Se întâmplă în Sălaj: dispreţ total faţă de legislaţia rutieră

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Doi dintre şoferii identificaţi de poliţişti consumaseră alcool înainte de a se urca la volan

Faptul că tocmai au băut câteva pahare ori că nu s-au obosit încă să-şi ia permisul de conducere nu par să fie impedimente prea serioase pentru unii şoferi din Sălaj, care se urcă la volan fără să ţină cont că îşi pun, astfel viaţa în pericol, dar mai ales că pun în pericol viaţa celorlalţi participanţi la trafic.

Numai în acest weekend, poliţiştii au identificat în trafic trei astfel de "exemplare". Potrivit unui comunicat al IPJ Sălaj, primul a fost Francisc V., din Tusa. El a fost oprit în trafic în noaptea de vineri spre sâmbătă de către  poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală Crasna. El conducea prin Sîg un autoturism fără a avea permis de conducere pentru nici categorie. În urma testării cu aparatul alcooltest, s-a constatat că şoferul avea o alcoolemie de 0,13 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto este cercetat pentru conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

Câteva ore mai târziu, aceeaşi poliţişti au oprit, pe DJ 191E, un autoturism la volanul căruia se afla S. Leontin, din Sîrbi. Poliţiştii au testat conducătorul auto pentru a afla dacă acesta consumase băuturi alcoolice, înainte de a se urca la volan, rezultând evidenţiind o îmbibaţie alcoolică de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vedere stabilirii alcoolemiei.

Nici şoferiţele nu sunt tocmai uşă de biserică. O demonstrează Maria V.,  o tânără de 24 de ani din Crasna, prinsă sâmbătă la volanul unui autoturism care avea autorizaţia de circulaţie provizorie valabilă până în data 8 noiembrie 2011. Şoferiţa este cercetată pentru conducere pe drumurile publice a unui autoturism neînmatriculat şi cu număr fals de înmatriculare.

Mai multe pentru tine:
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji