Situaţie bizară în Sălaj: primăria unui oraş riscă să rămână în derivă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria oraşului Jibou riscă să rămână fără conducere, după ce peste problemele penale ale primarului ales Eugen Bălănean s-a suprapus un scandal politic în care a fost implicată Ana Indreieş, viceprimarul care a preluat şi atribuţiile primarului.

Situaţie bizară în oraşul sălăjean Jibou. Primăria de acolo a rămas fără primar anul trecut, când edilul ales, Eugen Bălănean, a fost condamnat definitiv la închisoare (cu suspendare) pentru conflict de interese, mandatul său încetând, conform legii, înainte de termen. Atribuţiile de primar a fost preluate de viceprimarul Ana Indreieş. Din cauza unor neînţelegeri cu partidul pe listele căreia a fost aleasă (PSD), Ana Indrieş a fost exclusă din organizaţie. Legislaţia în vigoare prevede, se pare, ca în astfel de situaţii în care un consilier local - cum este şi Ana Indreieş - îşi pierde susţinerea partidului pe listele căreia a fost ales, acesta să îşi piardă mandatul, iar în cazul de la Jibou şi funcţia de viceprimar. În această situaţie, primăria ar rămâne nu doar fără primar, ci şi fără viceprimar.

Ordinul de încetare a mandatului, amânat până la desemnarea unui nou viceprimar

Instituţia Prefectului judeţului Sălaj a anunţat luni, 21 marte, că „Ordinul Prefectului privind încetarea mandatului de consilier al doamnei Ana Indrieş este redactat în vederea transmiterii acestuia la Consiliul Local Jibou”.Instituţia nuanţează, însă, situaţia:  „Dată fiind situaţia specială din oraşul Jibou, şi anume faptul că doamna Ana Indrieş, consilier local ales ca viceprimar, îndeplineşte în prezent atribuţiile de primar, încetarea mandatului de consilier al d-nei Ana Indrieş implică automat pierderea calităţii de viceprimar şi ca atare de viceprimar desemnat cu atribuţii de primar. Fără a avea certitudinea că în cadrul Consiliului Local Jibou există responsabilitate pentru destinul comunităţii cu privire la alegerea viceprimarului, care mai apoi să preia atribuţiile de primar, ne vedem obligaţi să analizăm temeinic şi responsabil situaţia delicată şi, în termenul legal, să dispunem în cauză”, se arată într-un comunicat al Instituţiei Prefectului.

Ordinul va fi semnat şi va intra în vigoare, se pare, abia în preajma desemnării, prin vot, în Consiliul Local Orăşenesc Jibou, a unui nou viceprimar, ales din rândul consilierilor. Cel mai probabil asta s-ar putea întâmpla săptămâna viitoare, deocamdată nefiind convocată o şedinţă de consiliu local.

Culisele excluderii Anei Indreieş din PSD

În vârstă de 46 de ani, Ana Indreieş a fost aleasă consilier local pe lista PSD la alegerile din 2012. În urmă cu aproape o săptămână, ea a fost exclusă din partid, conducerea organizaţiei invocând discuţii pe care viceprimarul le purta, deja, cu PNL Sălaj, în vederea trecerii la liberali şi a unei eventuale candidaturi din partea noului partid pentru funcţia de primar al Jiboului la alegerile din iunie 2016. Lucru, de altfel, care s-a şi întâmplat, ulterior excluderii din PSD Ana Indreieş înscriindu-se în PNL. Imediat, liderii liberali au anunţat-o pe inginera chimistă din Jibou drept candidatul lor pentru Primăria Jibou.

Lucian Bode, co-preşedintele PNL Sălaj, a recunoscut că au fost purtate discuţii cu viceprimarul în perspectiva trecerii ei în tabăra liberală încă pe vremea în care ea era membră PSD, însă spune că aceste discuţii au avut loc în contextul în care PSD nu ar fi dorit să o desemneze pe Ana Indreieş drept candidat deşi - spunea liberalul - este candidatul cel mai bine cotat, fapt confirmat şi de o cercetare sociologică efectuată în Jibou la comanda PNL.

"Ca şi primar independent  transformam consiliul local în teatru de război"

Vestea candidaturii Anei Indreieş la Primăria Jibou din partea PNL n-a rămas fără reacţii din partea comunităţii, iar o parte dintre aceste reacţii au fost exprimate şi pe pagina acesteia de Facebook. Chiar dacă majoritatea postărilor sunt mesaje de susţinere, sunt şi câteva reproşuri legate de decizia ei de a se înscrie în PNL, în condiţiile în care - susţin autorii acelor comentarii - Ana Indreieş ar fi câştigat alegerile şi ca independent. "Am acceptat să candidez din partea PNL-ului după ce am fost exclusă din PSD. Pentru a putea să realizez ceva pentru acest oraş, am nevoie şi de o echipă care să fie alături de mine. Ca şi primar independent, transformam consiliul local în teatru de război şi, sincer, m-am săturat de circ şi scandal", le-a răspuns Ana Indreieş.

Vă mai recomandăm:

A fost învestit în funcţie noul prefect al Sălajului. Definitivarea aplicării legilor proprietăţii în acest an şi depolitizarea instituţiei - printre priorităţile sale

Dacian Cioloş şi Vasile Dîncu au lămurit, de la Zalău, problemele spitalelor regionale şi ale Arenei Naţionale

Guvernul schimbă prefectul în Sălaj. Noul prefect se judecă de mai mulţi ani cu Executivul





 

Mai multe pentru tine:
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG