Pompierii au intrat pe geam în apartamentul unei femei care, singură acasă, s-a lovit la cap şi a intrat în comă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pompierii au intrat în apartament pe geamul balconului FOTO Arhivă

Intervenţia a avut loc ieri după-amiază, pe strada Dumbrava din Zalău. Victima este o femeie de 75 de ani, care era singură în locuinţă în momentul în care i s-a făcut rău.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sălaj, Lucian Jacodi,  Detaşamentul de pompieri Zalău fost solicitat, ieri, în jurul orei 17.00, să intervină pentru a debloca uşa unui apartament al unui imobil de pe strada Dumbrava din Zalău.Pompierii militari ajunşi la faţa locului au intervenit cu ajutorul scării culisabile prin geamul de la balcon, şi au găsit o persoană în vârstă, căzută în casă, în stare de inconştienţă care a fost predata Serviciului de ambulanţă.


Femeia a fost dusă la Unitatea de Primire a Urgenţelor din cadrul Spitalului Judeţean, unde, potrivit reprezentanţilor spitalului, a fost diagnosticată cu comă de gradul III, traumatism cranio-cerebral şi  hematom post-traumatic fronto-parietal stâng. Medicii au luat decizia internării femeii în secţia de neurologie.
 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple