Voluntarii care salvează bisericile de lemn. „Trebuie să-i învăţăm pe copii să le aprecieze valoarea“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Voluntari la Biserica din Brusturi FOTO Facebook.com/Doina Cociş

Judeţul Sălaj numără nu mai puţin de 68 de biserici de lemn incluse în Lista monumentelor istorice, nepăsarea şi neglijenţa factorilor responsabili făcând ca multe dintre ele să ajungă în stare avansată de degradare.

O mână de oameni, însă, şi-a propus să întindă o mână de ajutor, să încerce să salveze aceste preţioase mărturii ale trecutului. Aşa a luat fiinţă, recent, Asociaţia Arhaic. Inspirată din modelul Ambulanţei pentru Monumente, proiect al Asociaţiei Monumentum, proaspăt înfiinţatul ONG sălăjean îşi propune să acţioneze eficient în domeniul salvgardării patrimoniului imobil prin punerea în siguranţă a unor obiective de patrimoniu importante aflate în stare avansată de degradare din Sălaj, până când acestea vor putea fi restaurate.

Din echipa "Arhaic" fac parte patru oameni pasionaţi, cu vastă experienţă în domeniul monumentelor istorice: arhitectul Valeria Lehene, Bogdan Ilieş, doctor în istorie şi preocupat de dendrocronologie, medicul Bogdan C. Pintea, sălăjean la origini, şi arhitectul Corina Caraba, responsabil în judeţ al Ordinului Arhitecţilor din România-Filiala Transilvania.

Ideea înfiinţării unui astfel de proiect s-a născut în urmă cu mai mulţi ani, mărturiseşte preşedintele Asociaţiei Arhaic, Valeria Lehene (foto jos - n.n.), pe când arhitectul lucra în cadrul Direcţiei pentru Cultură Sălaj, ca referent de specialitate. Totul s-a materializat în toamna lui 2019, când noul ONG a preluat o parte dintre atribuţiile Ambulanţei pentru Monumente.

Biserica din Brusturi, după intervenţiile Ambulanţei FOTO Facebook.com/Doina Cociş

"M-am gândit că trebuie să educăm pe copii cu privire la patrimoniul naţional, având în vedere că nu prea se cunoaşte valoarea monumentelor. În mediul rural există numeroase biserici de lemn, dar dacă îi întrebăm pe copiii de acolo, mă îndoiesc că ştiu că sunt monumente istorice, că ştiu ceva despre ele, că avem atât de multe în judeţ, că este foarte important să le păstram şi că la un moment dat ei vor prelua această responsabilitate. Trebuie cumva să atragem generaţiile următoare, iar copiii să înveţe de mici să aprecieze valoarea acestor monumente", precizează Lehene.

O povară pentru comunităţi

Potrivit acesteia, foarte puţine dintre cele 68 de biserici monument istoric din Sălaj mai sunt în cult, în condiţiile în care atenţia comunităţilor s-a îndreptat către lăcaşurile de cult nou construite. "Satele se depopulează, iar cei care au mai rămas sunt legaţi de bisericile noi. Îmi amintesc că după `90, Biserica de lemn de la Solomon avea bolta căzută, însă ni s-a spus că oamenii nu mai vor lăcaşul de cult şi că pentru câţiva litri de pălincă o putem lua. Era, practic, o povară pentru comunitatea care avea o biserică nouă, iar donaţiile pe care le făceau erau destinate lăcaşului nou. Până la urmă, bisericuţa de lemn a fost restaurată cu fonduri de la Ministerul Culturii", explică preşedintele Asociaţiei Arhaic.

Potrivit acesteia, şapte lăcaşuri de cult din Sălaj ar avea nevoie de intervenţii urgente, întrucât învelitoarea le este foarte deteriorată. Este vorba despre bisericile din Zalnoc, Bocşiţa, Derşida, Hida, Brebi, Poarta Sălajului şi Lozna, ultimele două distruse de vijelie în toamna anului 2017. "Sunt necesare şi alte intervenţii, dar având în vedere că plouă în interior, degradarea este accentuată. Prin urmare, trebuie interventit cât mai rapid, pentru a stopa distrugerile altor componente", a punctat arhitectul.

Valeria Lehene a mai spus că unul dintre obiectivele asociaţiei pe care o conduce este acela de a strânge fonduri pentru intervenţiile urgente la bisericile aflate în stare critică.

Până în prezent, graţie implicării Ambulanţei pentru Monumente, a fost salvată, în 2018, Biserica de lemn de la Brusturi, o construcţie veche de peste trei secole, pe care voluntarii au găsit-o în stare de precolaps. În această toamnă, "Ambulanţa" s-a întors în Sălaj, de această dată la Şoimuşeni, unde biserica de lemn, încă în cult, avea turnul înclinat, acoperişul protejat temporar de o folie şi fundaţia de piatră deplasată.
Următorul obiectiv din listă este lăcaşul de cult de la Poarta Sălajului, distrus în 2017 de vijelie şi protejat în tot acest timp doar cu o folie de plastic.

Mai puteţi citi:

Blestemul nepăsării. Cum s-au transformat nişte monumente cu mare valoare istorică, în mormane de ruine

Prima investigare dendrocronologică completă a unei biserici de lemn sălăjene. Concluziile neaşteptate ale cercetării

Mai multe pentru tine:
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile