TOP Care sunt firmele cu cele mai mari cifre de afaceri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
241 de firme s-au clasat pe locul I

Sala "Avram Iancu" a Primăriei Zalău a găzduit joi, 4 octombrie, o nouă ediţie a Topului firmelor, eveniment organizat de Camera de Comerţ şi Industrie a Sălajului şi care ierarhizează societăţile comerciale din judeţ după activitatea economică derulată în 2011.

Potrivit preşedintelui Camerei de Comerţ şi Industrie, Vasile Pădurean, pentru alcătuirea acestui top au fost luate în calcul 5.660 de firme, fiind excluse, în premieră, firmele ale căror datorii faţă de bugetele de stat sunt mai mari decât creanţele. Au îndeplinit criteriile de admitere în top 1.358 de firme, dintre care nu mai puţin de 241 s-au clasat pe locul I, la diferitele domenii de activitate şi dimensiuni la care au concurat.

CCI a făcut şi un top al firmelor din Sălaj care au avut în 2011 cele mai mari cifre de afaceri. Conform aşteptărilor, locul I a fost adjucat, ca şi până acum, de TenarisSilcotub, cu o cifră de afaceri de 1.442.409.942 lei. Urmează Transbitum Ip, cu o cifră de afaceri de 314.694.139 de lei, şi Euro-Activ Zalău, cu 97.840.595 lei. Pe locul 4 este Hanna Instruments Nuşfalău, cu 86.760.317 lei, iar pe 5, Energobit Prod Jibou, cu 86.663.140 de lei. Umrează Inserco, pe 6, cu 86.347.823 lei, Euro Trans Universal Şimleu Silvaniei, locul 7, cu 71.812.048 de lei, Drum Construct Pericei, pe 8, cu 70.063.620 de lei, Primarom Exim Zalău, pe 9, cu 64.737.956 de lei, şi Simex Grup Şimleu Silvaniei, 62.811.272 de lei.

Mai multe pentru tine:
Celebrități pe care le-am pierdut în 2025. A fost un an negru la Hollywood!
Kate n-ar fi avut de fapt cancer? După ce fanii au depistat o cicatrice suspectă pe chipul Prințesei, valuri de teorii s-au iscat
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Fructele pe care nutriționiștii le recomandă în luna ianuarie. Au proprietăți antiinflamatoare puternice
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile