Soluţie în pandemie pentru încasarea taxelor bisericeşti. „Credincioşii să pregătească din timp un plic“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preoţii sfinţesc casele credincioşilor FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Reprezentanţii unei biserici ortodoxe din judeţul Sălaj au găsit o metodă prin care să poată încasa contribuţiile băneşti, respectând, în acelaşi timp, regulile de distanţare socială.

Conform rânduielii bisericeşti, până la Bobotează, preoţii ortodocşi şi catolici umblă cu Iordanul - un vechi obicei prin care sunt sfinţite casele credincioşilor. Pentru că suntem în plină pandemie, reprezentanţii unui lăcaş de cult din judeţul Sălaj au găsit o soluţie pentru ca putea încasa taxa de pomelnic, taxa de cult şi cea pentru cruce, cu respectarea regulilor de distanţare socială.

Pe pagina de Facebook a Bisericii Ortodoxe "Intrarea Maicii Domnului în biserică" din Şimleu Silvaniei a fost postat un anunţ, prin care enoriaşii sunt informaţi cu privire la programul în baza căruia preoţii vor sfinţi locuinţele, dar şi la regulile pe care oamenii trebuie să le respecte. O atenţie aparte este acordată modului în care se vor încasa contribuţiile băneşti, credincioşii fiind înştiinţaţi că trebuie să pregătească din timp plicul cu bani. 

„Se recomandă ca, pentru respectarea regulilor de distanţare şi pentru reducerea timpului întâlnirii, credincioşii să pregătească din timp un plic, pe care să noteze numele familiei şi adresa, în care pot pune, după caz şi după dorinţa fiecăruia, pomelnicul familiei pentru pomenirile anuale (15 lei/nume/an), taxa de cult (100 lei/an/major angajat) şi pentru cruce. Ulterior, în acelaşi plic, fiecare îşi va primi chitanţa la biserică.

În cazul în care programul afişat va suferi modificări din motive temeinice (ex: înmormântare, etc.) este important de reţinut, ca regulă principală, faptul că preotul nu va veni la sfinţirea caselor după ora 20:00!", se arată în postarea ce a fost distribuită pe mai multe grupuri de Facebook. 

Mersul cu Iordanul este o veche rânduială bisericească şi presupune sfinţirea caselor credincioşilor ortodocşi şi catolici. Însoţiti de alţi slujitori ai bisericii, preoţii pornesc acest ritual încă din prima zi a anului, astfel încât până în ajun de Bobotează să poată vesti botezul Mântuitorului şi pentru a binecuvânta casele tuturor enoriaşilor.

Cu prilejul acestei vizite pastorale, cu ajutorul unui mănunchi de busuioc cufundat în vasul cu apă sfinţită, preoţii stropesc prin casă şi îi binecuvântează pe toţi membrii familiei, lucrurile pe care aceştia le folosesc, dar şi întreaga gospodărie. 

În tot acest timp, preotul ţine în mâna dreaptă crucea şi cântă Troparul Bobotezei: "În Iordan botezându-Te, Tu Doamne, închinarea Treimii s-a arătat, că glasul părintelui a mărturisit Ţie, Fiu iubit pre Tine numindu-Te şi Duhul, în chip de porumb, a adeverit întărirea Cuvântului. Cel ce Te-ai arătat, Hristoase Dumnezeule, şi lumea ai luminat, mărire Ţie". 

Acest ritual se execută anual, întrucât sărbătoarea Bobotezei este considerată una a reînnoirii, a începutului unei noi vieţi duhovniceşti.

Vă mai recomandăm:

„Mersul cu Iordanul“: care sunt semnificaţiile vechiului obicei creştin

Ce spun preoţii despre presupusele pedepse divine pentru munca în zi de sărbătoare: „Sfinţii nu sunt slujitori ai răului“

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort