VIDEO Românii care au pornit în expediţie spre polul mondial al frigului. Unde vor conduce o Dacia Duster la -65 de grade Celsius

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cei doi soţi vor parcurge cu Dusterul 25.000 de km FOTO Hello Siberia Expedition

Expediţia spre cel mai friguros loc de pe Pământ va dura 40 de zile, timp în care aventurierii vor parcurge cu maşina 25.000 de kilometri.

Sătmărenii Kinga şi Attila Bertici au pornit joi, 12 decembrie, într-o aventură îndrăzneaţă spre Oymyakon, polul mondial al frigului. Cei doi soţi vor parcurge la volanul unei Dacia Duster nu mai puţin de 25.000 de kilometri, în 40 de zile, la temperaturi de până la -65 de grade Celsius, în prima expediţie românească cu un singur echipaj şi cu o maşină românească, în mijlocul iernii, spre cel mai friguros loc de pe Pământ.

Oymyakon este un sat de 500-600 de suflete situat în cea mai mare regiune a Rusiei, Iakutia sau Republica Saha cum i se spune oficial. "Iakutia este uriaşă, suprafaţa fiind de 3 milioane km², de 12 ori peste România. Populaţia este de numai un milion de locuitori, aşezările sunt rare, iar clima – extrem de dură! În Iakutia au fost deportaţi de-a lungul ultimelor patru secole mulţi disidenţi, regiunea fiind un fel de „închisoare fără uşi” şi fără ziduri din cauza munţilor, mlaştinilor, gheţii şi taigalei siberiene. Este una dintre cele mai izolate regiuni din lume", explică Gabriel Lavrincic, director comercial al producătorului sălăjean de mobilă Simex, una dintre companiile care susţin financiar această expediţie.

Oymyakon şi Verhoiansk sunt cele mai reci aşezări din regiune şi din lume. În 1993, la Oymyakon s-au înregistrat -68 de grade, cea mai joasă temperatură înregistrată pentru orice loc locuit permanent de pe Pământ.

Potrivit lui Lavrincic, costurile expediţiei se ridică la 14.000 de euro, deplasarea făcându-se cu o Dacia Duster, căreia i-au fost aduse unele modificări, astfel încât să fie pregătită să înfrunte condiţiile extreme din Siberia: "Pentru a rezista la temperaturilor incredibil de scăzute, maşina va fi echipată în oraşul Novosibirsk cu un sistem de încălzire auxiliară, ce a costat 2.500 de euro şi care va încălzi rezervorul maşinii, filtrul de motorină, combustibilul şi echipamentele de alimentare ale maşinii. De asemenea, autovehiculul va fi izolat termic cu un material special care se produce numai în Rusia. În ceea ce priveşte combustibilul, nu sunt probleme: motorina este de calitate în Rusia - un litru costă în Siberia echivalentul a 2,7 lei, pregătită să suporte condiţiile de acolo. Există un tip care rezistă chiar şi până la -80 de grade Celsius".

Întreaga aventură a soţilor Bertici poate fi urmărită pe Facebook, pe canalul de YouTube şi Instagram. Până acum, cei doi temerari au reuşit să parcurgă 600 de kilometri, ajungând în oraşul ucrainean Rivne.
Aceasta nu este prima aventură extremă la care ia parte Attila Bertici. Anul trecut, împreună cu fiul său, Norbert, a parcurs în 40 de zile aproape 30.000 de kilometri cu o Dacia Logan, până în Vladivostok.

Mai puteţi citi:

FOTO Experienţa unui om de afaceri român la Polul Nord. Băştinaşii trăiesc în corturi, la -40 de grade, iar fluviul Obi îngheaţă

Militarul român care luptă cu înălţimile. „Trebuie să crezi în şansa ta de a ajunge sus“

Mai multe pentru tine:
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort