Politica sălăjeană are propriul "dinozaur" în Parlament

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Din cei 471 de senatori şi deputaţi pe care îi are, în prezent, România, 86 se află deja la cel puţin al treilea mandat.

Potrivit unei analize realizate de Econtext, nouă dintre aleşi se află în Parlament, fără întrerupere, din 1990, acumulând, astfel nu mai puţin de şase mandate. Alţi 18 şi-au ocupat fotoliile în Parlament în 1992, printre aceştia numărându-se şi un sălăjean. Este vorba despre deputatul UDMR Seres Denes, nelipsit din forul legiuitor în ultimii 20 de ani. El a acumulat, astfel, cinci mandate complete, dintre care trei de senator şi două de deputat.

VEZI AICI ANALIZA INTEGRALA

Următorii trimişi ai Sălajului în parlament, ca număr de mandate, sunt Cătălin Micula, liberalul care a câştigat două mandate de deputat în perioadele 2000 - 2004, respectiv 2004 - 2008, pesedistul Iuliu Nosa, prezent în Camera Deputaţilor din 2004 încoace, candidând în 9 decembrie pentru cel de-al treilea mandat, şi udemersitul Fekete Andras, senator de Sălaj, în Colegiul 1, în ultimele două mandate.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
William și Kate, divorț iminent? De ce ar face-o moștenitorul pe prințesă atât de nefericită, de fapt?
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați