Spitalul Judeţean are director de îngrijiri. Cine a câştigat concursul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În competiţia pentru fotoliul de director de îngrijiri s-au înscris două asistente medicale, care au trecut prin trei probe de concurs.

Ramona Marincaş, cea care a preluat funcţia de director de îngrijiri al Spitalului Judeţean de Urgenţă Sălaj în 2010, a câştigat un nou mandat de trei ani. Ea a participat la concursul organizat, zilele trecute, de către cea mai mare unitate spitalicească din judeţ, reuşind să obţină cel mai bun punctaj.  În competiţie s-a înscris şi Laura Păcurar, asistentă în cadrul aceluiaşi spital.

La finalul celor trei probe – lucrarea scrisă/test grilă de verificare a cunoştinţelor din legislaţia specifică postului, susţinerea proiectului/lucrării de specialitate pe o temă din domeniul de activitate al postului şi interviul de selecţie – Marincaş a fost declarată admisă, cu media 9, faţă de contracandidata ei, care a obţinut doar 7,75.

În vârstă de 47 de ani, Ramona Marincaş lucrează la SJU Zalău de aproape 30 de ani şi a devenit director de îngrijiri în 2010. De numele său se leagă implementarea mai multor proiecte pentru prevenirea şi controlul infecţiilor nosocomiale, dar şi pentru confortul şi siguranţa pacientului, precum şi organizarea Conferinţei de Sterilizare.

Vă mai recomandăm:

„Bună. Numele meu este“, lecţia de curtoazie a englezilor. De ce este important ca asistentul medical să se prezinte pacientului

O asistentă medicală reuşeşte să schimbe mentalităţi în sistemul sanitar românesc: „În primul rând să nu faci rău“

Mai multe pentru tine:
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Care au fost ultimele cuvinte ale celebrului criminal în serie, Ion Râmaru. „Vampirul din Bucureşti” i-a uimit pe cei care l-au executat
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Scene ireale la malul mării de 1 Decembrie! Un copil curajos, de doar șase ani, a intrat în apa mării de Ziua Națională: „Foarte rece, dar am suportat"
Cele mai frumoase imagini de la parada de 1 Decembrie din București. Nicușor Dan, baie de mulțime la finalul ceremoniilor
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului