Persoanele implicate în furtul cuprului de la Rezervele Statului vor fi cercetate în continuare a stare de arest preventiv

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cei trei au fost arestaţi preventiv săptămâna trecută FOTO Arhivă

Curtea de Apel Cluj a respins astăzi, ca nefondat, recursul declarat de cele trei persoane cercetate în cazul furtului de cupru catodic de la depozitul din Var a Administraţiei Naţionale a Rezervelor Statului, arestate preventiv săptămâna trecută.

Viorel T., angajatul depozitului din Var care a furat cele peste 3 tone de cupru catodic pe care l-a vândut, apoi, unei familii din Gilău, contra sumei de 3.000 de euro, a făcut recurs la măsura arestului preventiv dispusă de Tribunalul Sălaj.


Acelaşi demers l-au făcut şi cei doi soţi din Gilău, Garofiţa şi Iancu G.,  care au cumpărat cuprul furat de acesta, după care au încercat să-i mituiască pe poliţiştii care au tras pe dreapta autoutilitara cu care transportau marfa.


 Cererile de eliberare din arest au fost judecate astăzi de magistraţii Curţii de Apel Cluj, care au decis să le respingă, pe motiv că sunt nefondate. Prin urmare, cei trei vor rămâne, cel puţin deoacamdată, în arestul IPJ.
 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare