Sufrageria groazei, din Sălaj: un tată îşi obliga copiii minori să se bată între ei, pentru propria distracţie. Apoi, îi snopea în bătaie pe „soldaţii mercenari”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Copiii abuzaţi au nevoie de consiliere psihologică FOTO Adevărul

Un bărbat în vârstă de 47 de ani, din localitatea sălăjeană Zimbor, a fost trimis în judecată sub acuzaţia de rele tratamente aplicate celor patru copii ai săi, după ce i-a snopit în bătaie, i-a pus să se bată între ei şi i-a obligat să consume alcool. Bărbatul are discernământ, iar instanţa i-a interzis să se apropie de minori.

Potrivit procurorilor, în perioada 21 aprilie 2013-8 noiembrie 2015, Daniel Păunel Sabău „a avut un comportament de natură să pună în primejdie gravă dezvoltarea fizică, psihică şi morală a celor patru copii minori ai săi, prin măsuri şi tratament violente, agresive, umilitoare”.
Inculpatul consuma frecvent băuturi alcoolice, făcea scandal şi devenea violent cu soţia sa, în prezenţa celor patru copii, susţin reprezentanţii Judecătoriei Jibou, instanţă pe rolul căreia se află dosarul. În ajutorul mamei abuzate sărea fetiţa în vârstă de 10 ani, însă de fiecare dată, copila primea şi ea corecţii fizice.

Propriii copii, „soldaţi mercenari” în ringul din sufragerie
Nici fraţii ei nu scăpau nebătuţi, ba mai mult, pentru a se amuza, individul îi punea pe cei doi băieţi mai mari să se lupte între ei, numindu-i „soldaţi mercenari”. Copiii, în vârstă de 14, respectiv 15 ani, erau obligaţi să îndure cu stoicism loviturile pe care şi le aplicau, altfel tatăl îi bombarda cu vorbe de ocară. „Nu plângeţi, că nu sunteţi femei!”, obişnuia să le spună bruta în timp ce savura fiecare pumn şi palmă pe care fiii săi şi le aplicau.

Aceasta nu era singura plăcere sadică a zimboreanului. Potrivit anchetatorilor, el obişnuia şi să îşi oblige băieţii să consume băuturi alcoolice, „ca să le lucreze organismul” şi le lua toţi bănuţii pe care aceştia îi făceau muncind ocazional prin sat. Cu mintea tulburată de alcool, într-una din zile, bărbatul a aruncat pisica familiei pe acoperişul casei, pentru ca mai apoi să o spintece cu baioneta. Totul, sub ochii îngroziţi ai copiilor.

Psihologii care au analizat cazul minorilor susţin că aceştia au crescut într-un mediu conflictual, marcat de numeroase evenimente traumatizante şi perturbatoare dezvoltării lor fizice şi psihice. Constatând existenţa unor traume psihice, specialiştii au recomandat consiliere psihologică pentru copii.

Şi-a tăiat nevasta cu un cuţit
Anchetatorii susţin că, în 2013, Daniel Păunel Sabău a fost internat la Psihiatrie pentru dezalcoolizare, după ce şi-ar fi tăiat nevasta cu un cuţit. La scurt timp, el a fost externat, pentru că femeia şi-a retras plângerea.

În luna noiembrie a anului trecut, el a fost spitalizat din nou, după ce i-a aplicat nevestei lovituri ce au necesitat trei-patru zile de îngrijiri medicale. Tot atunci, soţia lui a obţinut un ordin de protecţie, inculpatului fiindu-i interzis să se apropie la mai puţin de 200 de metri de consoartă şi de cei patru copii, să aibă contact telefonic cu ei, să se apropie de şcoala unde învaţă copiii şi a fost obligat să urmeze tratamentul recomandat de către medicul curant.

Inculpatul, beneficiar de ajutor social, este cunoscut prin sat pentru scandalurile pe care le provoacă atunci când consumă alcool. Anul trecut a fost părăsit de către soţie, care s-a mutat de acasă împreună cu cei patru copii. Procurorii nu au cerut arestarea preventivă a inculpatului, pe motiv că există un ordin de protecţie care îl ţin pe bărbat departe de cei cinci membrii ai familiei sale. Dacă va fi găsit vinovat, bruta ar putea sta ani grei după gratii. 

Vă mai recomandăm:

Brutele care au violat şi abuzat sexual două fetiţe, trimise în judecată. Violatorii sunt fraţi iar una dintre victime, în vârstă de 9 ani, este fiica unuia dintre ei!

Mai multe pentru tine:
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete