul. Sunt multe locuri în Bucureşti pe unde flutură subţire fumul de masala si umbra câte unui şal de Stambul.

Când am citit despre fantoma lui Patrocle, în Iliada (cântul XXIII), m-am gândit imediat că Ahile visase sub imperiul emoției.

Pampu armașul era paznic la pușcăria domnească, pe malul Dâmboviției, iar slujba aceasta era cea mai mare realizare a sa.

Am găsit într-o carte a lui Constantin Gane o scrisoare care mi-a atras atenția printr-un detaliu. Un boier îi scrie chelăresei lui, să-i fie trimise urgent niște lucruri, de la conac, păstrate în „lada de chiparos”. Acesta era detaliul de interes pentru mine, pentru că-mi aducea aminte de Tecla.

fără imagine Făcându-și loc lângă umărul lui, clincăindu-și mărgelele risipite pe perne, nu știi tu, Ahmet, îi spunea ea, în grecește, câtă suferință încape în sufletul meu.