Prima prefectură din ţară care cere bani europeni pentru reabilitare termică. Instituţia vrea să scape de facturile exorbitante la încălzire

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Din lipsă de fonduri, imobilul construit în 1969 nu trecut niciodată prin reparaţii capitale, fiind efectuate doar mici intervenţii ori recompartimentări.

Prefectura Sălaj pregăteşte un proiect de finanţare europeană pentru a reabilita termic clădirea în care îşi desfăşoară activitatea alături de alte nouă instituţii publice.

Impunătorul imobil din centrul municipiului Zalău a fost construit în 1969 şi de atunci a fost exploatată fără să fie realizate reparaţii capitale, doar mici intervenţii ori recompartimentări, în funcţie de nevoile chiriaşilor şi de fondurile disponibile. "La finele anului trecut, s-a ivit o oportunitate pentru a accesa fonduri europene prin Programul Operaţional Regional şi ne-am zis că ar fi păcat să nu încercăm rebilitarea energetică a imobilului. Suntem prima Prefectură din ţară care face un astfel de demers", a precizat prefectul de Sălaj, Marin Niţu.
Valoarea investiţiei este estimată la peste un milion de euro. Dacă proiectul va fi declarat eligibil, lucrările ar putea începe în 2018 şi se vor derula pe parcursul a peste trei ani. Ministerul Afacerilor Interne ar urma să suporte circa 2 la sută din sumă, diferenţa fiind asigurată din bani de la Uniunea Europeană.

Investiţiile vor viza anveloparea clădirii, precum şi realizarea unui nou sistem de sursă de căldură, energie electică şi apă caldă. "În prezent, încălzirea clădirii este asigurată de o centrală termică depăşită şi fizic, şi moral, pusă în funcţiune înainte de Revoluţie. Aici vom câştiga un punctaj foarte mare pentru că eliminăm o sursă de poluare cu CO2. Pentru partea de energie electrică, apreciem că vom reuşi să acoperim necesarul, aproape în totalitate, din panouri fotovoltaice", a explicat Mircea Ciocian, managerul de proiect.

Implementarea proiectului va aduce o economie consistentă la bugetul Prefecturii, în condiţiile în care în cursul unei luni din sezonul rece, factura la gaz depăşea 35.000 de lei. Mai mult decât atât, va fi rezolvată şi chestiunea estetică, urmând să fie eliminat "tot ce înseamnă instalaţii de aer condiţionat".

Vă mai recomandăm:

Prefectul Sălajului face ordine în Palatul Administrativ: "Consiliul Judeţean are spaţii date în chirie, dar foloseşte gratuit clădirea Prefecturii"

Prefectura, simplu invitat la ceremonii. Cine se va ocupa de organizarea evenimentelor oficiale

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare