Un tânăr a descoperit cadavrul mamei sale pe un câmp. Femeia îşi petrecuse noaptea sub cerul liber

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Necropsia va stabili cauzele morţii FOTO Arhivă

Macabra descoperire a fost făcută de către fiul femeii, care nu a putut oferi prea multe informaţii anchetatorilor întrucât era în stare avansată de ebrietate.

Cadavrul unei femei de 51 de ani a fost descoperit luni, 11 februarie, pe un câmp de la marginea municipiului, de către fiul acesteia. Bărbatul în vârstă de 32 de ani a fost cel care i-a alertat pe poliţişti, însă când oamenii legii au ajuns la faţa locului, nu au putut să afle prea multe de la el, întrucât se afla într-o stare avansată de ebrietate.
"Luni, 11 februarie, la ora 17.20, Poliţia a fost sesizată despre faptul că pe un câmp din cartierul Dumbrava Nord a fost găsită decedată o femeie de 51 de ani din Românaşi", ne-au declarat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj.

Surse din cadrul anchetei susţin că femeia şi fiul ei au înnoptat sub cerul liber şi obişnuiau să consume alcool. Aceleaşi surse au mai declarat că trupul femeii prezenta arsuri în zona picioarelor şi a spatelui. Cadavrul a fost transportat la morgă, în vederea efectuării necropsiei, fiind deschis un dosar penal pentru moarte suspectă.

Mai puteţi citi:

Om al străzii ucis într-o agresiune. Un adolescent i-a luat viaţa cu un ciob de sticlă

Mamă a doi copii, acuzată că l-a ucis pe al treilea. Cadavrul în putrefacţie a fost găsit de un câine

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online