Poliţiştii nu l-au prins încă pe "artistul" care a vandalizat autocarul echipei Oltchim Râmnicu Vâlcea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Autocarul Oltchim

Deşi identificaseră încă de ieri un cerc de suspecţi, poliţiştii zălăuani nu au reuşit, încă, să afle cine a fost cel care a vandalizat, ieri noapte, autocarul Oltchim, parcat în faţa Hotelului Porolissum din oraş.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, Tincuţa Dumuţa, niciunul dintre suspecţii interogaţi ieri nu a recunoscut că ar fi autorul acelor "inscripţii" făcute pe autocarul care le-a adus pe campioanele de la Oltchim pentru a juca împotriva fetelor lui Tadici. "Camerele de supraveghere de la banca ce funcţionează la parterul hotelului nu ne ajută deloc, pentru că nu "bat" până în locul unde era parcat autocarul, şi, în plus, arbuştii ornamentali de acolo obturează, oricum, vizibilitatea. Nu avem nici martori care să ne ajute să identificăm autorul", explică purtătorul de cuvânt.

FOTO Autocarul Oltchim, vandalizat la Zalău. Poliţia are deja un cerc de suspecţi



Reprezentantul IPJ precizează că cercetările vor continua în acest caz în speranţa că vor apărea, totuşi, informaţii care să conducă la prinderea "artistului" care a reuşit, astfel, să încordeze şi mai mult relaţiile dintre cele două cluburi de handbal - HC Zalău şi Oltchim Râmnicu Vâlcea.

Reamintim că incidentul în urma căruia pe autocarul echipei Oltchim au apărut trei înscripţii cu literele HCZ, făcute cu un spray de culoare roşie, a avut loc în noaptea de marţi spre miercuri, într-o parcare din apropiere de Hotelul Porolissum, în care erau cazate handbalistele din Râmnicu Vâlcea. Echipa campioană a României la handbal feminin se afla în oraşul nostru pentru o partidă împotriva formaţiei locale, HC Zalău, partidă contând pentru prima etapă a Ligii Naţionale de handbal feminin. Meciul a avut loc miercuri seară, în sala de sport a Liceului Sportiv "Avram Iancu", şi s-a încheiat cu o victorie grea a campioanei, la două goluri (20 - 22), smulsă fetelor lui Tadici în ultimele minute de joc.


Mai multe pentru tine:
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online