Pompierii fac controale în biserici

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sălaj se află zilele acestea în control în bisericile în care, la sfârşitul acestei săptămâni, va fi mare aglomeraţie, dat fiind faptul că creştinii catolici sărbătoresc Învierea Domnului. Lucrătorii ISU vor să se asigure, astfel, că nu vor fi incidente care să ducă la izbucnirea unor incendii.

Cum Sărbătoarea Învierii este Sărbătoarea Luminii, iar lumina este dată, în special, de focul lumânărilor, riscul producerii unor incendii, mai ales pe fondul aglomeraţiei, este destul de mare. Acesta este şi motivul pentru care zilele acestea, cadrele Inspecţiei de prevenire a ISU fac controale la unităţile şi lăcaşurilor de cult reformate şi romano-catolice din judeţ. Controlul vine după ce personalul clerical al celor două confesiuni a participat deja la două instruiri pe linia prevenirii unor situaţii de urgenţă, prima în 7 martie, în localitatea Crasna, iar a doua în 23 martie, la Zalău.

Pompierii le recomandă credincioşilor şi reprezentanţilor bisericilor să menţină uşile de pe căile de acces şi evacuare în pozitie deschis, în mod obligatoriu, pe timpul slujbelor religioase cu public numeros, iar în conditiile unui număr foarte mare de participanţi, slujbele să fie organizate în aer liber. Mai trebuie avut în vedere şi ca maşinile credincioşilor să fie parcate în aşa fel încât să nu blocheze accesul autospecialelor de intervenţie în cazul unui eventual incendiu.

 În privinţa lumânărilor, pompierii recomandă ca pentru acestea să existe locuri speciale, realizate din materiale necombustibile, amplasate în exteriorul lăcaşului de cult şi la distanţe de construcţii, parcări, vegetaţie, arbori şi materiale combustibile.
 

Mai multe pentru tine:
Cât au cheltuit doi români în vacanța din Sri Lanka. Au petrecut 18 zile de vis: „Am vrut o țară cu de toate și fix asta am primit”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Locul istoric din România care l-a dezamăgit cumplit pe Dan Negru. Imaginile au stârnit revoltă: „Gropi, cabluri dezafectate, gunoaie”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie