Sute de nemulţumiţi după Evaluarea Naţională. ISJ: „Nota obţinută la contestaţii este definitivă”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Elevii nemulţumiţi de notele obţinute la Evaluarea Naţională au putut depune contestaţii, prin care să ceară recorectarea lucrărilor de către o altă comisie.

Peste 200 de contestaţii au fost depuse în doar câteva ore de către elevii sălăjeni care s-au simţit nedreptăţiţi după ce şi-au văzut notele la Evaluarea Naţională din acest an.

Cele mai multe contestaţii au fost depuse la Limba şi literatura română, unde nu mai puţin de 111 elevi au cerut să le fie recorectare lucrările, convinşi că merită notă mai mare. Alte 81 de contestaţii au fost depuse la Matematică, în vreme ce la 26 de candidaţi au contestat nota la Limba şi literatura maternă.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean Sălaj, nota obţinută la contestaţii este definitivă, indiferent dacă punctajul obţinut este mai mare sau mai mic decât cel acordat la evaluarea iniţială a lucrării. Rezultatele finale, după soluţionarea contestaţiilor, vor fi publicate, în data de 29 iunie.
Reamintim că în judeţul Sălaj, din totalul celor 1.726 de candidaţi prezenţi în sălile de examen, 1.194 au obţinut medii peste 5, rata de promovare, înainte de contestaţii, fiind de 69,17%. Şase absolvenţi ai clasei a VIII-a au primit 10 pe linie.

Vă mai recomandăm:

Evaluarea Naţională aduce în Sălaj note mai slabe decât în 2018. Procentul notelor peste 5, în continuă scădere

Rezultate Evaluare Naţională 2019 Sălaj. Cine sunt cei şase elevi de 10

Mai multe pentru tine:
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări