VIDEO Protest de amploare al taximetriştilor din Zalău. Nemulţumirile care i-au scos în stradă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Coloana de maşini a blocat o bandă a Bulevardului Mihai Viteazul FOTO Andreea Vilcovschi

Taximetriştii au protestat miercuri, la Zalău, împotriva pirateriei din transporturile rutiere, şi au cerut autorităţilor modificarea de urgenţă a legislaţiei în domeniu astfel încât platformele de genul Uber să fie scoase în afara legii.

Zeci de taximetrişti din municipiul Zalău au participat miercuri, 13 februarie, la un miting pe principala arteră a oraşului, în semn de protest împotriva pirateriei din domeniu. Coloana de taxi-uri a pornit în jurul orei 9, de la benzinăria Mol şi s-a deplasat pe Bulevardul Mihai Viteazul, până în Piaţa Iuliu Maniu.

Taximetriştii susţin că pirateria în transportul de persoane a devenit o activitate tolerată şi nesancţionată de autorităţi. În opinia lor, activităţile ilegale, neautorizate şi nelicenţiate de transport persoane în regim taxi, prin folosirea unor platforme informatice de tipul Uber, încalcă dreptul la concurenţă loială şi conduc la dispariţia activităţii de taxi în condiţii legale.

Deşi aceste platforme informatice nu au ajuns, încă, în Zalău, taximetriştii din oraş nu duc lipsă de concurenţă neloială. Ei arată cu degetul înspre aşa-numiţii “piraţi” care îşi desfăşoară activitatea în special la ieşirile din oraş, unde îi ademenesc pe clienţi cu preţuri mult sub cele practicate pe piaţă.

Potrivit lui Nicolae Domuţa (foto dreapta), preşedintele Camerei Taximetriştilor Zalău, “piraţii” au pus stăpânire pe zone precum Astralis, strada 22 Decembrie 1989 sau Gară. “Legislaţia în vigoare prevede că taximetria se face pe raza localităţii în care s-a emis autorizaţia. Nu este normal ca un şofer din altă localitate să facă taximetrie în Zalău ori transport de persoane între localităţi, la fel cum nu este normal să stea în zona Gării, spre exemplu, să aştepte sosirea trenurilor ademenindu-i pe clienţi cu tarife mai mici decât cele practicate de firmele de profil. Îşi permit să ofere tarife mai mici pentru că nu plătesc impozite”, a precizat liderul taximetriştilor zălăuani.

În opinia protestatarilor, lipsa de implicare a autorităţilor  permis, în decursul ultimilor ani, dezvoltarea unui fenomen al transportului regulat de persoane fără licenţă, în mod ilegal, dar nesancţionat. Mai mult decât atât, spun ei, legea taximetriei conţine formulări evazive şi incomplete care permit unor grupuri de interese să profite de legislaţia lacunară.

Tocmai de aceea, ei cer modificarea Legii 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, printr-o ordonanţă de urgenţă, care să prevadă, printre altele, că dispeceratul nu poate fi autorizat numai cu aplicaţia informatică.

În municipiul Zalău există peste 270 de taxiuri, depăşindu-se astfel, numărul prevăzut de legislaţia în domeniu, care stabileşte o limită de 4 taxiuri la 1.000 de locuitori.

Mai puteţi citi:

Se scumpeşte călătoria cu taxiul. Cât vom plăti pe kilometru

Semnal de alarmă tras de RAR. Mai mult de o treime din maşinile verificate în Sălaj sunt neconforme

Mai multe pentru tine:
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Cum a avertizat-o Prințul Philip pe Kate Middleton chiar înainte să moară. Vorbele bunicului Prințului William au cutremurat-o pe Prințesă
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Primele imagini cu fiica, Nidia, la priveghiul tatălui ei. Alexandra Velniciuc, nelipsită de lângă sicriul lui Horia Moculescu! Ce mesaj a transmis Mariana?
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Rezultatele autopsiei în cazul Sarei, fetița de doi ani care a murit pe scaunul stomatologului, arată probleme grave. Se schimbă datele problemei
Complot împotriva căsniciei lui Alin Oprea. Artistul crede că fosta lui soție vrea să-l despartă de actuala: „Eu și Medana suntem bine, ne iubim!”