Teatru de vară, la ţară. „Doctor fără voie“ după Moliere se joacă în şurile unor gospodari

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Caravana care stăbate satele porneşte din nou la drum, transformând, şi de această dată, şurile unor gospodari în scene de teatru.

Proiectul "Cultură`n Şură", ce îşi propune să înscrie pe harta culturală comunităţile de la sat prin revitalizarea teatrului ambulant, aduce o nouă premieră teatrală în şurile din Sălaj. Este vorba despre spectacolul "Doctor fără voie", după Molière, în regia lui Victor Olăhuţ, realizat la Teatrul Podul din Bucureşti, şi care va avea premiera în comuna Marca, sâmbătă, 19 august, de la ora 20.30, pentru ca în ziua următoare, de la aceeaşi oră, să poată fi urmărit de către localnicii din Cheud, comuna Năpradea.

"Echipa artistică se angajează ca în fiecare an să prezinte un nou spectacol publicului din satele care şi-au câştigat un loc de tradiţie pe harta proiectului. Este a doua oară în vara aceasta când teatrul se deplasează de la oraş în satele sălăjene", se arată într-un comunicat de presă al organizatorilor. În prima etapă, spectacolul "Experimentul", după texte de Ion Băieşu şi alţi autori, a fost văzut de mai bine de 500 de spectatori din localităţile Cristolţ, Valcău de Sus şi Şumal.

Ceea ce a început acum cinci ani ca o iniţiativă inedită şi uşor exotică, a devenit acum un act de normalitate în câteva sate din Transilvania. Pornit de la o idee a regizorului Victor Olăhuţ, proiectul Cultură'n Şură a coagulat în jurul său colegi de breaslă - Flavius Lucăcel - dramaturg,  Florentina Năstase - actriţă, particulari cu viziune - Viorica Samson Manea, şi este de asemenea susţinut financiar şi logistic de parteneri şi sponsori atât din mediul privat cât şi de stat: Centrul de Cultură şi Artă al judeţului Sălaj, Tenaris Silcotub, The Soviet, KriszDemolari S.R.L., Tur Cento Trans, Asociaţia Inceptus România, EduCab, teatrul Podul, ArkMedia Advertising, Primăriile comunelor Marca şi Năpradea.

Din distribuţia piesei "Doctor fără voie" fac parte actori ai tinerei generaţii: Marin Grigore, actor de teatru şi film, aflat la a doua colaborare cu proiectul Cultură'n Şură, Florentina Năstase, actriţă la Teatrul "Toma Caragiu" din Ploieşti, nominalizată pentru cel mai bun rol secundar la gala premiilor UNITER 2016, Ioana Rufu, colaboratoare a teatrului Masca şi totodată profesor asistent la  Accademia Teatrale Veneta Veneţia, Iulian Gliţă, Lavinia Cosma, Costache Marius şi Bogdan Costea.

Vă mai recomandăm:

Aşi la engleză şi artişti desăvârşiţi. Elevii-actori care au făcut senzaţie la Festivalul naţional de teatru "Dramaland" VIDEO

Testamentul lăsat de Cornelia Maniu, sora ilustrului politician român Iuliu Maniu: „Te rog, Iuliu scump, griji de această mică Capelă ce-ţi aparţine“

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”